În familie discutăm despre două țări – Estonia și Moldova.
Lennart Meri, primul preşedinte al Estoniei, ar fi îndeplinit ieri 90 de ani. Am fost martor cum, vorbind despre Meri, unor estonieni li se umezesc ochii, și nu exagerez deloc. Un om de stat poate fi și așa, nu ceea ce vedem noi. Un om de stat poate fi iubit și respectat.
Lennart Meri este un om, căruia o țară întreagă îi este recunoscătoare pentru dedicația și munca sa. A fost un exemplu pentru cei ce l-au urmat în serviciul public. Poporul estonian a avut norocul, dar şi înțelepciunea, să aleagă şi să mențină la guvernare oameni cinstiți, profesioniști, cu multă dragoste de țară. Oameni, care au muncit o viață pentru ca țara lor să se ridice din genunchi. Oameni, care au inspirat o țară, să avanseze, să lupte. Nu au făcut milioane pentru că au avut altceva de făcut pe această planetă.
Aeroportul din Tallinn îi poartă numele lui Lennart Meri, iar o țară întreagă se mândreşte că-l au în istorie. Aeroportul din Praga îi poartă numele lui Vaclav Havel. Cel din Gdansk – al lui Lech Walesa. Sunt oameni care au inspirat și schimbat societăți, mentalități, populații, într-o perioadă foarte scurtă de timp. Oameni care au avut o inimă bună și nu au vrut să accepte, sau să ignore injustiția din jurul lor.
Ai noştri “oameni de stat”, în special actualii autoproclamați, nu merită să numim în numele lor nici măcar un colț de trotuar plin de gropi. Să ai o singură viață și să alegi să furi de la trei milioane de oameni săraci ca să zbori cu avioane private spre vilele tale din Elveția. Ce poate fi mai josnic?
Sunt sigur că noi putem și merităm mult mai bine decât ceea ce avem. Multe țări au reușit, o să reușim și noi. Am așteptat cuminți prea mult. Nu o să mai așteptăm răbdători ca să vedem viteza melcului.
Momentul este #ACUM. Avem o singură viață și merităm să o trăim demn.