Un an în urmă scriam un articol în care mă întrebam dacă un oligarh poate construi o democrație. Era în engleză, pentru audiența internațională, acolo unde PD plătește bani grei să arate o imagine falsă a țării noastre. Era o perioadă stresantă la PD. Abia pierduse Chișinăul. S-au enervat pe articol.
Peste doar trei ore după publicare, membri ai familiei mele (tatăl și unchiul) au fost arestați. Crimă organizată, au zis.
Părinții mei au 60 de ani, au muncit toată viața. Nu au lucrat la stat. Nu s-au îndoit sub nici un partid, nu au susținut nici unul. Nu au fost totdeauna de acord cu deciziile mele.
Au fost trei nopți în închisoare și restul anului 2018 prin aresturi la domiciliu prelungite. Și posibilitatea permanentă ca arestul la domiciliu să se transforme din nou în pușcărie. După asta au dispărut la fel cum au apărut.
Au încercat să mă închidă și pe mine. Doar că închisoarea mea nu era o clădire cu gratii și subsoluri umede. Închisoarea în care încercau să mă bage a fost una mintală. Să tac. Să mă leg singur pe mâini, să îmi leg gura și ochii. Și să tac. Când intri în așa închisoare nu ieși toată viața.
Au mers pe familie, iar asta le arată fața reală. Asta e fața hidoasă a acestui sistem. În toată perioada asta, peste mine s-au tot năpustit binevoitori cu sfaturi „taci și totul va fi bine”. Nu pun la îndoială bunele intenții a majorității din ei și nu-i suspectez. Nu am tăcut, deși am avut perioade mai productive. Chestia asta îți omoară uneori toată energia și funcționezi cu randament minim. Răspundeam clar că orice se va întâmpla cu familia mea sau cu mine, nu e rezultatul activității mele, ci rezultatul ordinelor ilegale date către procurori și judecători într-un stat disfuncțional. Ei fac asta familiei mele, nu eu.
Dar postarea asta nu e despre istoria mea, ci despre noi toți, în această țară.
De la acel moment, pentru mine a devenit personal. „Personal”, nu în sens că vreau răzbunare. Nu cred în răzbunare. Ea nu compensează stresul și nervii pierduți de mine și cei dragi mie. Răzbunarea doar îți alimentează ura internă și o crește. „A devenit personal”, în sens că nu vreau așa ceva să se întâmple nimănui în țara noastră. Nu pentru opiniile lor. Nu pentru ceea ce vorbesc sau scriu. Nu pentru că pur și simplu nu plac oligarhului.
Am înțeles că eu aveam o părere prea bună despre acești oameni care s-au adunat în Partidul Democrat. Credeam că ei au unele limite ale decenței. Ei sunt capabili la orice. Tot ce am făcut în ultimul an ține cont de asta. Că ei sunt capabili la orice. Că ei pot să ne facă orice poftesc. Să o facă.
Am înțeles, că unica șansă ca noi să trăim liber, este să răsturnăm acest guvern, iar pe unii din ei să-i chiar închidem pentru că sunt un pericol real pentru societate. Ei trebuie să fie alungați de urgență de la putere. Fără asta noi nu vom putea exista normal.
Am înțeles că, dacă nu-i băgăm noi la pușcărie, ne vor băga ei pe noi, unul după altul. E într-atât de simplu.
Am simțit în jurul meu atâta frică, încât am înțeles că majoritatea oamenilor noștri nu au trăit niciodată într-o țară cu adevărat liberă. De aceea nu mă supăr că nu toți înțeleg. Ne vom baza pe minoritatea activă și conștientă și vom reuși.
Am înțeles că Plahotniuc este doar muchia problemei. E doar primul dintr-o listă lungă. Nevertebrați ca Eduard Harunjen, Nicolae Chitoroagă, și restul din piramidă, trebuiesc pedepsiți la fel de dur. Ei nu sunt „procurori”, așa cum scrie în actele lor. Ei sunt cei mai simpli bandiți cu permisiune de la un stat capturat să încalce legi, să ia ostatici, să estorcheze bani, să persecute oameni, să își bată joc de mamele și de tații noștri dacă așa poftesc. Pentru că ei nu au mama și nu au tată.
Am înțeles că nimeni din noi nu este protejat. Nu trebuie să-l enervezi direct pe un mare șef din PD. Dacă nu placi cuiva din procurori – riști să o pățești. Mai mult, dacă cineva din rudele tale nu place cuiva din procurori, riști să o pățești tot tu, pentru că s-ar putea să dea în familie. Tu, cel care citești aceste rânduri, nu ești în siguranță sub această guvernare. Ei vor tu să rămâi neprotejat și fără drepturi pentru că doar așa ei rămân la guvernare.
Am înțeles foarte bine că ei fac asta din cauza că sunt slabi, vulnerabili, fricoși, sensibili la orice critică inofensivă. La orice articol. La orice discurs. Ei nu comit aceste abuzuri pentru că sunt puternici și siguri pe sine. Ei simt că ei pierd guvernarea și doar încearcă să cumpere din timp.
