O guvernare ce se alimentează din sângele oamenilor nevinovați

Boboc, 2009. Au ajuns la guvernare urmare a ororilor din 7 aprilie 2009. Au fost ajutați de noi, de toți noi. Atunci se numeau ”partidele anticomuniste”. I-am ajutat să ia puterea. Presiunea societății pe guvernarea comunistă era enormă. Din cauza decesului Boboc. ”Cum adică, să moară un om?”

Atunci erau patru la număr. Au ajuns la guvernare și au făcut orice, numai nu claritate în ce, totuși s-a întâmplat de 7 aprilie 2009. Iar noi, inclusiv eu, tare vroiam să credem în visul că ”uite-o, iat-o schimbarea”. Și am tot închis ochii câțiva ani buni. Până acum nu știm ce anume s-a întâmplat de 7 aprilie 2009. O familie amărâtă nu a văzut dreptatea până acum.

Ministrul de atunci – Papuc – a devenit și Președinte de bancă (da, da, sub guvernarea la ”ai noștri”), iar Jizdan a ajuns în locul lui Papuc, Ministru.

Paciu, 2013. Pădurea Domnească. Au omorât un om. Mai mult. Nu au omorât un biet străin de pe stradă. Au omorât un prieten de al lor. Și au încercat să ascundă acest fapt. Au crezut că vor putea face, cumva, să treacă tot asta neobservat. Familiei i s-o fi promis cine știe ce acolo. Și au crezut că au rezolvat întrebarea ”amiabil”. Ca și cum ai rezolva un incident dintre doi șoferi. Un omor. Asta e ceea ce a deranjat cel mai mult. Așa își tratează ei prietenii ”post-mortem”. Probabil, în locul lui Paciu putea fi oricine din participanți. Dreptate nu avea să fie. Cam atât de mult contează cei ce-și alimentează bugetele de prin GBC odată ce dispar.

Pe atunci deja erau doi. S-au ciondănit, au încercat încă o dată care pe care. După asta – au dat mâna. Trebuia de mers în anticipate – asta trebuia să fie unica soluție. Pentru că nu faci coaliție cu ucigașii, doar anticipate. După asta – investigație credibilă. Pentru că a murit un om. Atunci mi-am zis că nimic bine nu va ieși din aceea că o nouă coaliție se naște punând la o parte moartea unui om. Să nu fi fost Leancă, ne dădeam mai repede seama ce se întâmplă, dar Leancă ne-a adormit tuturor vigilența ce abia se trezea, pe alți doi ani.

Brăguță, 2017. O moarte, de data asta, într-o instituție de stat. Și toți demnitarii strâng din umeri. Și se bâlbâie. Și se contrazic unii pe alții. Ne promit că vor investiga ”incidentul”. Pentru că ei nu-l numesc omor. Îl numesc ”incident”, maximum – ”deces”. Eu deja știu și care vor fi concluziile investigațiilor. În raportul făcut public vom citi printre rânduri că ”se mai întâmplă”.

Acum e doar unul. Îl cheamă Plahotniuc. O singură persoană poartă întreaga responsabilitate politică pentru TOT ce se întâmplă în orice instituție de stat. Pentru că le-a capturat și nici nu o neagă. Și când moare un om, trebuie să arăți cum prețuiești viața acelui om. Asta e șansa guvernului să arate cum prețuiește viața și demnitatea fiecăruia din noi.

Nu are pe cine da vina decât pe cei ce-l slujesc. Nu are cu cine se împăca. Demult zic că din toată droaia de miniștri, doi sunt cei ce trebuie demiși urgent. Jizdan și Cebotari. Ei sunt ofițerii acestui atac asupra libertăților democratice. Unul distruge legi, altul echipează polițiști, edificând un stat paranoic (adică, polițienesc).

E puțin probabil să fie ultimul omor. Pentru că ”se mai întâmplă”. O să se întâmple atâta timp, până cât nu ne vom învăța lecția, ca și societate. Să nu-i lăsăm să scape. Doar noi putem să le cerem dreptate. Pentru că, orice nu s-ar întâmpla, ei vor da mâna și se vor împăca între ei. După aia se vor ciondăni din nou. Dar au mai multe interese între ei decât cu noi.

Când îi lăsăm basma curată, când nu le cerem să se pedepsească între ei, ei revin cu aceeași crimă. Și nici o moarte de om nu e o crimă suficient de mare pentru ei. Și vor ”guverna” pe sânge în continuare.

Doar demisia Ministrului Justiției Cebotari. Nu, nu a adjuncților, anume a lui Cebotari. Lista motivelor este lungă și poate ar fi cazul de o pus pe hârtie. Conflicte de interese, legi malefice, protejarea corupției, rezistența la inițiative anticorupție. Acum, și un omor într-o instituție subordonată Ministerului pe care îl conduce. Demisia Ministrului ar fi o încercare bună să arate familiei lui Andrei Brăguță că viața sa costă doi bani.

Iar de aș fi în locul acestui viceministru al justiției (mai sus), pe nume Anatolie Munteanu, aș fi preferat să îmi dau demisia decât să ies în briefingul degradant pe care l-a făcut ieri. Câtă lipsă de omenie să ai – să ieși în fața tuturor să acoperi un omor cu un strat gros de minciuni.

Pentru că nu poți să ieși cu justificări și explicații (cel mai probabil, mincinoase) atunci când știi că a murit un om.