Statul – principalul obstacol pentru transparență?

 

Articol original pe www.sic.md

Vedem în ultima vreme în presă o grămadă de arestări și condamnări pe dosare de corupție. Dar felul în care statul (nu) colaborează cu jurnaliștii de investigație poate spune foarte multe despre cât de (ne)autentic este efortul anticorupție în țara noastră. Mai jos, cu ajutorul unui studiu efectuat de CPR Moldova, am identificat 6 căi prin care statul pune piedici jurnaliștilor de investigație.

Unde transparență nu e, nimic nu e

Barierele în calea accesului la informație sunt condițiile perfecte pentru ca să vedem corupția înflorind. Atunci când un demnitar știe că riscul să fie văzut profitând de funcția pe care o deține este minim, el testează limitele legii. Și dimpotrivă, o transparență maximă privind cele mai bănoase subiecte, cum ar fi averile demnitarilor, firmele și interesele lor, sau licitațiile publice, previn corupția.

Rolul principal de a lupta contra corupției revine statului, însă, într-un sistem democratic, instituțiile statului sunt ajutate de societatea civilă și presă, în special cea de investigație. Rolul acestora este să creeze presiune pozitivă în societate pentru a eficientiza eforturile anticorupție, descoperind diverse interese și legături tenebre.

Dacă nu vedem dosare, să vedem cel puțin articole în presă

În condițiile Republicii Moldova, când instituțiile statului eșuează vizibil și, probabil, intenționat, presa de investigație devine și mai importantă pentru eforturile anticorupție.

Viteza unei investigații este extrem de importantă: doar așa jurnalistul oferă publicului informație proaspătă. Și, deși există investigații jurnalistice complexe care durează săptămâni sau chiar luni, există materiale de investigație care pot și trebuie să fie realizate timp de o zi.

Pentru ca o investigație să fie realizată eficient, ai nevoie de, cel puțin, următoarele:

• informația necesară este disponibilă online;
• atunci când jurnalistul are nevoie de o clarificare, el/ea o primește cât mai curând posibil. Anume așa trebuie înțeleasă legislația în vigoare;¹
• persoana vizată în investigație răspunde la telefon pentru a oferi sau refuza să ofere un comentariu.

Cînd știm că statul luptă contra corupției…

Atunci când statul vrea să arate că luptă cu corupția, jurnaliștii de investigație nu întâlnesc niciun impediment în munca lor.

Când statul luptă cu adevărat contra corupției, ai online informații utile și orice cetățean vede ca în palmă interesele demnitarilor.

Când statul luptă cu corupția, orice ofițer de presă din orice instituție răspunde la interpelările jurnaliștilor imediat, cât mai curând și cât mai calitativ posibil. Răspunsurile oferite sunt utile și rapide. Ofițerii de presă nu insistă pe „solicitări oficiale”, ci acceptă întrebările jurnaliștilor în orice formă – verbală, la telefon, prin mesaje text sau email. Legea Republicii Moldova prevede anume așa condiții de muncă pentru jurnaliști.

Când statul luptă cu corupția, juriștii din instituțiile statului nu interpretează legislația în defavoarea transparenței. O solicitare de informație nu este considerată o petiție pentru a fi tratată conform unei proceduri mai complicate, iar informația, spre exemplu, despre persoanele decorate cu distincții de stat nu e calificată drept „date cu caracter personal”.

Când statul luptă cu corupția, jurnaliști de investigație nu sunt atacați și denigrați de „activiștii online” loiali guvernării.

Când statul luptă cu corupția, statul crează toate condițiile pentru ca jurnaliștii de investigație să nu întâmpine nicio barieră și nicio dificultate în munca lor.

Și dimpotrivă:

Atunci când autoritățile limitează accesul la informația de interes public, statul trece de partea corupției, protejând-o în loc să lupte cu ea.

Atunci, când statul luptă cu transparența, atunci statul luptă de partea corupției. Corupția înflorește în întuneric.

Când statul încearcă să țină cât mai ascunse averile și interesele demnitarilor și orice informație ce ar putea duce la o mai bună informare a publicului despre acestea, atunci statul nu mai reprezintă interesul public.

