Azi am avut o primă experiență în viață să mă întâlnesc cu cineva care pur și simplu mă displace pentru ceea ce spun sau fac. Era la aeroport. Omul se apropie de mine și întreabă dacă sunt eu. Răspund că da și întind mâna. Nu vrea să dea mâna pentru că nu fac bine că critic guvernul. Spune: „voi nimic nu ați făcut, lăsați-i pe ăștia să facă”. Așa crede el, iar motive (obiective sau nu) există și contează mai puțin în acest caz, pentru felul în care omul vede situația astăzi. Omul are dreptul la opinie.
Părea sincer. Nu părea mercernar sau neghiob. Nu a fost agresiv, nu a fost nepoliticos. Nu a ridicat vocea. Cetățeanul corect. A avut un comportament pe care l-am tot încurajat în acești ani. Doar că era împotriva mea :). A văzut un politician care nu îi place. Nu a trecut pe alături, dar a luat și a spus în față ce nu îi place în ceea ce fac, fără să țipe, să înjure, să sară la bătaie. Era îndreptat împotriva mea, pentru că îi critic președintele.
Lecția învățată azi: În acest avânt de patriotism, în discursul nostru politic, să nu uităm că este o diferență dintre PSRM și PD-ul lui Plahotniuc. Sunt oameni care de fapt îi susțin și își și pun speranțele în ei. Așa cred ei. Noi credem că ei sunt manipulați. Ei cred că noi suntem înfumurați. Ambele opinii există. Ofensându-i, chiar și involuntar, nu o să putem strânge mâna cu ei. Ofensându-ne unii pe alții, nu ajungem nicăieri.
Liderii lor trebuie criticați. Ei trebuie măcelăriți politic. Eu cred că ei nu sunt sinceri cu propriii alegători. Eu cred că ei sunt un pericol pentru țara aceasta. Însă. Să avem grijă cum anume le criticăm liderii. Liderii lor trebuie criticați, hărțuiți, la fiecare pa, dar în așa fel, încât să nu ne ofensăm concetățenii. Poate nici ei nu sunt bucuroși că nu au o alternativă hoțului de Dodon, iar comportamentul nostru îi respinge în continuare de la însăși deea de a-și reconsidera votul pe viitor. Zic și eu.
Îmi cer scuze dacă în discursul meu de până acum, am ofensat pe cineva din oamenii sinceri. Cei plătiți, direct sau indirect, să creadă în Dodon, nu se numără.
Ce vă rog pe voi, toți restul?
Foarte des văd în comentarii pur și simplu ofense. Ofense personale, aduse unei persoane necunoscute pentru opinia sa (uneori chiar echilibrată, alteori mai deochiată). Asta nu ne ajută. Așa ne dușmănim în continuare.
Haideți să nu ne batjocorim. Haideți să nu înjurăm oamenii din jur doar pentru că nu ne place cum votează, motiv din care îl considerăm mai întunecați decât noi. E plăcut să te simți superior și deținătorul luminii, dar poate din partea cealaltă exact așa ne vedem noi? Gândiți-vă. Eu încă mă gândesc. E cel mai simplu să țipăm unii la alții. Asta nu va da rezultate.
Strategia răspândirii urii lucrează contra noastră. Agresiunea nu ne va uni. Și alegătorii noștri, și alegătorii socialiștilor, vor același lucru, dar sunt ținuți în diferite tabere, urându-se. De ce? Pentru că există cel puțin un lider care preferă să ne țină divizați. Iar noi îl ajutăm, comentariu după comentariu, aruncând mizerie unii în alții. Urându-ne. Numindu-ne cu nume de animale domestice. Numindu-ne proști. Asta nu ne va ajuta pe noi. Asta îl va ajuta pe Dodon.
Vreți să schimbați țara? Vă propun soluția: dezarmare unilaterală. Răspundeți la ură cu o supradoză politețe. Fiți buni voi. Se apropie sărbătorile. Urați-le un an bun, o seară bună. Așa agresorul va arăta ridicol și neputincios. Și ei vor înceta și de partea cealaltă. Pentru că atunci când ești unicul care urli în stradă și nimeni nu te susține, te simți cam straniu și încetezi.
Ura va genera ură în continuare. Dacă ne vom numi cu tot felul de cuvinte, nu vom putea niciodată să ne cuprindem. Discursul de ură nu ajută. Discursul de ură e arma lui Dodon, nu e arma noastră. Pentru a se face observat, a răspândit ură, a insultat. Făcând același lucru devenim mai ca el. Fiecare din noi. Deputat sau simplu susținător devotat. Toți trebuie să ne gândim ce cuvinte folosim. La fiecare pas. Așa arătăm alegătorilor lui Dodon că printre noi loc mai este și acceptăm colegi. Așa arătăm că suntem diferiți. Că suntem oameni pașnici și prietenoși.
În continuare o să îi criticăm de o să-i rupem, la fiecare pas. Dar la fiecare propoziție, haideți să ne întrebăm dacă, nu cumva, riscăm să lovim nu atât în demnitarul care ne-a enervat, cât în ceea ce el reprezintă, adică în alegătorii săi.
Și începeți prin a da un share la această tentativă de a mai tempera tonul discursului nostru.