Dar să ne imaginăm un interviu 100% sincer cu Plahotniuc. Cum ar arăta el? Vedem mai jos o încercare de a mea.
Acest interviu este unul imaginar, cum sugerează și titlul. Idee inspirată de la Fareed Zakaria .
Să începem de la început. Cine este Vlad Plahotniuc?
Eu sunt, în primul rând, un om de afaceri. Alte lucruri pe care le fac (caritate, politică, aventuri prin mass media) sunt pentru a înmulți și menține banii pe care îi am, inclusiv încălcând legi. Am ilegalități în spate, dar eu cred că, în Republica Moldova, 99% din oameni au pentru ce sta la pușcărie. Asta nu mă face un caz atât de special.
Eu sunt un om rațional, care gândește la rece. Nu îmi plac sentimentalismele. Ele dau dovadă de slăbiciune. Dar nu sunt chiar diavolul. Cu cât mai mult mă vor demoniza cei ce îmi sunt concurenți, cu atât mai puțin credibili vor fi, pentru că eu ies în lume și lumea așteaptă să vadă satana, dar văd un om. Pot să zâmbesc, pot să glumesc, chiar. Desigur, este fățărnicie, dar la ai mei aproape 60 de ani am reușit să operez cu ea suficient de bine pentru a-mi atinge scopurile. Eu mint mult și iscusit. Eu promit și încalc promisiuni. Nu am încredere în oameni, doar în motivele lor.
Apropo de trecutul dvs. Este unul destul de…controversat.
Eram sărac și am făcut orice să nu fiu sărac. Am făcut lucruri ilegale. Foarte ilegale. Când am ajuns eu la masa cu bucate, toate locurile erau ocupate. A trebuit să ridic pe cineva pentru a mă așeza. După asta, pentru a obține un loc mai bun la masă, a trebuit să mai ridic pe încă și pe încă unul. Viața e o luptă. Viața este un joc, în care nu există reguli. Așa este lumea mea. Ca să ai, trebuie să iei de la altul. Eu am luat, pentru că am putut să iau, pentru că celălalt era mai slab. Așa am crescut eu. Așa sunt educat. Ca să iei ceea ce vrei, trebuie să calci peste oameni și peste legi.
Nu eram în anii în care poți să începi să crești de la zero. Totul era deja inventat, importat, construit. Toate businessurile mari deja erau făcute când am ajuns eu. Am aplicat metode de care am dispus pentru a crește.
Bine, și acum, că ați făcut toți banii, ați eliminat toți concurenții, ce urmează?
Să mențin ceea ce am agonisit. Supraviețuirea este unica mea prioritate. Totuși, am muncit 30 de ani ca să ajung aici. Unii vor acuza metode ”neoneste”. Eu numesc asta muncă. Eu nu am dormit nopți. Eu am trecut prin valuri foarte serioase de stres. Să faci ce am făcut eu, cum am făcut eu, înseamnă muncă. Voi depune tot efortul pentru a-mi menține poziția. E o strategie naturală, nu? Oricine în locul meu ar face la fel.
Deci, probabil, urmează persecutarea opoziției?
Opoziția nu mă interesează atât de mult. Ei îmi sunt chiar simpatici și e relativ simplu de-i gestionat. E natural ca ei să vadă concurența unii în alții și e un joc pe care știu să îl joc și să îl încurajez. Tot ce trebuie să fac este să îi țin sub un anumit nivel. Dar de distrus? Nu, de a cui nevoie? Eu chiar am nevoie de o mini-opoziție ca să mai previn lătratul europenilor că noi aici am distruge democrația. O să avem 25 de simpatici onești în Parlament și lasă-i să latre. Cui încurcă ei? Poftim pluralism. Dacă vreunul o să latre bine, o să-l cumpărăm. Vine o vârstă, când orice idealist începe a se gândi cu ce să își hrănească familia, iar de la dorința de a umple frigiderul până la dorința unui BMW și a unei vacanțe pe insule exotice nu e atât de departe, odată ce creierul îți ia această direcție. Credeți-mă. Am văzut suficienți idealiști la viața mea.
Auzim des despre ”lipsa de alternative”. Că ar fi corupți cei din PD, dar nici alternative viabile nu sunt… O opinie auzită în țară și peste hotarele ei.