La nivel rațional-analitic, înțeleg disperarea lor. Ei nu au fost de la început oameni răi, dar crimele din trecut îi țin pe o cale din care nu pot reveni. Ei vor să supraviețuiască, iar pentru asta sunt nevoiți să recurgă la noi și noi abuzuri. Pentru a supraviețui, ei vor distruge viața altora, chiar dacă, poate simt, că fac rău. Asta îi face monștri. Ei nu se vor opri până nu-i vom da jos. De aici vine urgența. Cu cât mai repede îi dăm jos, cu atât mai puține vieți vor distruge.
Am înțeles cât de diferiți suntem noi de ei. Cât de departe sunt ei de a înțelege ceea, ce pentru noi este sfânt. Libertatea. Nu la toți le e dat. Trist.
Am înțeles cât de mizerabili sunt ei. Nu utilizez acest cuvânt ca insultă. Mizerabili, în sens de nefericiți. Ei nu sunt oameni care radiază fericire, bunătate, înțelegere, compasiune. Priviți-i în ochi. Poți vedea acolo multe, dar nu bunătate. Ei nu sunt oameni buni. Ei sunt, sau au devenit, oameni răi la suflet. Oamenii răi nu pot face lucruri bune. Sau poate, ei au renunțat chiar la omenie.
A trecut un an. Ei au mai comis multiple abuzuri și doar mi-au confirmat concluziile la care am ajuns, prin durere și nopți nedormite.
Am înțeles că, în timp ce noi ducem o dezbatere civilizată despre cum e bine și cum nu, pentru că noi suntem oameni decenți, ei luptă cu noi în cel mai agresiv mod. Ei luptă pentru supraviețuire. Ei cred că neutralizându-ne, închizându-ne gura, ei vor supraviețui. Ei au o impresie greșită, dar ei așa cred și de asta se conduc în acțiunile lor.
Am înțeles bine că țara pe care ei o construiesc nu e țara mea. Eu nu voi putea trăi în așa o țară. Cât de naiv sau idealist nu ar suna, am înțeles că nu ai ce pierde și că trebuie de luptat până la urmă. Până le venim de hac, mai ales că suntem aproape.
Am înțeles ce țară vreau eu.
Vreau o țară, unde să fie posibil să ai o afacere și în același timp să fii declarat contra guvernării. Să lupți cu ea, legal. Să vrei altă guvernare și să faci ceva. Nu avem o așa țară. Nu avem așa antreprenori. Nu pentru că lor le place starea lucrurilor. Pentru că frica e foarte mare. Cei de așa stofă care mai apar, sunt nimiciți din fașă. Sau domesticiți.
Vreau o țară, în care să nu fie posibil ca arestarea unui om nevinovat să aibă loc în doar trei ore. O țară, unde cel puțin cineva din lanțul celor implicați în executarea unei ilegalități țipate isteric la sediul de partid, să spună că nu este bine, nu este corect. Ei toți, de sus până jos, tac și execută, pentru că ei sunt cei capturați în primul rând. Noi suntem cei liberi și îi enervează să ne privească. Pustietatea lor îi motivează să lupte cu noi. Așa, ajung să ne urască. Chiar dacă nu ne-au văzut în ochi.
Vreau o țară cu mai puțină frică și mai multă libertate. Este posibil. În ultimul an am văzut atâta curaj, atâta libertate sfidătoare, încât văd că noi, totuși avansăm. Doar că noi alegem să nu vedem asta. Văd, însă, ei. Și ne atacă în continuare. Pentru că se tem de noi.
Vreau o țară unde legea nu e o sugestie și nu e o protecție pentru cei de sus.
Vreau o țară, unde să ai cui te plânge dacă s-a comis o nedreptate și știi că cel puțin cineva în stat va depune tot efortul să te protejeze. Eu nu am așa o țară. Noi nu avem așa țară, dar ea este foarte posibilă. Pentru asta trebuie să ne încordăm și să mergem până la urmă, pentru că direcția o păstrăm bine.
Pentru o însănătoșire a sistemului, pentru început, procuratura este una din instituțiile principale care rebuie eliberată de influența lui Plahotniuc. Oameni ca actualul Procuror general Eduard Harunjen, trebuie dați afară și, probabil, băgați la pușcărie.
Această postare este în primul rând un mesaj. Un mesaj că eu nu voi uita. Noi nu uităm. Voi, cei din procuratură și alte structuri de forță, care acționați doar la comandă, ați distrus suficiente vieți. Nimeni din cei pe care i-ați atacat, nu va uita.
În țara noastră sunt trei categorii de oameni superstițioși. Politicienii, hoții și magistrații (procurori/judecători).
Eu nu sunt superstițios, nu sunt cu chestii de karma, dar știu că voi sunteți cam toți, de aceea, luați aminte: nici o lacrimă nu dispare în gol și tot se întoarce. Nu peste tine, atunci peste copilul tău.