fbpx

Dăruiesc ziua de naștere, ediția nr 5

Am 38 de ani. Sunt cinci ani de la prima dată când am „donat” ziua de naștere. Asta înseamnă să spui tuturor, în loc să cheltuie bani pentru cadouri de ziua ta de naștere, să doneze pentru o cauză bună.

În cazul meu, asta se întâmplă cam așa. Fac un apel deschis la absolut toți cine vor să mă vadă. Ne întâlnim într-un local, fiecare cconsumă cât încape și își achită consumația. Eu nu cheltui nimic pentru că îmi cumpără o bere când unul, când altul. În loc de cadouri, adunăm niște bani care merg pentru a-i ajuta pe cei care au nevoie de ajutor.

Faci un lucru bun, nu pierzi timp și nervi pentru pregătiri (toată organizarea durează fix 20 minute), nu cheltui bani și nu aduni acasă parfumuri, căni și cravate pe care niciodată n-ai să le folosești.

În toți acești ani am donat pentru Hospices of Hope Moldova. Anul acesta e diferit. Suntem în pandemie și, cred eu, sunt oameni care au foarte mare nevoie de ajutor. Medicii. Ei luptă pentru a salva vieți. Ei au nevoie de echipamente, consumabile, teste. Avem mulți bătrâni care au nevoie de ajutor în perioada asta.

Vă rog mult, dragi prieteni și cunoscuți, atât cei care v-ați fi cheltuit pe un cadou de ziua mea, cât și cei care nu prea mă cunoașteți personal, anul acesta să faceți o donație pentru Fondul Solidarității (click aici). Din multe cauze și inițiative comunitare care fac un lucru minunat în această perioadă, am decis să vă îndemn să donați aici, pentru că aici nu donați pe un singur lucru – fie asta viziere, combinezoane, măști de protecție, dezinfectanți, teste pentru medici sau ajutoare pentru persoanele cu vârstă înaintată. Donați pentru toate împreună. Vedeți pentru ce s-au cheltuit deja peste 600 mii de lei. Nu este o donație „politică” pentru că nici un ban colectat în perioada asta nu va merge pentru nevoi de partid.

Făcând fundraising pentru o cauză nobilă m-am învățat să nu-mi fie rușine să ceri bani dacă nu ceri pentru tine, ci pentru alții. Donați, chiar dacă ați donat deja în altă parte. Nu uitați de faptul că donați banii de cadou :).

Anul acesta nu ne putem vedea. Toate barurile sunt închise, trebuie să stăm acasă, dar ne vom vedea cu siguranță.

Iar dacă vreți să-mi luați și o bere, așa cum se întâmplă an de an, încât vin acasă cherchelit fără să fi cheltuit un ban, nu refuz nici asta cum nu am refuzat-o nici până acum. Puteți face o mică-mică donație pe Patreon (click aici) . Banii de aici îi folosesc pentru menținerea blogului și pentru promovare ca să ajung la cât mai multă lume.

Azi mi-e foarte tare dor de oameni, mi-e dor să-i cuprind, să le strâng mâna. Mi-e dor de prietenii vechi și mi-e dor de noi simpli cunoscuți. Abia aștept să ieșim din asta întregi, să ne putem bucura unii de alții mai mult ca niciodată.

Stau și mă gândesc. Deja 38 de ani, dar mai am atâtea de făcut…

Totul va fi bine.