Moldova mea și Moldova lor

Azi în piață am simțit că a ieșit Moldova mea să dea de știre că ea există.

Moldova mea, Moldova pe care o iubesc. Moldova oamenilor decenți, frumoşi, buni. A oamenilor simpli care, poate nu prea pot să își exprime gândurile prin cuvinte deștepte, dar care simt multe. A oamenilor care muncesc și rabdă. Ei îndură greul, dar nu îşi pierd omenia. Rabdă până la durere. Rabdă toată viața. Prea mult rabdă. Ar fi bine să le mai crape răbdarea din când în când. Această Moldovă este într-o criză profundă.

Moldova lor e Moldova kidalelor, a şmecherilor şi a mediocrilor ce ştiu să supraviețuiască furând de la alții, ce nu vor să muncească din greu și probabil nu au apelat la capacitatea lor de a munci niciodată în viață. Moldova lor este Moldova unde totul are preț, totul se cumpără şi se vinde. Chiar și viața unui om. Asta e Moldova pe care o cresc. Mi-e greață de Moldova lor. Mi-e ruşine că Moldova lor este văzută în lumea asta. Moldova lor înflorește mai mult ca niciodată.

Noi niciodată nu vom fi la fel, nu vom gândi la fel, niciodată nu ne vom înțelege. Ei nu înțeleg cum funcționeză creierul meu, iar eu nu îi înțeleg cum poți fi așa ca ei. Suntem foarte diferiți. Privim filme diferite, ascultăm muzică diferită, avem idoli diferiți.

Eu îl citez pe Walesa, Gandhi, Mandela, Martin Luther King, ei îl citează pe Ostap Bender. 

Eu nu am o țară. Eu cred că eu merit țara mea, dar nu o am. Nu am o țară, care să mă apere de nedreptate, să mă ajute când îmi este greu, să preia o parte din grijile mele. Eu nu am o țară, care să știu că mă va ajuta în 30 de ani, când ajung, poate ajung, la pensie. Eu nu am o țară care să aibă grijă de copilul meu, să îi dea o educație decentă. Eu va trebui să fac toate astea singur. Eu sunt singur în fața greutăților vieții. Țara, căreia îi plătesc impozite (nu puține), luptă împotriva mea. Luptă, cu legile și instituțiile sale, să îmi distrugă demnitatea de om, să îmi ia drepturile, unul câte unul. Să îmi închidă gura. Și stoarce din mine impozite fără să îmi dea nimic în schimb. Și vrea să îmi ia și ceea ce eu credeam că îmi aparține necondiționat. Votul. Așa, cum ei vor ca eu să trăiesc, eu nu voi putea trăi.

Ei au țară, deși nu au nevoie de ea. Ei gândesc primitiv. Modul lor de gândire nu a evoluat până la cel al unor membri ai societății. Ei funcționează ca o turmă. Ei au o singură prioritate – familia lor să o ducă bine, să aibă de toate, și în frigider, și în garaj. De restul nu le pasă nici cât negru sub unghie. Iar pentru asta ei nu vor să muncească cinstit, ci doar să ia de la alții. Și alții pot să moară de foame. Așa, trei milioane de oameni muncesc pentru ca o mână de cleptomani care au muncit toată viața pe la stat, să o ducă excelent în Moldova, țara lor. Copilașul lor este cel mai important decât toți copilașii din țară. Dar nu așa funcționează o societate. Nu poți să te gândești doar la pielea ta. Nu poți fi pe deplin fericit trăind așa. Ei nici nu sunt fericiți. Nici nu vor fi fericiți, niciodată. Sunt niște amărâți ce tresar la mijloc de noapte, sau când trec drumul și îi recunoaște vreun trecător. Pentru că undeva, adânc, își simt nimicnicia.

Nu am fost azi la protest și simt un gol în suflet. Simt, că nu am făcut cel mai important lucru pe care îl puteam face azi. Am fost la multe proteste și mi-am făcut datoria de cetățean, apărând dreptul nostru de a fi oameni. Oricând am ieșit, nu am făcut-o doar pentru mine, ci pentru noi toți, dar în primul rând pentru cei, ce nu au ieșit.

Oamenilor de azi le mulțumesc pentru că au ieșit, de data asta pentru mine. Azi voi mi-ați apărat dreptul meu, pentru că de data asta eu am fost cel, care nu a putut ieși. Asta este atât de frumos, să ne apărăm și ne ajutăm unii pe alții. Asta ne face societate. Azi am văzut în piață oameni, pe care nu i-am văzut niciodată de când am început cu protestele. Regret că nu am putut fi alături de voi.

Vă rog mult să continuați și mâine, la Curtea Supremă de Justiție, la ora 15:30. Aici evenimentul. 

După ce ne fură votul (proces în derulare) vor atenta și la libertatea noastră de a manifesta pașnic. E următoarea pe listă. Alături de libertatea de a scrie și de a vorbi. Mai bine ne apărăm votul, decât să ajungem la asta.