Dragă prietene,
Dacă citeşti aceste rânduri, înseamnă că eşti cel puţin curios ce este cu acest cuvânt “raider”, căci ultimul timp tot mai des circulă din articol în articol. Toţi au auzit, puţini ştiu cu exactitate ce e asta. Nu este într-atât de complicat – chiar oricine poate să o facă. Deci, fără multă vorbă, să trecem direct la subiect.
Ţi-a plăcut apartamentul sau maşina vecinului? Sau poate ai un concurent vis-a-vis şi tare ai mai vrea să îţi extinzi afacerea din contul lui, cu cheltuieli minime? Atunci ai ajuns unde trebuie. Tot de ce o să ai nevoie este:
+ un buget bine pus la punct. Componentele acestuia: mită, comisioane unor avocaţi fără scrupule şi “altele” – curve, saună, băutură – relationship building se numeşte.
+ ceva cunoştinţe – atât în legislaţie, cât şi cunoştinţe personale – printre judecători şi procurori. Indispensabile sunt anume cunoştinţele. Cu cât mai importanţi oameni ştii, cu atât mai mic îţi va fi bugetul.
+ mult tupeu şi zero scrupule. Ştii tu, mai sunt din ăştia care fac un lucru mai puţin demn şi nu pot dormi noaptea. Tu nu eşti din ăsta, nu?
+ dacă e treabă de milioane, dacă nu vrei să te ştie lumea, ai nevoie de offshore-uri. Dar asta e unicul motiv, nu este obligatoriu. Dacă poţi dormi bine noaptea, te lămureşti şi fără ele. Ai să te convingi din cele expuse mai jos.
Pentru a nu complica lucrurile, nu vom vorbi despre bănci, benzinării sau televiziuni. Dacă încerci să te documentezi cum să o faci doar din acest blog, nu ai tu bugetul pentru ele, oricum. Să zicem că ai o casă, dar ai mai face una lângă ea, în aceeaşi ogradă. Dar spaţiu nu ai. Dacă e să te extinzi, e doar mai la vale, din contul casei vecinului. Ăsta nu vinde şi tu nici nu vrei să dai o grămadă de bani. Ce faci? În doi timpi şi trei mişcări, totul se rezolvă spre bine!
1. Iai o foaie de hârtie şi mâzgâleşti pe ea cum că ăsta, vecinul, îţi e dator 50.000 euro. Bani pe care el nu i-a văzut de la tine iar tu nu i-ai dat. Dar pe hârţoagă scrie clar cine cui îi e dator.
2. Îl dai în judecată. Dar nu în orice judecată, ci acolo unde ai vreun cumătru judecător. Deşi cumătru sau neam, omul trebuie să trăiască şi el. Mai are copii care trebuie să mearga la engleză sau la înot, mai vrea un Lexus ceva. Dar nu-ţi fie grijă, te va costa mult mai puţin în final.
3. Fără ca vecinul nici măcar să ştie, judecata are loc, în baza sprăvcii pe care o prezinţi drept evidenţă a datoriei – acei 50 mii euro pe care ai vrea să îi economiseşti din tranzacţia asta. Judecătorul decide că, în contul datoriei, casa vecinului deja îţi aparţine! Luna următoare facturile de la casa vecină îţi vin, legal, ţie, noului proprietar, deci iai frumuşel şi vii cu un executor judecătoresc să-l mături din casă fără nicio frică. Legea e de partea ta. Procurorul va strânge din umeri, căci, printre altele, îţi este văr de-al doilea. Îşi va face treaba, în limitele legii. Adică nu va face nimic ce nu scrie în lege, chiar dacă, cu toţii ştim că ceea ce legea nu interzice, nu este, în principiu ilegal. Acest principiu se aplică, însă doar când trebuie.
4. Ulterior faci ce vrei şi cum vrei. Vinzi casa pe bani buni şi te-ai spălat pe mâini. Că na, de unde ştie cumpărătorul nou de unde ai tu casa? Actele sunt solid în regulă. Ai fi făcut tu ce ai făcut, dar el nu ştia (sau, posibil nu ştia) Iar ăsta, prostul, deja ex-vecinul tău, las să umble prin judecăţi ani de-a rândul. Până se ajunge la cazul lui în judecată, casa poate să schimbe, legal, 15 proprietari (ţii minte? ai cumătri judecători).
Treaba, însă, poate fi făcută mai sofisticat şi fără să te arate lumea cu degetul. Ţi-ai deschis o companie în Seychelles, care vine cu aceeaşi hârţoagă în judecată şi face primul pas. După asta vinde casa unui anumit John din Noua Zeelandă, care ulterior ţi-o vinde ţie. Şi eşti foarte ok. Nu-ţi mai zice nimeni nimic, căci nu te doare pe tine cum John a pus mâna pe casă, nu? De unde să le ştii tu pe toate? Nu ştiai absolut nimic (posibil).
Ai văzut cât de simplu e? Oricine poate să o facă! Aşa că, rapid, la treabă. Strategic vorbind, dacă ai anumite lacune la acest capitol, ar trebui să începi să te cumătreşti cu judecători şi procurori. Este un mit că justiţia nu e independentă în ţara asta. Ei sunt total independenţi, inclusiv independenţi de lege. Mai au şi imunitate. Iar dacă se şi încearcă sancţionarea unui judecător în baza unui caz sau a altuia, Consiliul Superior al Magistraturii, cel care trebuie să îi disciplineze, îl va apăra. Pentru că marea majoritate a membrilor acestei instituţii sunt tot judecători, tot independenţi, tot cu imunitate.
Pentru anul viitor poţi să-ţi setezi targeturi mai mari, fii creativ, mai complică schema. Acum ai bani, ai afaceri. În ideal, fă-te deputat – pentru orice eventualitate. Mai ştii ce aduce ziua de mâine…
Succese, prietene!
PS: Ironia… Ironia este unica noastră salvare când vine vorba de asemenea cazuri…
PPS: Problema este că lumea uită foarte uşor. Daţi să ne uităm mai îndeaproape la tot procesul ăsta până când cineva nu ajunge la răcoare. Inclusiv jurnaliştii.