Un Guvern cu doar 10 ministere. E posibil.

Un dialog imaginar din negocierile noului Guvern din zilele trecute:

• Bun, cum să arătăm că rămânem pro-europeni în Guvernul ăsta nou? Nu vezi că toți ne sar în cap?
• Hm! Hai să facem minister aparte dedicat integrării europene. Asta ar trebui să fie dovadă suficientă.

Imaginar… sau poate așa și a fost?

De fapt, convingerea mea e că nu asta asigură succesul unui domeniu – să ai un minister dedicat. Contează profesionalismul echipei, contează cât de vizionar este ministrul și calitatea politicilor promovate. Și am dubii că politicienii și-au pus întrebarea cât va costa un minister în plus pe an. Banul public e sac fără fund pentru unii.

O să avem oare mai multe medalii de aur la următoarele Jocuri Olimpice dacă separăm prezentul Minister al Tineretului și Sportului în două Ministere – Ministerul Tineretului și Ministerul Sportului? O să asigurăm oare mai multe oportunități pentru tineri dacă ar fi un Minister doar al Tineretului? Convingerea mea – nu. O să avem mai mulți șefi și mai multă irosire a banului public.

Sau alt exemplu: să ne imaginăm că mandatul echipei de la Ministerul Educației condus de Maia Sandu era extins și asupra politicilor de Tineret. Poate și acolo se mișca ceva mai vizibil? Aici mă înclin spre da. Și aveam cu câțiva șefi mai puțini. Și cheltuiam mai puțin.

De aceea, intenția de a crea un Minister aparte al Integrării Europene este una pur declarativă, să nu zic populistă (eu nu am zis populistă!) și nu de asta va depinde succesul integrării europene. Cu atât mai mult că și echipa de la Ministerul de Externe este printre puținele care au produs rezultate vizibile în ultimii ani.

Pur administrativ, un minister aparte înseamnă cheltuieli pe:

• Ministru
• Trei viceminiștri
• Consilieri ministrului
• Aparat al ministerului (birou de comunicare, cancelarie, documentare, arhivă etc)
• Șoferi pentru ”conducere”
• Mașini, birouri reparate, sa zicem, o data la câțiva ani pentru șefi, etc. Deseori, sediu aparte cu tot ce asta implică.

O să îndrăznesc să afirm că un minister în plus ne costă câteva milioane bune pe an.

Și toate aceste cheltuieli, cum am zis mai sus, nu asigură deloc o calitate mai bună a politicilor promovate. E utilizare absolut ineficientă a banilor publici pentru salarii șefilor și echipelor lor. Mai mult ca atât, Moldova a ajuns la o situație în care trebuie dimpotrivă, să reducă, să taie drastic aparatul birocratic – asta ne zic și partenerii externi și mediul de afaceri și oamenii cam tot de birocrație și șefi prea mulți s-au săturat.

De aceea, participanți la discuții despre noi guverne ar trebui să stea la o masă și să se mai gândească cum să simplifice structura Guvernului, nu cum să mai formeze un minister, două, cinci. Și cea mai oportună ocazie de a simplifica structura Guvernului este anume la investirea unui nou Guvern.

Mai jos rezultatul a mai multor reflecții despre cum am mai putea reduce din aparatul birocratic, economisind o groază de bani. Nu de alta, dar deja loc la masa de ședințe a Cabinetului de Miniștri nu prea este.

1. Prim ministrul

Ca să fie puternic, un Prim ministru trebuie să aibă platforme unde să țină sub responsabilitate directă anumite procese strategice. Pe lângă multe de care dispune, cred că este important ca două din ele să fie înghițite de Biroul Prim ministrului:

• Agenție pentru Integrarea Europeană. Afară de faptul că asta este buna experiență a țărilor care deja sunt membri UE, doar așa putem rezolva nonsensul de acum (DCFTA e la un minister, Acordul de Asociere e la alt minister, Asistența Externă e pe bucăți la Cancelarie, Prim ministrul, colac peste pupăză, fiind președintele Comisiei de Integrare Europeană, etc etc). O agenție independentă, cu un profesionist responsabil, care raportează și monitorizează executarea agendei europene în numele Prim ministrului și îl trage de mânecă oricând un Ministru bate pasul pe loc, este extrem de necesară. Nu poate un viceprim ministru să dea indicații altui viceprim ministru (caz real – externele cu economia), iar ”colegial” nu merge – nici la noi, nici în alte birocrații. Reguli clare și subordonare clară.
• Agenda pe Reintegrare. Cred că trebuie să fie responsabilitatea directă a Prim ministrului în umila mea opinie. Afară de faptul că eliberăm locul economisind bani pe un viceprim ministru, responsabilizăm politic pe problema data direct persoana investită de Parlament. Nu de alta, dar poate măcar așa se va mișca din loc. Pentru că trebuie să se miște odată și odată.
• e-Guvernarea și alte procese transversale unde Prim ministrul trebuie să depășească rezistența ministerelor subordonate, evident, rămân sub coordonarea sa personală. Aruncând așa procese într-un minister sau altul, șansele de reformare reală sunt egale cu zero. Pentru că un ministru nu poate forța alt ministru atunci când celălalt ministru sabotează un proces. Iarăși, practica altor țări și management elementar.

Deci, până aici avem Prim ministrul și trei blocuri: Blocul Economic, Blocul Social, Blocul Administrație și Afaceri Externe.

Mergem cu un nivel mai jos.

2. Structura Guvernului pe ministere.

La moment avem 16 ministere. Mult prea mult pentru o țară ca a noastră. Putem liber scăpa de peste 30% din ele. Iată doar o posibilă opțiune:

Câteva comentarii/explicații:

Blocul Economic:

Dacă în țări ca Franța sau Italia (printre multe altele) Economia și Finanțele pot fi în același minister, atunci se poate și la noi. Avantaj suplimentar – ai o singură persoană negociator șef cu donatorii (de la FMI, Banca Mondială, BERD, BEI, etc) care discută în deplină capacitate. Impresia mea este că vizitele FMI la Ministerul Economiei (viceprim ministru și de negociator-șef cu FMI) erau mai mult de curtoazie și discuțiile adevărate erau purtate la Ministerul Finanțelor.

Ministerul Infrastructurii și Mediului. Tot ce înseamnă acum transporturi, construcții, aprovizionare cu apă, telecomunicații (inclusiv energetica de la economie) poate fi ușor reunit sub un singur profesionist – pe infrastructură. Și pentru că investițiile în infrastructură (de la transporturi, energetică, aprovizionare cu apă, la fabrici și uzine și utilități) au impact direct asupra mediului, are sens ca același om să se uite la ambele părți ale monedei și să aibă responsabilitatea ca investițiile în calitatea vieții generației prezente să nu omoare generațiile viitoare distrugând mediul înconjurător. Ăsta ar fi un megaminister care ar angaja de trei ori mai puțini oameni decât la moment toate ministerele cu aceleași atribuții.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Pentru că avem vreo 700 de mii de oameni în domeniu și pentru că vreo jumate din exporturile noastre sunt produse agricole și agroalimentare, aș lăsa, pentru moment, agricultura ca minister aparte. Pentru că acești oameni sunt cei mai săraci și pentru că vrei să îi scoți din sărăcie, trebuie să le creezi surse alternative de venit la sate, să îi scoți, unul câte unul, de pe deal, să nu aibă agricultura ca unica lor șansă. De aceea, același ministru trebuie să fie responsabil de dezvoltarea agriculturii, creșterea nivelului de tehnologizare a acesteia (pe de o parte) cât și de crearea de oportunități non-agricole la sate pentru cei ce azi lucrează cu sapa pe deal iar mâine vor fi înlocuiți de o mașină, ceea ce și este definiția dezvoltării rurale (pe de altă parte).

Blocul Social

Aici nu am să intru în prea multe detalii, dar pur pentru că știu că aici avem ministere cu 30-40 de oameni nu văd de ce nu am avea trei ministere pe tot blocul:

Ministerul Sănătății – aici parcă e clar.