Recent, CPR Moldova a lansat un document de poziție/studiu unde sunt identificate câteva metode prin care statul Republica Moldova îngrădește accesul la informație.

„Transparența este cel mai ieftin și eficient instrument de prevenire a corupției… ”

Cum poate încurca statul unei investigații jurnalistice?

În baza mai multor interpelări, interviuri cu presa de investigație și chestionare, studiul identifică șase metode principale prin care statul îngrădește accesul la informație de interes public.

1. Prelungirea nejustificată a termenului de satisfacere a solicitărilor de informație

Legea spune clar: o informație trebuie oferită cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de 15 zile.²

Instituțiile statului deseori interpretează abuziv această prevedere, termenul de 15 zile transformându-se din unul maxim în unul minim.

De calitatea răspunsurilor, primite mai târziu decât se putea, aici nu discutăm.

2. Birocratizarea excesivă a procedurii de solicitare de informație

Deși legea oferă suficientă flexibilitate pentru ca o solicitare să fie satisfăcută indiferent de forma în care aceasta este efectuată (scris, verbal, telefon, email), deseori instituțiile insistă pe solicitări oficiale, depuse prin scrisori cu ștampile.

Asta îngreunează investigațiile și ține jurnaliștii ocupați în lupta cu birocrația, în loc ca aceștia să investigheze rapid și eficient.

3. Suprapunerea legii cu privire la petiționare cu legea privind accesul la informație

O petiție este o inițiativă a unui cetățean, a unui grup de cetățeni, a unei organizații sau a unui grup de organizații. Asta poate fi o solicitare de a revizui legislația, de a rezolva o problemă, de a o investiga mai minuțios, sau orice altă chemare la acțiune a statului de către cetățean. Când depui o petiție, conform legii privind petiționarea, statul trebuie să știe cine ești, pentru a ști cui să răspundă, termenul răspunsului fiind de maximum 30 de zile.

O solicitare de informație este, în esență, o simplă întrebare. Instituția sesizată va oferi răspunsul nu mai târziu de 15 zile. Unele state au înțeles – cu cât mai multă informație vor pune online, cu atât mai rar vor fi deranjați cu solicitări.

Așadar, o metodă prin care instituțiile deseori împiedică investigațiile jurnalistice este tratarea unei solicitări de informații drept o petiție. Deseori se întâmplă ca, exact la expirarea termenului de 30 de zile, să ți se răspundă că solicitarea ta a fost respinsă, în baza legii cu privire la petiționare, pentru că nu avea semnătură sau ștampilă.

4. Invocarea legislației cu privire la protecția datelor cu caracter personal

Este o găselniță comodă și tot mai des utilizată. În Republica Moldova nu putem, bunăoară, avea online numele celor ce au primit distincții de stat, pentru că asta ar constitui „informație cu caracter personal”.³ Deseori averile demnitarilor, sau a rudelor acestora, sunt ascunse anume utilizând drept pretext anume această lege.

Problema a constituit subiectul mai multor note de protest din partea societății civile și a presei de investigație⁴ – trecute neobservate de instituțiile statului.

Să nu fim înțeleși greșit – protecția vieții private este importantă, însă averile unui demnitar nu sunt nicăieri informație personală și nu pot fi nici în Moldova.

5. Lipsa unor informații ce, în mod normal, trebuie să fie online

Cum am spus mai sus, cu cât mai multă informație este disponibilă online, cu atât mai repede își face munca un jurnalist.

Deseori informația disponibilă online este fie insuficientă, fie inutilă pentru efectuarea unei investigații calitative.

Guvernul s-a obligat să implementeze inițiativa datelor guvernamentale deschise⁵ – un concept, conform căruia orice informație ce poate fi pusă online, trebuie să fie pusă online. Banca Mondială a dat și bani – vreo 23 milioane dolari americani în cadrul proiectului de e-transformare a Guvernului.⁶ Deși proiectul presupune activități mai complexe, beneficiile inițiativei Datelor Deschise puteau fi demult văzute. Însă există instituții ce pur și simplu nu vor transparență.

