Dragilor, scumpilor, frumoșilor!
Eu m-am umplut de optimism.
Am înțeles, în primul rând, că există multă, multă lume căreia îi pasă.
Uneori în țară te simți cam singur când încerci să faci ceva. Fiecare e cu scuza lui, dar toți împreună preferă să fie ”neutri” față de imensitatea crimelor ce se întâmplă zi de zi.
Asta este și tristețea mea. Faptul că în două zile, la acest offline eu am întâlnit mai mulți oameni interesanți decât în ultimul an la Chișinău înseamnă că acasă oamenii răi câștigă pentru că reușesc, an de an, să îi alunge pe cei ce ar constitui pericol pentru planurile lor vizavi această țară. V-au alungat și pe voi.
Pentru că majoritatea dintre voi nu au plecat de zile bune. Și decizia să pleci, să lași și să pleci, este una dificilă. Știu, pentru că plecasem și eu.
Uneori mi se umezeau ochii de la unele discursuri. Am și râs. Am preferat să tac și să ascult.
De nenumărate ori am auzit în aceste două zile cuvintele ”Împreună suntem o forță”. Este adevărat. Sunteți o forță de temut. Și există oameni ce vor să profite de această forță, să urce pe acest val. Alții deja știu, că nu o pot utiliza în folosul propriu, deci vor vrea să o distrugă, să o discrediteze.
E important să mențineți această energie. E important să nu permiteți nici una, nici alta.
Cei ce acum iau decizii la Chișinău, sunt sigur, înțeleg ce li se întâmplă. Ei doar încearcă să își amâne sfârșitul. Ei duc o luptă pentru supraviețuire. Unica lor strategie este să se mențină la guvernare. Cel mai mare coșmar al lor – opoziția, chiar și pe două săptămâni. Cred că vom reuși să blocăm tentativele lor cu schimbarea sistemului electoral. Dar ei imediat a doua zi vor începe a unelti altceva pentru a fi avantajați în alegeri. E greu cu un astfel de guvern, care așteaptă să vină noaptea, pentru ca noi să adormim, iar ei să comită următorul abuz. Nu așa se ”recâștigă încrederea”.
Un an în urmă încă vorbeau despre recâștigarea încrederii. Acum au renunțat să mai și menționeze acest lucru. Pentru că au eșuat și aici. Li se apropie sfârșitul și ei știu asta.
Ei au făcut atâtea, au mers într-atât de departe cu abuzuri și furturi de tot felul, încât nu mai pot da înapoi. E prea târziu. Pentru că asta ar însemna sfârșitul pentru ei. Asta îi face vulnerabili. Dar și periculoși. Ei vor să supraviețuiască. Așa că, mai degrabă vor da foc la țară decât vor lua decizii bune pentru toți noi, pentru că asta ar însemna închisoare pentru ei.
Totusi, pentru mine mentinerea stării actuale a lucrurilor este cel mai mare pericol. Pentru a supraviețui, ei vor deveni tot mai răi, iar degradarea în continuare a democrației și a libertăților, este un scenariu tot mai real. Iar eu nu vreau dictatură și nu cred că voi o vreți.
Dictatura, pentru oamenii de rând, înseamnă că o singură persoană decide cine și ce să aibă în această țară. Nu piața, nu concurența, nu capacitățile sau ideile fiecăruia ce încearcă să facă ceva.
Dictatura înseamnă când trei milioane de oameni lucrează din greu, zi de zi, pentru ca o mână de oameni din vârf să trăiască foarte bine.
Dictatura înseamnă să știi că ai dreptate, dar să te închini, pentru că așa va fi mai bine pentru tine, om cinstit, om de rând, neprotejat de nimeni și nimic.
Suntem aproape de dictatură, deci. O jurisdicție unde legile nu funcționează, unde funcționează reguli și ”coordonări” nescrise, se numește dictatură. Faptul că cei de la guvernare neagă aceste lucruri este explicabil. Probabil, fiecare dictator din lume este ofensat atunci când i se spune pe nume.
Nu trebuie să vă opriți aici. Trebuie să arătați că Venezia a fost doar începutul. Noi o să ajutăm cu ce o să putem, dar chestia asta trebuie să rămână a voastră, în primul rând. Prea multe fire ce vor merge spre Chișinău le văd drept risc.
În aceste două zile eu nu puteam scăpa de un gând:
Și dacă, acele peste 140 mii de oameni ce au făcut un efort imens să voteze (aici sunt și cei ce nu au putut vota pentru că ”legislația în vigoare”), ar reveni, brusc, acasă? Cât ar rezista cei ce distrug această țară zi de zi?
Sau, cel puțin jumate din cei ce au contribuit cu bani proprii pentru a veni pe două zile nu în vacanță, ci pentru a discuta despre ce se întâmplă în țară, pentru că le pasă și vor să ajute cu ce pot?
De asta zeci de ani la rând oamenii sunt alungați din țară. Ca guvernanții să facă orice și să nu răspundă pentru nimic. Știu ei cine pleacă primii și știu că rămân cei, ce pot fi controlați.
Dacă e să urmărești zi de zi ce face această guvernare și dacă îți pasă cât de puțin, te simți pur și simplu hărțuit. Nu prea reușești să citești o carte, de exemplu. Nu reușești nici măcar să iei atitudine față de fiecare prostie pe care o fac. Nu reușești să le analizezi pe toate, să scrii, să prezinți contraargumente. Sincer, sunt într-atât de multe. Prea multe.
Eu mă simt ok pentru că știu că pot să plec oricând aș vrea. Mai stau, dar dacă ratăm 2018, nu cred că voi supraviețui încă 4 ani de atâta depresie cronică în jur. Chiar dacă nu vă știu pe toți, vă simt lipsa. Fără voi această țară e foarte tristă. Deprimantă, chiar.
Poate reveniți, pe un timp? Cel puțin câțiva din voi. Ne ținem împreună, nu mai murim noi de foame. Salvarea țării drept job full time ar putea fi una din cele mai faine experiențe. Zic și eu :).
Vă mulțumesc din suflet pentru aceste două zile în care mi-ați alimentat optimismul. Ei nu vor mai putea opri acest val. Tot ce trebuie este să împingem cu toții în aceeași direcție și să vorbim cu aceleași cuvinte.
Să vorbim tare.
Să nu ne temem. Ei se tem mai mult, pentru că ei au mai multe de pierdut.
Să insistăm. Pentru că nimic din ce vrem nu se va întâmpla de la sine.