Avem un milion de oameni peste hotare. Pandemia i-a prins pe care și unde, iar istoriile fiecăruia merită povestite. Zilele trecute am prins o istorie pe de-a dreptul extraordinară.
Pe vreo 70 de moldoveni de ai noștri coronavirusul i-a prins pe Dutch Harbour – insula Amaknak, la 1500 km de Alaska, între Asia și America de Nord. La capătul lumii. Cazuri de coronavirus pe insulă nu sunt.
Câte ceva poze de la unul din ei. Așa arată Dutch Harbor:
Băieții sunt la muncă – procesarea peștelui. Mulți aveau bilet întors la sfârșitul lui aprilie. Sezonul e pe sfârșite. Din cauza pandemiei, compania aeriană locală a falimentat și nici nu pot ajunge pe continent, pentru moment, dar speră să se rezolve. În următoarea perioadă, băieții nu au altă soluție decât să aștepte până pot ajunge pe continent. După asta au să-și facă drum spre Europa, iar după asta îi aducem cumva acasă.
Am înțeles că sunt bine, nu au urgențe la moment. Ei sunt bine, cei de acasă – tot nu au urgențe sau nevoi de bază. Încearcă să își găsească drum acasă. Cât de departe și-a mai alungat această țară feciorii în căutarea unui venit decent… Și-au lăsat familii, copii, inclusiv copii nenăscuți, să meargă la muncă la capătul lumii. Și acum vor acasă. Nu la altcineva acasă. Acasă la ei. Vă rog pe toți, haideți să-i tratăm cu minim de respect și compasiune. Atacurile asupra celor plecați trebuie să înceteze.
Am simțit că am vrut să împărtășesc rapid această istorie care mi s-a părut foarte ieșită din comun. Nordul este dur, necruțător, pustiu, întunecat, iar până să ajungi prin așa locuri. Nu vrei să fii singur și fără ajutor în așa condiții. Nu știai că așa vânturi sunt posibile. Nu știai că e posibil gerul să ajungă la oase și să stea acolo. Dar totuși, are ceva atât de special, că îți rămâne în suflet, probabil, toată viața. Asta e, cel puțin, experiența mea.
Cred și sper că băieții vor fi bine. Cei dragi lor – la fel vor fi bine. Doar că momentul revederii nu va fi la fel ca cel planificat. Mulți, foarte mulți, și-au văzut planurile evaporându-se din cauza acestei nevoi. Va trebui să trecem prin asta, să ne învățăm lecțiile, să ne reparăm daunele și să ne trăim viața mai departe. Între timp, trebuie să avem grijă de noi, de cei de lângă noi. Pentru că bine din asta putem ieși doar dacă ieșim împreună.
Este o istorie despre speranță, sper. Totul va fi bine.
********
Dacă sunteți în afara țării și, pentru moment, nu puteți ajunge acasă, informați ambasadele noastre. Minimum trebuie să știe despre voi.
Contactați-ne pe mine sau pe colegii mei. Nu știm cu ce vom ajuta, dar vom încerca.
Și cel mai important: dacă aveți nevoie de ajutor pe loc, cereți ajutor. Dacă aveți oameni dragi acasă care sunt singuri și au nevoie de ajutor sau produse de bază, contactați-ne. Dacă ești departe și imobilizat la moment, minimul confort psihologic de care ai nevoie este să știi că cei de acasă sunt bine.