fbpx

Despre prețul vestimentației persoanelor publice

Dacă vrei să te iei de haina omului, asigură-te că e furată, altfel îi faci tot stăpânului tău mai mult rău decât bine. 

Asta este un sfat gratis celor care consideră că fac un fel de comunicare politică aruncând cu noroi în orice om, care pur și simplu nu îi place lui Plahotniuc. Cam asta e criteriul principal pe care l-am dedus. Spui sau faci ceva ce nu îi place lui Plahotniuc – fii sigur, trollii și bloggerii sunt după colț, iar portalurile de știri false au primit deja comanda să tirajeze ceea, ce vor scorni primii.

Sfatul este simplu. Despre concurența politică în general. Da, în toată lumea se utilizează diferite metode, inclusiv aspectul fizic sau vestimentația. Doar că există subtilități.

Atacurile despre aspectul fizic al oponentului – să zicem, haina lui (fie de prețul acesteia, fie de faptul că e pătată) nu pot fi un vârf de lance. Ele trebuie să se plieze pe ceva, deja existent, cunoscut tuturor și acceptat de toți drept adevăr.

Nu e destul să ai un zâmbet pe 32 de dinți ca acest zâmbet să stârnească repulsie. Trebuie să mai ai biografia și ”meritele” lui Plahotniuc.

Sau, dacă este cunoscut că personajul este un hoț, atunci da, o relatare despre o cravată (oricât nu ar costa ea) sau un ceas (mai jos), va alimenta o imagine mai largă. Nu e o istorie despre cât costă o cravată. E o istorie despre o persoană cu o cravată.

Persoana are un ceas scump – așa știre nu va prinde.

Persoana a furat și și-a cumpărat un ceas scump – așa știre ar fi una de top (desigur, în condițiile unei prese libere, necontrolate politic, unde decizia de a publica sau de a nu publica este luată în funcție de interesul opiniei publice, nu de interesul unui politician).

O simplă ”investigație online” despre prețul unui obiect vestimentar sau al unui accesoriu fără existența unui fundament mai solid pe care această informație să se așeze, ar fi demnă de situri de modă și bârfe, dar nu va aduce o daună de imagine oponentului. Nu e o știre, e o informație. Dacă e promovată stângaci de tot,  poți trezi indignări ce se pot întoarce împotriva autorului acestei investigații sau a comanditarului.

Dar hai să aplicăm teoria comparând două exemple simple din viața noastră.

Să luăm ceasurile lui Igor Dodon (de câteva mii de euro fiecare) versus bluza Maiei Sandu ”care costă cât un salariu de profesor”.

Bluza Maiei Sandu, cică de 70 de USD (așa zic trollii), a ridicat un nou val de dezgust, din observațiile mele. Afară de câțiva, care au încercat să promoveze istoria asta cu un scop clar de a produce niște daună, mare parte din traficul la ”știrea” asta a fost generat de oameni care pur și simplu se indignau.

Pe de altă parte, ceasurile lui Igor Dodon au fost o istorie destul de populară pe #NuPlaha în campanie. Fără situri și armate de trolli a mers binișor. Nicăieri în presă nici măcar nu a răzbătut. Pentru că presa normală nu a văzut în asta mare știre (și normal), iar pe presa fake nu-i interesează ceasurile lui Igor Dodon. Doar de bluze se interesează.

De exemplu aici:

Lui Dodon ii plac ceasurile. Doar unul din ele știm că are un preț de 1.500 USD. Ajutati sa identificam brandul si…

Gepostet von NuPlaha – FreeMoldova am Donnerstag, 3. November 2016

Sau aici:

Ceas de 1,5 mii USD – asta e cel adevarat, nu cel din…

Gepostet von NuPlaha – FreeMoldova am Dienstag, 1. November 2016

 

De fapt, nu doar ceasurile. Un simplu abonament la Niagara – și acela a trezit interesul și indignarea oamenilor.

Este absolut clar tuturor că Igor Dodon are cheltuieli nedeclarate. De unde, dacă nu din mită și din furat? El o…

Gepostet von NuPlaha – FreeMoldova am Montag, 24. Oktober 2016

 

Da. Asta fără portaluri false și armate de trolli. O simplă pagină cu câțiva oameni care o administrează.

De ce așa o diferență de rezultat? De ce, în primul caz, toți au sărit ca arși, iar în al doilea caz, chiar și susținătorii lui Dodon au luat apă în gură și nu prea intrau în dezbateri la subiect?

Simplu.

Pentru că despre Dodon mai știm că toată viața a lucrat la stat, că are și credite de la VictoriaBank, că a luat zboruri private achitate din surse neclare, că are finanțări direct din offshore, că are încă de răspuns la multe întrebări despre schemele din energetică și despre privatizarea Hotelului Codru zece ani în urmă. Despre asta am scris și am tot scris. 

Iar despre Maia se știe că a lucrat la Banca Mondială. Și iată pe așa bază aterizează istoria cu prețul bluzei. Asta nu e ”nuca de perete”. Asta e ”nuca aruncată în partea opusă peretelui”.

 

Nu e un articol de sărit în apărare Maiei Sandu. De Andrei Năstase s-au luat și mai josnic. E cumva îmbucurător să vezi cum multă lume pur și simplu sare în apărarea dreptății, nu a persoanei anumite.

DAR, iată ce trebuie să înțelegem noi din toată această grețoșenie:

Dacă, după ce acești doi oameni deranjează holdingul deja ani de zile, ei sunt atacați recurgându-se la uite așa metode, înseamnă că altceva pur și simplu nu au găsit, cât nu au căutat. Deși au întors pământul cu picioarele în sus, au putut face doar asta. Să inventeze. Plahotniuc să calculeze cât l-au costat în acești doi ani toată armata de propagandiști mincinoși. Bani aruncați în vânt.