Genial, nu-i așa? Regulile jocului sunt făcute astfel, încât tot ce trebuie să fac eu e să distrug toate sclipirile de alternativă, de la micile lor începuturi, chiar atunci când nimeni nici măcar nu le vede. Asta e tot ce trebuie să fac ca să câștig. Și toți vor continua să spună că alternative nu există. Atâta timp cât eu voi fi puternic, alternative nu vor exista. Vă promit. Asta este jocul meu de supraviețuire de termen lung. Nu e o rețetă inventată de mine. De fapt, eu nimic nici nu am inventat în viața asta.
Bine, dar distrugând orice alternativă incipientă nu veți face lumea să vă iubească mai mult. Aveți o mică-mare problemă. Lumea deloc nu vă place.
Pentru mine este o situație acceptabilă. E ok să nu mă placă, să nu mă iubească. E important să se teamă. E important nimănui, niciodată să nu îi treacă prin gând că se poate pune în poară cu mine. Asta e Moldova. La noi așa funcționează. Așa la noi este lumea. Frica lucrează mai bine ca dragostea.
Deci, nu opoziția e riscul cel mai mare. Atunci care este?
Eu de politic nu mă tem. Acum va trebui să strâng la perete businessmanii. Pe cei, care fac bani, cei care angajează oameni. Ei trebuie asimilați. Pericolul real pentru mine vine de acolo. Eu știu cum banii pot juca în politică. Eu asta fac.
În țara asta banii trebuie să îi fac doar eu și doar oamenii absolut loiali mie, controlați de mine. În țara asta nu trebuie să existe un risc mai mare pentru un antreprenor, decât să finanțeze, absolut deschis și legal, opoziția. Poate asta și o fi democratic pe undeva, dar nu la noi. Aici democrația, mă scuzați, nu mă va interesa niciodată. Trecem de alegeri, după asta unii antreprenori vor fi loializați, alții vor fi eliminați, dacă se vor pune în poară. Și ei simt asta. De aia mulți deja își scot banii în afara țării și își închid afacerile încetul cu încetul. Eu sunt ok cu asta. Eliberează locul.
Bine, și investitorii străini? Pe ei nu prea îi poți persecuta cu Fiscul și alte controale.
Investitori o să aducem, desigur, dar nici prea mulți. Eu nu sunt nebun. Eu văd bine ce se întâmplă în România, cum corporatiștii, angajatorii cărora nu au nici o frică de guvernare, ies în stradă cu zecile de mii. Nimeni, nici măcar un director adjunct de mijloc, cumva conectat politic, nu-și descurajează subordonații. Nu, mulțumesc, așa business nouă nu ne trebuie.
O să avem investitori. Trei sau poate chiar cinci la număr. Dar nu mai mulți. Prea mulți e periculos și greu de controlat. Toți odată să îmi vină în țară, după care să mi se alinieze alături de ambasadele fiecăruia și să înceapă a cere drepturi, legi, chestii? Glumiți? Nu, nu, nu, chiar mulțumesc. Investitorilor le vom da drumul în țară de ochii lumii, nu de dragul economiei și a locurilor de muncă.
Apropos de europeni. Nici ei nu au încredere în DVS.
Guvernele moldovenești totdeauna au mers la Bruxelles, au zis europenilor ce vor ei să audă, după care au venit acasă și am făcut pe al nostru. Ambele părți știau regulile acestui joc. Nu eu am inventat asta. Nu Filip. Nu Leancă. Nu Filat. De ce brusc, acum asta a devenit o problemă și toți se strofolesc că doar vorbim și nu facem? Noi totdeauna doar am vorbit și nu am făcut, nu doar acum, în acești doi ani, de când puterea e doar a mea.
Și-au schimbat viziunea asupra întregii regiuni. Sunt mai categorici.
Cu europenii credeam că va fi mai simplu. Am crezut, poate jumate de an, hai un an și se vor calma. Dar e mai greu. Se vor calma ei, totuși – dacă nu mai devreme, atunci mai târziu. Din păcate, ei așa și nu au înțeles. Eu aici pot să fac tot ce vreau – cu sau fără ei. Să îmi vină cu lecții despre democrație? Pentru Moldova? Iată dovada că ei nu au idee despre țara asta. Ei prin satele noastre au mers, să vadă cui anume vor să dea democrație? Satele noastre sunt pline de alcoolici și needucați. Țara asta nu e așa cum cred europenii.
Bine, partea asta populației este o realitate nu doar în Moldova. Totuși există jumătatea mai luminată a populației.
