„Iubești Moldova”? Nu o fura.

Nu poți să iubești și să furi țara în același timp.

Să iubești Moldova înseamnă să nu o furi. Să furi de la oamenii din cea mai săracă țară din Europa înseamnă să-i urăști sincer și din tot sufletul. Să le vrei răul. Nu furi de la bogați, furi de la săraci. Și știi asta. El nu iubește, el urăște această țară. Acțiunile, nu cuvintele, vorbesc. Dragostea de țară pentru Dodon este doar un slogan.

Oamenii din cea mai săracă țară din Europa pun lunar mână de la mână, plătesc taxe și impozite, leu cu leu, ca tu să duci o viață excelentă, pe spatele lor. Dragostea de țară nu e pentru hoți, e pentru oameni decenți, cinstiți, muncitori.

Ce a făcut Dodon ieri? Nimic special. Pur și simplu a mai preluat o schemă de-a lui Plahotniuc. Artiștii.

Eu nu mă supăr pe ei și nici nu îi condamn. Dar m-au întristat adânc acele poze zâmbitoare cum artiști emeriți mai nu se închină în fața unui hoț ordinar, un mincinos și un trădător. Îi zâmbesc binevoitor și politicos. Unii din ei au fost, la un anumit moment din viață, un motiv de mândrie pentru țara mea. Și acum – na-ți o bună.

Știu, fiecare din ei are justificări și explicații, chiar dacă nu ni le datorează. Că „eu nu fac politică”. Că „trebuie și eu să mănânc”. Am mai auzit această scuză. Până la urmă, chiar îi judecăm prea dur anume pe artiști. Când un jurnalist se vinde – trece aproape neobservat. Când un deputat se vinde – nici nu ne mirăm, asta e ceea cu ce ei se ocupă. Când un primar se vinde, nici nu ne pasă. De ce ne indignăm când vedem artiști făcând același lucru? Și pentru ei există carieră, oportunități, perspective. Desigur, ar fi sincer din partea lor dacă ne-ar spune-o direct, așa cum o fac alții. Să spună „pentru mine asta e un job, o sursă de venit. Și nu am găsit nimic mai bun”.

Și da, ei au dreptate când spun că nu fură. Ei fac artă (unii din ei chiar bunicică, părerea mea) și nu se bagă în politică. Decât pentru o sumă anumită și pentru o perioadă de timp bine determinată.

Sper din suflet, cel puțin cineva la acea masă mare să-și fi pus întrebarea cine plătește pentru ospăț. Și din ce bani. Măcar în gând. Nu cred că a întrebat cineva în glas tare. Pentru că mai toți știu răspunsul. Și nu vor să-l audă. Răspunsul este în kuliok. Și prin prezența lor au spus de fapt că sunt ok cu așa înțelegere. Aici e buba. Ei știu bine – să accepți bani furați este complicitate. Și au acceptat acest târg.

Dar dacă cineva este ok să mănânce din furat, cine sunt eu să-i judec? Eu doar învăț o lecție pentru mine și pentru copilul meu, să nu repetăm greșelile altora. Oamenii au ales să se asocieze cu un personaj rău pentru această țară, responsabil de un dezastru epidemiologic, economic. Un personaj sinonim cu minciuna, hoția, incompetența, populismul, trădarea. Asta este cel mai trist. Peste asta îmi va fi greu să trec, personal.

Dar să ne concentrăm pe partea frumoasă a istoriei. Sunt oameni cu adevărat talentați care nu au acceptat flirtul cu Dodon. Și știu că sunt artiști care niciodată, pentru nimic în lume, nu se vor vinde hoților. Asta bucură. Ei îmi mai dau speranță. Să ne bucurăm de ei, să îi încurajăm și să ne mândrim cu ei. Și să îi ajutăm, și să îi susținem. Dacă nu noi, atunci hoții o vor face cu plăcere. Tot pe banii furați de la noi.

În 67 de zile este primul tur. O să îl dăm jos pe Dodon. Așa e mai bine pentru țara noastră, ca ea să poată face un pas înainte.

În concluzie, un gând adăugat mai târziu:

Eu sunt ok artiștii să se implice în politică. E dreptul lor.

Eu NU sunt ok politicienii să se bage în artă, cu labele lor murdare, cu zâmbetele lor neobrăzate, cu mutrele lor rotunjoare și rumeoare, cu buzunarele lor pline de bani furați de la cel mai sărac popor din Europa.

Iubești Moldova? Nu o fura.