7 ani de la Revoluția demnității din Ucraina

Șapte ani în urmă protestele proeuropene din Ucraina se soldau cu aproape 130 de morți, dintre care 18 polițiști, devenind unele din cele mai sângeroase proteste din istoria regiunii. Forțele de ordine din Kyiv au atacat brutal protestatarii. Sniperi în centrul Kyivului împușcau să omoare cetățenii. Kyivul era zonă de război. Fotografiile de pe Maidan păreau dintr-o altă lume.

Pe 18-23 februarie 2014 a avut loc Revoluția Demnității în Ucraina. Priviți acest material scurt de la BBC. Amintiți-vă, mai ales dacă pe atunci aveați 12-14 ani. Asta e oroarea care se întâmpla 7 ani în urmă în țara vecină, la câteva sute de kilometri.

Aceste zile sângeroase au fost precedate de trei luni de proteste intense, care au pornit de la refuzul lui Ianukovici de a semna Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană în noiembrie 2013. Cedase presiunilor Rusiei în ultimul moment. După aceste zile a urmat fuga lui Ianukovici, anexarea ilegală a Crimeii de către Rusia, războiul susținut de Rusia în estul Ucrainei care încă mai distruge vieți omenești. Rusia a demonstrat încă o dată, că susține separatismul oriunde, atâta timp cât asta e în afara hotarelor sale.

Totuși, o să ne concentrăm pe aceste zile, când forțele speciale ucrainene măcelăreau propriii cetățeni, la ordinul unui corupt. Îmi amintesc cum lăcrimam, fără să vreau, în fața computerului, văzând cum mor oameni, în direct. Îmi amintesc șocul și furia din acele zile. 

În acele zile devenea foarte clar cine din ce valori este construit. Atât în Ucraina și peste hotarele sale. Era unul din acele momente când nu poți să taci, să fii neutru, sau să spui că nu e treaba ta. Era momentul adevărului. 

În toată Europa au fost din cei care au justificat acțiunile Rusiei și au acuzat vestul de tot ce se întâmpla pe Maidan. În tabăra neonaziștilor și a partidelor de extremă dreaptă din Europa era un consens.

În Franța, Marine Le Pen, liderul Frontului Național, declara că „Ucraina a fost vasalizată Statelor Unite ale Americii”, că anexarea Crimeii este „total legitimă” și că guvernul de după revoluție demonstrează cine sunt autorii acesteia – Vestul. Coincidență: Frontul Național, a obținut finanțare în sumă de aproape 10 milioane euro de la o bancă obscură rusească exact în momentul când aveau mare nevoie de bani și nimeni nu-i finanța.

În Polonia, Mateusz Piskorski (partidul Zmiana – declarat pro-rus), declara pentru Russia Today că protestele sunt organizate profesionist de actori externi, generate și susținute de ambasade din vest prin câteva ONG-uri. De asemenea, Piskorski a revenit cu articole de opinie, unde se întreba retoric, dacă „Al Qaeda susține regimul de la Kyiv”.

Piskorski are un trecut în organizațiile neo-naziste din Polonia, iar ONG-ul din care făcea parte a fost finanțat direct cu o parte mică din bani care au fost trasați la „Laundromatul Rusesc” – 22 miliarde Dolari SUA spălați cu implicarea Moldindconbank – o bancă comercială din Moldova.

În Austria liderul Freiheitliche Partei Österreichs (extrema dreaptă în Austria), Heinz-Christian Straache, declara că nu Rusia este agresorul, ci vestul. Acesta spunea că revoluția a fost organizată de „servicii secrete” și că schimbarea puterii de la Kyiv (după revoluție) e neconstituțională. Și mai spunea că anexarea Crimeii a fost legitimă, și că avionul MH-17 nu rușii l-au doborât, iar acest lucru ar fi cunoscut „chiar și de CIA”.

În Ungaria, un deputat din partidul Jobbik (anti-semit, de extremă dreaptă, în esență, de orientare neonazistă), Márton Gyöngyösi, acuza vestul de organizare a revoluțiilor colorate, că Maidanul a fost organizat de serviciile secrete, iar anexarea Crimeii a fost un triumf al dreptății. 

