Ce ai face dacă, prin lege, ai fi obligat lunar să ieși afară și să dai foc la o bancnotă de 20 sau 1.000 de lei, în funcție de venitul pe care îl ai?

Sau, călătorind cu troileibuzul, ai plăti 50 de bani mai scump, doar pentru că șoferul sau taxatorul ar vrea să își cumpere apartament? Cam de ce nevoile personale ale unui om ce îți oferă un serviciu public trebuie să fie problema și, mai ales, cheltuiala ta?

Energie să primim

Există un bun de care nu ne putem lipsi – energia. Electricitatea, gazele naturale, combustibilul. Energia e indispensabilă etalonului de calitate a vieții din secolul 21; fără energie însăși fundația unei economii este imposibil de imaginat. Energie Moldova nu produce, deci cumpărăm din afara țării. Când vorbim de electricitate, din 4 miliarde kWh pe an, 80% vin exterior.¹

Și pentru că avem mulți demnitari care se comportă asemenea șoferului ce nu va mișca un deget până nu își pune în buzunar acei 50 de bani metaforici, avem o problemă… și o cheltuială.

Neftemu a venit factura la lumină

Nu o să discutăm despre toată piața energetică. O să discutăm despre electricitate.
Piața de electricitate în Moldova are o valoare anuală de 6,07 miliarde lei.²Atâta valorează facturile noastre, ale tuturor, pe an.

Gândește-te cam cât plătești pe lumină. Unii plătesc 100 lei, alții 3.000 lei. Calculează cam cât ai plătit pe facturi la electricitate în ultimii opt ani. Și dacă ai putea primi cel puțin 10% din toată nota pe 8 ani înapoi, bani care, presupunem, i-ai plătit în plus, ce ai face cu banii?

Antreprenorii plătesc și mai mult. Un restaurant care are echipamentele pe electricitate nu scapă fără 15 mii lei pe lună pe electricitate. Cheltuielile pe electricitate la un supermarket pot ajunge și la 30 de mii de lei.
Iar dacă ne referim la producție, unde ai utilaje sau alte instalații ce funcționează pe electricitate, costurile cresc și mai mult.

Dacă am reduce aceste costuri, banii economisiți ar putea ajuta antreprenorii să creeze ceva locuri de muncă în plus, sau să își extindă afacerea investind în echipament modern, inclusiv eficient din punct de vedere energetic. Asta înseamnă o competitivitate mai mare a întregii economii.

Factura la lumina papă o zecime din salariul moldovenilor

Pentru că cifrele trebuie puse în context, am luat un consum convențional lunar de 200 kWh ca să vedem ce proporție dintr-un salariu mediu cheltuie pe electricitate un consumator individual din diferite țări.

La un salariu mediu de 194 europe lună în 2015, și un preț pe kWh de 9 euro cenți, avem 9,07% din venit pe care moldovenii îi împrăștie pe electricitate. Comparat cu alte țări europene, o ducem slab de tot. Salariul mic este prima cauză, desigur, pe lângă tariful de 9 cenți. Totuși, faptul rămâne fapt – moldovenii achită aproape o zecime dintr-un salariu mediu pe același volum de electricitate pentru care suedezii plătesc 1,5%, bulgarii 5,1%, iar albanezii 4,5%.

Ucrainenii, apropo, achită pentru același volum de electricitate doar 2,2% dintr-un salariul mediu ceva mai mic decât al moldovenilor – o proporție de patru ori mai mică. Atenție, vorbim DOAR despre electricitate; noi mai plătim și gazul și alte facturi unde intermediarii sunt un business bun.

Deci, până creștem salariile, ce ar putea face guvernanții pentru a ieftini electricitatea, pe cât posibil?

Sunt mai multe intervenții care ar putea ajuta, dar o să ne referim la două. (Pasul zero, arhidiscutat, este asigurarea independenței autorității de reglementare din domeniul energiei ANRE.)³

Aceste intervenții strategice sunt simple și nu ne costă bani, trebuie doar voință.

Problema 1: Căpușele

Până în anul 2008 Moldova procura electricitate direct de la sursă.

În 2008, în doar două luni, Igor Dodon, pe atunci viceprim-ministru și ministru al economiei, negociază un contract de livrare a energiei electrice din Ucraina.⁴ Înainte de asta tot de acolo venea, doar că acum banii îi vom achita unei companii din Ungaria (care are un contract din partea cealaltă cu ucrainenii). Ni s-a spus că e un „succes remarcabil pentru Moldova”.⁵

Serios?