6. Refuzul de a furniza informațiile solicitate sub pretextul protejării secretului de stat, a secretului fiscal sau comercial

Secretul de stat este reglementat clar de o lege aparte. Atunci când o informație se vrea secretizată, sunt impuse criterii clare. De asemenea, este stipulat tipul de informație ce nu poate fi secret de stat. Cu toate astea, unele instituții, pentru a dosi informația de ochii presei, o secretizează. Uneori, contrar legislației.⁷

O variație a acestei metode este invocarea secretului fiscal. E paradoxal: în condițiile în care toți deputații depun declarații de avere anual și când averile lor nu pot constitui un secret, Serviciul Fiscal refuză să ofere informația despre impozitele achitate de aceștia invocând secretul fiscal.

Statul trebuie să decidă: împotriva corupției, sau pentru corupție?

Afară de rolul de a combate corupția, statul are și rolul de a o preveni. Cum? Prin facilitarea accesului la informație și prin crearea tuturor condițiilor pentru ca mass-media de investigație să scoată la iveală actele de corupție (urmare a cărora instituțiile statului ar putea să se mai sesizeze, din când în când).

Atunci când, sub diverse pretexte, statul încearcă să ascundă informațiile ce ar fi de folos presei de investigație, acesta în esență protejează corupția.

Atunci acel stat trebuie să decidă – el luptă împotriva corupției, sau petru corupție?

Conform Indicelui de Percepție a Corupției⁸ un clasament elaborat de Transparency International între 176 de țări, corupția în Moldova câștigă teritoriu an de an. De aproape 20 de ani, Transparency International oferă un indicator despre corupția din Moldova.

Antirecordul l-am înregistrat în 2016, când Moldova a coborât la cel mai jos nivel din istoria Indicelui de Percepție a Corupției.

Moldova a împărțit locul 123 cu Azerbaijan, Djibouti, Honduras, Laos, Mexic, Paraguay și Sierra Leone (toate aceste țări au un scor de 30 în clasamentul sus-numit). Într-un singur an, Moldova a alunecat cu 20 de locuri, aceasta fiind o consecință directă a furturilor bancare despre care am scris anterior.

Cum am ajuns aici?

Responsabilitatea principală în combaterea corupției îi revine desigur, statului.

Faptul că, an de an, corupția câștigă teritoriu, în cel mai bun caz, înseamnă, că statul eșuează în politicile sale de combatere a corupției. În cel mai rău caz – statul nu este interesat să ne scape de corupție.

În treburi de stat, până și o simplă inacțiune înseamnă regres. De aceea, se pare că, majoritatea populației, se înclină spre a doua opțiune.

Doar 1% din respondenții la ultimul Barometru al Opiniei Publice⁹ sunt „foarte mulțumiți” de ceea ce face conducerea țării pentru a combate corupția.

Întrebați ce ar trebui de făcut pentru îmbunătățirea situației din țară, top trei soluții pe care le văd oamenii, sunt:

1. Îmbunătățirea mecanismului de funcționare a legilor
2. Combaterea corupției
3. Schimbarea conducerii țării

Cu cât mai invizibil va fi progresul la primele două, cu atât mai puternic va fi suportul pentru a treia opțiune. Ar trebui să fie în interesul actualei guvernări să combată eficient și credibil corupția.

Atâta timp cât oamenii nu vor vedea eforturi anticorupție și legi adevărate (prima și a doua opțiune), opțiunea de a schimba conducerea va deveni unica alternativă acceptabilă populației.

sic! publică la rubrica Guest Post articole care vin din afara redacției.

Acest articol este elaborat în cadrul proiectului „Transparență, acces la informație și protecția datelor cu caracter personal în Moldova – asigurarea unui echilibru”, finanțat de Ministerul Afacerilor Externe al Finlandei. Opiniile, constatările și concluziile din articol aparțin autorului și nu le reflectă neapărat pe cele ale Ministerului Afacerilor Externe al Finlandei.