Ministerul Muncii și Protecției Sociale. Mandatul ”al familiei” ar rămâne aici dar chiar cred că e ok să mai prescurtăm numele, unde e posibil. Noi tindem să fim atât de exhaustivi ca să ”nu supărăm pe nimeni”. Cum așa, nu există în numele niciunui minister ”familia”? Da ce e ”familia” în secolul 21 în general?

Ministerul Educației, Culturii, Tineretului și Sportului. Numele pare o struțocămilă, dar decât trei miniștri și nouă viceminiștri incompetenți, mai bine un ministru și trei viceminiștri competenți, responsabili de aceste domenii. Sau dăm politicile de promovare a sportului la sănătate, că se leagă și așa. Whatever.

Blocul Administrație și Afaceri Externe.

Aici sunt cei ce oferă servicii de calitate cetățeanului, îi protejează drepturile, îi asigură siguranța și mențin prietenia noastră cu alte țări.

Ministerul Afacerilor Interne – așa cum înțeleg aceste cuvinte europenii, nu așa cum înțelegem noi (nu, oameni în uniformă asta nu înseamnă tot MAI – asta e doar o parte). Documentarea populației, servicii publice desconcentrate, autorizări de tot felul, comunicarea cu autoritățile locale, etc etc. Asta e MAI.

Ministerul Afacerilor Externe. Diplomații și ambasadele. Tot clar.

Ministerul Justiției. Clar parcă. Justiție să fie, principalul, nu doar Minister…

Ministerul Apărării. Armata. Sub steag NATO, sunt sigur, odată și odată.

3. Ce am lichida?

Am simplificat peste 30% din cabinet. Din 16 ministere rămânem cu 10 și din 4 viceprim miniștri rămânem cu 3. Și ca să mai discutăm despre structura întregului Cabinet, nu văd de ce Președintele Academiei de Științe, cel care nu a câștigat nicio alegere democratică, trebuie să fie membru al guvernului din oficiu deja de 10 ani.

Evident e doar o viziune. Dar chiar cred că ar lucra mult mai bine decât lucrează acum. NU poți avea un mecanism eficient de luare a deciziilor, nu poți avea politici calitative, care servesc intereselor cetățeanului, dacă responsabilitățile sunt dispersate prin prea multe instituții, fără ca să existe cel puțin cineva capabil să implementeze un proces cap-coadă (și care să fie concediat în cazul în care o dă în bară). Ne e stranie situația când toți arată unii la alții cu degetul, ”conform competențelor”? Asta se întâmplă pentru că responsabilitățile sunt dispersate (intenționat, ca nimeni să nu fie responsabil) și competențele – delimitate insuficient.

Cu siguranță, însă, în loc să creăm noi și noi ministere, trebuie să mai reducem din numărul șefilor, nu să îi plodim în continuare (ei vin cu cheltuieli mult mai mari decât doar salariile proprii, cum am zis mai sus) și să ne așteptăm ca cineva să tot plătească pentru asta. Fie oamenii, fie donatorii, fie oricine. Pentru fotoliile și mașinile unor oameni, unicul merit al cărora e că… da nici nu știu :). Apropos, pe timp de profundă criză.

Hai așa un exemplu. Când un cuplu se gândește să facă un copil, dacă au puțină responsabilitate, se gândesc atent și planifică. O să poată ei întreține copilul ăsta în următorii ani? Au să aibă suficiente venituri pentru ca să îi ofere confortul necesar? De unde au să ia bani? Păi iată că politicienii fac ce fac între ei și tot crează instituții peste instituții, nu lichidează nici una și povara se tot îngreunează. Și nici nu se gândesc prea mult la cei ce, până la urmă, vor plăti pentru asta. De mirare că pentru pensie ajung doar 800 de lei?

PS: Și 10 ministere e versiunea soft. Dacă de apăsat, noi și la 7 ministere putem să ajungem. Fără nicio consecință negativă pentru reformele ce trebuie făcute.

PPS: și aici nici măcar nu m-am referit la instituțiile subordonate – fie direct guvernului, fie diferitor ministere. Acolo câți șefi și șefuleți poți elimina fără absolut nicio daună pentru cetățean… Mai pe scurt, putem economisi sute de milioane de lei.