Pentru că asta a fost prima schemă cu intermediari, ea era relativ simplă – noi plătim companiei din Ungaria, iar compania din Ungaria plătește ucrainenilor, lăsându-și o parte din bani pentru „servicii”. Cât anume, nu se știe, dar imediat după semnarea noului contract, în mai 2008, tariful la electricitate a crescut cu 10% în iunie 2008, iar până la sfârșitul anului – cu 30%.⁶

Această schemă a funcționat până în 2009 și funcționat aproximativ așa:

Timp de opt ani, s-au schimbat miniștri, guverne, dar schemele există și astăzi, în variante „îmbunătățite”. În 2015, Chișinăul a încetat să cumpere electricitatea din Ucraina și a început a cumpăra din Transnistria. Apare deja vestita companie Energokapital și schema arată ceva mai sofisticat.

Anual, profitul companiei Energokapital este de 38,8 mln dolari. Iese că anual toți locuitorii Republicii Moldova (inclusiv copiii și pensionarii) pun mână de la mână și adună un profit (plus cheltuielile, despre care nu există date) de aproape 40 mln dolari. Pentru o companie cu fondatori în offshore.

Așadar, soluția 1: Eliminarea imediată a intermediarilor din procurarea electricității.

Timp de opt ani, niciun ministru nu a oferit argumente clare de ce avem nevoie de intermediari, sau cum li se mai spune, companii-căpușă. N-a fost niciunul care să spună că asta nu e tocmai ok – ca întreaga țară să plătească facturi exagerate.

Problema 2. Lipsa de alternative

În prezent, fiecare din noi este limitat la o singură alegere. Dacă trăiești în centrul țării, e Gas Natural Fenosa. Dacă trăiești în nord, e RED-Nord. Deci, dacă totuși vrei o alternativă, trebuie să-ți schimbi domiciliul.

De ce nu ar avea fiecare consumator, ca în Europa, dreptul să aleagă între mai multe oferte? Când ai mai multe companii luptând pentru client, apare concurența și deci tarife mai avantajoase.

O subproblemă: Dependența țării de o singură sursă

Timp de aproape opt ani,⁷ toți miniștrii economiei au tot vorbit despre interconexiunea energetică (gaz și electricitate) cu România. La electricitate, încă suntem pe punct mort. Atunci când ai un lucru stabilit drept prioritate (iar securitatea energetică trebuie să fie una din top 3 priorități ale oricărui guvern), opt ani pentru rezultat zero este enorm de mult. Dacă am fi început atunci—și terminat—acest proiect prăfuit, acum ne-am fi putut concentra pe alte probleme, cum ar fi promovarea energiei verzi.

Pentru că în România există DNA, presupunem că niciun demnitar român nu ar fi cooperat în edificarea unor scheme similare celor din Problema 1, care sunt posibile doar în condițiile actuale. Poate și ăsta e motivul din care nu s-a prea mișcat treaba cu interconexiunea?

Ca să fim corecți, o remarcă despre conducta de gaz Iași-Ungheni. Da, s-a tăiat panglica la conducta de gaz Iași-Ungheni. Dar schimbarea nu o prea resimțim în tarife. De parcă oamenii așteptau însăși conducta…

Așadar, soluția 2: Să lăsăm piața și consumatorul să decidă.

Cum aducem concurența în domeniu? Prin adoptarea unui pachet de legi și reglementări ce vor duce la liberalizarea pieței energetice. Acest pachet de legi are și un nume în Uniunea Europeană – pachetul de legi Energetic III.

Moldova se obligase cândva să implementeze Pachetul Energetic III, dar după asta s-a răzgândit în 2011. Într-o bună zi, ministrul economiei de atunci, Valeriu Lazăr, a declarat că s-a înțeles cu europenii să amânăm implementarea acestui pachet. De ce? Pentru că Mâna Moscovei. Asta este versiunea oficială. Serios?⁸

Începând cu 2011 am fi putut pune începutul, dacă nu infrastructurii, cel puțin premizelor legale pentru apariția concurenței. La subiect s-a revenit în 2015, dar s-a pierdut mult timp.⁹

Despre beneficiile implementării pachetului energetic 3 s-a mai scris aici, cu material infografic accesibil: Beneficiile pentru sectorul energetic din Moldova, după implementarea Acordului de Asociere cu UE.

Să recapitulăm

Nu știm exact cu cât am putea reduce costurile la electricitate dacă am:
elimina intermediarii
face interconectarea energetică cu România
liberaliza piața electricității

Dar uitându-ne la situația de acum, certitudinea că plătim prea mult pentru electricitate, este tot mai mare.