Justiție pentru Dumitru Jomir.


Dumitru Jomir avea 21 de ani. A fost omorât  la o bătăie în noaptea de anul nou. Agresorii „săreau cu picioarele pe capul lui”, spun martorii oculari. Dumitru a crescut în condiții grele, era un tânăr cumsecade. Muncea în Germania și trimitea bani să-și salveze mama de la cancer. Și-a pierdut mama patru luni în urmă. 

La primul apel la 112 nu a răspuns nimeni. Ambulanța a venit abia peste mai mult de o oră. Au ignorat primul apel, crezând că e o glumă. Au venit doar după al doilea apel. Poliția nici nu a venit. A trecut o săptămână în care poliția și procuratura au tăcut. Datorită presei libere, subiectul a devenit greu de ignorat. 

Este o istorie oripilantă. Citiți aici de la Ziarul de Gardă. Ceea ce m-a șocat este faptul că dintr-o turmă de oameni care erau acolo, nimeni nu a strigat: „Ajunge! E prea de tot! Opriți-vă!”

Așa a murit un om aflat la începutul vieții sale.

De fiecare dată când vedeam politicieni care-și exprimă condoleanțe standard următoarei familii îndurerate, mă enervam și mai tare. Condoleanțele lor nu m-au încălzit în niciun fel nici atunci când mi-am pierdut prieteni. Nimic nu-i întoarce înapoi pe cei dragi. Cu siguranță nu condoleanțele unor oameni care nici nu i-au știut. Îmi este greu să spun ceva care să nu enerveze. În general, nu știu ce poți să spui în așa cazuri. Pentru că nimic nu ajută. 

În cazul lui Dumitru Jomir trebuie să se facă dreptate. Liniștea și reacția lentă a poliției și a procuraturii este inacceptabilă, complicitară chiar. O săptămână în care au luat apă în gură. Am mai văzut așa ceva în trecut. Simt a ce miroase. A mușamalizare. Trebuie dreptate adevărată. Asta înseamnă să se meargă până la urmă, toate 100%. Să începem de la acest caz. 

Cine este vinovatul? 

Desigur, cei care au lovit cu picioarele sunt primii care trebuie să plătească. Toți. Nu unul sau doi. Toți. Asta nu cred că va fi prea greu. Dar asta nu este tot. Nu aș vrea să se oprească aici. Suntem o societate traumată de nedreptate, injustiție și impunitate, de ură și de idealuri perverse. Cei care au lovit doar au urmat exemplul altora dinaintea lor, care au lovit și au scăpat.

În orice societate, oamenii reacționează la regulile care funcționează în realitate. La semnalele date de sistem. Nu la legi și regulamente din Monitorul Oficial. Iar sistemul nostru a dat suficiente semnale că poți să omori și să scapi basma curată. Aproape anual vedem cazuri de rezonanță, mușamalizate. Omorul de la Pădurea Domnească cu o haită de procurori și judecători implicați, omorul din Codrii Orheiului, cu protagonist însăși Constantin Țuțu, omorul din fața centrului comercial Atrium. Toți au scăpat basma curată. Nimeni nu e la pușcărie. Când ați văzut ultima dată știri despre un procuror sau polițist ajunși la dubă pentru că au mușamalizat o crimă?

În spatele acestor cazuri de rezonanță stau zeci, sau chiar sute de cazuri necunoscute, la fel, mușamalizate, la scară mai mică. Cazuri în care cineva comite o crimă, după asta dă mită judecătorului să-i reducă sentința, avem la fiecare colț. Este prea normalizat acest fenomen. Nici nu ne mai miră. Nici nu ne mai șochează. Nici nu ne mai enervează. Acesta este nivelul de oboseală mintală la care am fost aduși de corupție și injustiție. Nici nu mai cerem dreptate. Doar sperăm la mai puțină durere.

Cazul lui Dumitru Jomir ar putea să fie unul din asemenea cazuri.

Vinovați de omorul lui Dumitru Jomir se fac nu doar cei care l-au lovit cu picioarele în cap până i-au strivit craniul. Ei sunt doar primii în rând care trebuie să plătească. Vinovați de acest omor sunt absolut toți polițiștii, procurorii, judecătorii, care au mușamalizat cu bună știință cel puțin o crimă în viața lor. Sau au tăcut atunci când știau că se mușamalizează. Au făcut-o fie pentru mită să-și hrănească copilașii, fie la indicația șefilor sus-puși să nu pună întrebări. Ei sunt principalii vinovați. Fără o anchetă internă credibilă, cu pedepsirea inclusiv a celor care nu au acționat așa cum trebuie, pentru a salva o viață, nu vom opri această degradare. 

Dacă autoritățile vor pe bune să oprească acest lanț de crime, trebuie să arate acțiune nu doar pe acest caz, pentru că ar fi prea simplu. Trebuiesc repornite dosare de înaltă rezonanță din trecut. Pentru crime trebuie de plătit. Trebuie să arătăm și altor familii îndurerate că dreptatea vine, chiar dacă mai lent. Cine plătește pentru omorul de la Atrium? Dacă făptașii au fugit, atunci cei ce i-au protejat trebuie să plătească. Cineva trebuie să ajungă la pușcărie. La fel cu alte omoruri.

Suntem o societate unde deseori idealul unui tânăr este să fii oligarh slinos, politician corupt, procuror care distruge oameni la comanda șefilor, judecător nevertebrat, funcționar mitos, sau cel puțin luptător K1. Iar cei ce ne rânjesc de la televiziunile pe care le au în proprietate (numele lor aici nu contează, pentru că ele se schimbă), știind că această piramidă a corupției este modelul succesului lor, sistemul pe care se mențin, sunt principalii responsabili. Când ei vor înceta să protejeze uniformele corupte, când se vor baza pe susținerea oamenilor mai mult decât pe susținerea uniformelor care slujesc pe oricine ajunge sus, vom vedea mai puține mușamalizări. Și mai multă dreptate.

Azi criminali se plimbă în libertate, printre noi. Merg pe aceleași străzi, fac cumpărături la aceleași magazine, intră prin aceleași cafenele, beau cafea din aceleași căni cu noi. Doar că ei au furat, au distrus, au omorât, iar noi – nu. Nu este de mirare că suntem pătrunși de un adânc sentiment de injustiție. Nu este de mirare că o minte fragilă își crează idealuri perverse, criminale. Nu e de mirare, e previzibil. Această tumoare se corectează foarte rapid atunci, când societatea simte că există dreptate, lege, că pentru crime se plătește. Prin „rapid” am în vedere foarte rapid. Câteva luni. Dacă se pornește o ofensivă frontală acestui sistem bâhlit.

Corupția ucide. Pe bune, corupția ucide! Nu este o metaforă. Corupția ucide în cel mai direct sens. Moartea lui Dumitru Jomir încă o dată ne arată asta.

Să-i fie țărâna ușoară.