Da, există. Doar că a emigrat. Am emigrat-o, mai bine zis (wink). Cei prea deștepți, care vor drepturi și libertăți, pot totdeauna să plece acolo, unde drepturi și libertăți deja sunt. Acum au și fără vize să poată pleca mai ușor. Nu-ți place regula de acasă? Pleacă, omule. De ce te chinui? Nimeni aici nu te ține. Uniunea Sovietică a ținut toți nemulțumiții în interiorul țării până nu s-a sfărâmat în bucăți. Noi nu suntem Uniunea Sovietică.
Mai există alți simpatici – societatea civilă. Câțiva activiști, așa ziși. Deranjează. Mă uit atent ce fac. De unde s-au mai luat și ăștia, brusc? Pentru ce le trebuie lor tot asta? Cu transparența și democrația lor? De zeci de ani toți fură fără mari probleme și când mi-a venit rândul, deja nu se poate, hai să cerem transparență, instituții și stat de drept anume de la Plahotniuc? Și dacă eu toată viața am mers spre asta? Asta nu e corect în primul rând față de mine. Asta mă irită cel mai mult. Eu nu fac nimic ieșit din comun. Eu fac exact ceea ce făceau alții înaintea mea, cu mici îmbunătățiri. Doar că mie, brusc, nu îmi mai este permis. În locul meu oricine ar face exact la fel. Doar că sunt eu, nu altul. Pentru că eu am câștigat. E rândul meu.
Dar înțelegeți că uneori distrugeți vieți? Persecutări, arestări, hărțuiri, denigrări.
Eu la asta nu mă gândesc. Nu am timp de sentimente, am zis. Dacă vrei compasiune, mergi la psiholog, nu vii la mine. De exemplu, eu întreb subordonații mei cum o duc, dar de răspunsul lor nu îmi prea pasă.
Da, unii suferă în urma mea. Dar oamenii își aleg soarta. Ei și-o aleg pe a lor, eu pe a mea. Și nu am încotro – trebuie să lupt cu ei. Eu trebuie demonstrativ să îi pedepsesc public pe cei ce îmi trec drumul. Așa arăt lumii că cel mai mare risc la care ar putea merge cineva este să se pună în poară cu mine. Așa supraviețuiesc eu.
Totuși, nu îi înțeleg pe cei ce aleg să fie mari eroi. Pentru ce? Idealuri? Lor ce, le trebuie mai mult ca la restul? Idealurile există doar în filmele americane.
Totuși, un rol asumat de personaj negativ.
Asumat, de nevoie. Credeți că e ușor să menții așa aparențe? Asta este, poate, punctul meu vulnerabil. Lipsa posibilității de a arăta puncte slabe. Nu pot să arăt slabinkă. Altfel, mă mănâncă tot cei de sub mine. De parcă eu nu-i văd. De aici te admiră, ți se lingușesc și ți se închină, iar de aici îți vor locul. Eu știu foarte bine, pentru că zece ani în urmă eram exact în locul lor râzând fals la glumele proaste ale lui Voronin și turnându-i în pahar.
Ce urmează?
Eu mai am 20 de ani buni. Eu nu plec nicăieri. Poate o să mă emigreze cineva și pe mine, dacă va reuși, însă cel mai sigur și cel mai bine mă simt anume în Moldova, de aceea nu planific să plec. În cele mai periculoase situații eu o să mizez pe capacitățile mele de negociere.
*********
PS: Eu cred că Plahotniuc este un om rămas în trecut, ca și mulți alți cleptocrați din Europa de Est. Ei nu înțeleg timpurile care se schimbă și au rămas cu aceleași viziuni din anii 90 de otkat, kryshă și raspil. Legea pentru ei e un mecanism de protecție pentru cei de sus, nu o garanție pentru toți membrii societății. El aparține trecutului și eu cred că el gândește și este cam așa cum am încercat să exemplific mai sus.
PPS: Siturile de știri false, așa-zisele situri de ”satiră”, bloggerii și trollii politici atacă persoane private, care au opinii ce nu plac șefilor lor din partide. Din acest motiv, noi încercăm să obținem informație despre industria trollilor, ce promovează o agendă politică. Vă rugăm să donați aici și împreună putem face o ofertă greu de refuzat unei persoane care are așa informație. Prin asemenea metode îi facem neputincioși.
Postarea aceasta are, parcă, potențialul să îi mai enerveze o dată. De obicei după asemenea postări urmează un următor val de atacuri la persoană. Rapănul răspândit despre mine online în ultimii doi ani jumate este exclusiv din cauza opiniilor pe care le am și pe care prefer să le spun în glas. Dar despre asta cred că în postarea următoare.