Nu ne mai mirăm când un deputat operează cu limbaj de ură, denigrări, teorii ale conspirației, când lansează falsuri, divizează societatea și demonizează oponenții. La noi asta e ceva normal. Așa-s politicienii, cică. Nu ne șochează, nu ne indignează, nici măcar nu ne miră când tribuna parlamentului – locul desemnat pentru ca voința poporului să capete voce – e folosită pentru a arunca mizerie informațională în societate.
Dar uite că e suficient ca în atacul politic să aplici niște instrumente, poate, mai neobișnuite, să bagi vreo glumă cu un pronunțat mesaj politic, și oamenii ridică sprâncenele. „Ce, asta e limbaj de deputat?”, îmi zic chiar și cei care îmi vor sincer binele (de comentatori plătiți nici nu zic). „Totuși, ești deputat…”
Nu, eu nu cred că asta e prea de tot. Trebuie să ataci oponentul. Asta e indispensabil în politică. Dar cum îl ataci eficient când nu vrei să aplici arma urii, minciunii și fricii? Astea-s foarte, foarte eficiente. Corect, râzi de ei, pe cât de bine poți. Asta îi dezarmează. Îi face mici.
Nu fac postări din astea doar de dragul glumei. Alternez gluma cu un mesaj mai serios. Fiecare din aceste mesaje, expuse mai informal, au un mesaj politic foarte incomod pentru oponenți, iar ambalajul – grafica și limbajul – sunt vehiculul care transmite mesajul mai departe decât o analiză serioasă (astea-s pentru ședințe și mese rotunde). A fost o alegere conștientă, principială, să nu aplic ura și minciuna. Riscantă, poate. Dar conștientă.
De-a lungul carierei mele am dezvoltat o obsesie să vorbesc despre lucruri complexe într-un mod cât mai simplu și accesibil, să fie înțeles de cât mai mulți. Cum puteai explica eficient oamenilor riscurile sistemului electoral mixt? Sau cum puteai ajuta oamenii să înțeleagă cum anume au fost furați de un miliard și cum autoritățile nu fac nimic? Prin rapoarte?
Nu țin neapărat să par „deștept”. E mai important să ajutăm cât mai mulți oameni să înțeleagă ce se întâmplă în acest stat, ce decizii se iau, esența și calitatea lor. Problemele despre care vorbim noi în parlament trebuiesc înțelese de cât mai mulți oameni.
A început ca un mic experiment. „Hai să încercăm”, mi-am zis. Aveam încrederea că poți contrabalansa limbajul agresiv de ură, conspirațiile, falsurile și denigrările printr-o emoție la fel de puternică, doar că pozitivă.
De aceea nu, nu cred că este prea de tot. Neordinar? Da. Neserios? Poate, dar atunci când nu ai obsesia să pari om serios cu gușa umflată, asta e acceptabil. Eficient? Foarte.
Cum altfel puteai utiliza multiplele greșeli de comunicarepe care le comiteau oponenții, bâbâieli și minciuni, împotriva lor?
Cum altfel mențineam în memoria oamenilor kuliokul? Că luni Cornel dă salariile.
Cum altfel puteam să facem ca toți oamenii să știe că Dodon cheltuie 100.000 lei pe zi și nu face nimic? Pentru că știe cam toată țara, nu?
Și multe, multe altele. Nu le mai enumăr.
PS: Am simțit demult că se cerea această clarificare, doar că nu am vrut să bruiez în campanie :).
Abonează-te și primește toate postările direct pe mail.