Cei de mai sus sunt doar câțiva reprezentanți ai partidelor de extremă dreaptă, anti-semiți, neo-naziști care trâmbițau într-un glas: Americanii sunt de vină, Rusia – nu.

Anume în această listă rușinoasă va rămâne și Igor Dodon din Moldova, fost președinte de țară, pe atunci președinte al Partidului Socialist din Moldova, cu declarațiile sale referitor la evenimentele din Ucraina. Despre protestele din acele zile Dodon a spus cam aceleași lucruri: i-a numit pe protestatari teroriști și a pus vina pe vest (în mod specific pe SUA și anume pe Victoria Nuland care „le-a dat prăjituri” protestatarilor): „Teroriştii de pe euromaidan sunt legitimaţi ca cetăţeni democraţi şi luptători pentru valori şi principii. Acestea sunt standardele duble ale demonocraţiei occidentale. Criminalii cu steagul UE într-o mână şi cu cocktailul Molotov în alta sunt declaraţi eroi ai revoluţiei proeuropene”. Asta spunea Dodon despre oameni care mureau sub gloanțe pentru a-și apăra viitorul și libertatea. Despre Crimeea a spus simplu – că este a Rusiei.

Coincidență, dar și partidul Dodon a beneficiat de finanțare generoasă prin Bahamas cu implicarea unei companii offshore conectată la Federația Rusă. 30 de milioane de lei (1,5 mil EUR).

Puteți privi și asta – doar una din ocazii în care Dodon a ofensat durerea unui popor întreg.

– America e vinovată?

– Da!

– Rusia e vinovată?

– Cu ce?

Și un timeline pe care l-am compilat din câteva surse:

21 noiembrie 2013 – Președintele Victor Ianucovici declară spre stupefacția tuturor că Ucraina nu va semna Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană. Imediat încep proteste în centrul Kyivului. Aproximativ 2000 de oameni au ieșit imediat.

24 noiembrie 2013 – între 50 și 200 de mii de oameni pe Maidan. Unii au venit cu corturile pentru a sta permanent.

30 noiembrie 2014 – forțele speciale Berkut dispersează violent protestatarii. Fotografii cu oameni însângerați, inclusiv jurnaliști. Protestatarii opun rezistență.

1 decembrie 2013 – exact a doua zi, aproximativ 1 milion de oameni se adună în centrul Kyivului pentru a protesta pașnic. Au urmat aproape trei luni de proteste.

Decembrie 2013 – oameni din toată țara se solidarizează organic, vin pe Maidan. Maidanul devine inima țării. Aspectul etnic și lingvistic nu joacă nici un rol. Pe Maidan se vorbește atât în rusă, cât și în ucraineană. Oamenii se autoorganizează.

16 ianuarie 2014 – sunt votate legi draconice pentru a descuraja protestele: sunt prevăzute amenzi usturătoare și aresturi pentru instalarea corturilor, manifestații „neautorizate”. Doar un exemplu – pentru „blocarea clădirilor administrative” (orice protest are așa efect, în principiu) era prevăzută pedeapsa de 10 ani privațiune de libertate.

ianuarie-februarie 2014 – protestatarii înfuriați de legile dictatoriale, nu acceptă să cedeze. Protestele nu mai erau pașnice. Forțele de ordine hărțuiesc permanent protestatarii. Prima victimă a protestelor – 21 ianuarie.

18-20 februarie 2014 – cele mai sângeroase zile. Un marș al protestatarilor spre parlament este întâmpinat cu gloanțe. Trupele speciale Berkut folosesc armele de foc. Sniperii împușcă în civili din clădirile din zonă.

20 februarie 2014 – După câteva zile sângeroase, Parlamentul Ucrainei ordonă poliției să oprească masacrul.

21-22 februarie 2014 – Ianucovici fuge în Rusia. Și dus a fost.

27 februarie 2014 – Rusia invadează Crimeea.

Ulterior încep tensiunile separatiste în estul și sudul Ucrainei. Începe un război care până acum nu s-a terminat.

E important să ținem minte, să nu uităm.