Continuăm cu îmbunătățirea condițiilor de a face afaceri în Moldova. Am creat un Grup de Lucru care va fi la baza unei reforme masive a legislației cu privire la Societățile Comerciale. O să o numim „Reforma SRL”.
Avem o legislație demodată care nu permite dezvoltarea. Trebuie să o reparăm. Spre exemplu:
Capitalul social al companiilor nu poate fi majorat cu împrumuturile pe care le are aceasta. Codul Civil permite, legea SRL – nu. Blocaj.
Nu avem norme privind acordul dintre fondatori (shareholders agreement). Relațiile dintre fondatori, încrederea dintre aceștia suferă. Rezultat – multe companii se blochează în conflicte dintre fondatori.
Legea limitează numărul participanților la 50 de persoane. De ce 50? Nu știu. Nimeni nu știe. O să eliminăm limita ca să ajutăm în special companiile medii și mari, care ar putea avea mai mult de 50 de participanți.
Legea actuală nu permite o flexibilitate în împărțirea profitului între fondatori. Profitul poate fi distribuit doar proporțional, în funcție de cota parte a fiecărui fondator. Și dacă oamenii se înțeleg să fie cumva altfel? Nu e permis de lege. Și punct.
O să oferim posibilitate companiilor de a-și crea propriul design pentru construcția afacerii.
Mai multă libertate pentru a crește și a te dezvolta. Mai puține interdicții la nivel de lege. Mai mult bun-simț. Nu inventăm nimic nou, doar preluăm bunele practici din țările puțin mai avansate ca noi.
În următoarea lună, Grupul de lucru va produce un concept de modificări propuse, iar ulterior vom elabora proiectul de modificări legislative.
Grupul de lucru va fi format din reprezentanți ai Ministerul Economiei al Republicii Moldova, Ministerul Justiției, Consiliul Economic pe lângă Prim-ministrul RM, American Chamber of Commerce in Moldova, European Business Association Moldova, Foreign Investors Association in the Republic of Moldova, AIM – Alianța Întreprinderilor Mici și Mijlocii din Moldova. Mulțumesc pentru implicare și ajutor. Lucruri frumoase se întâmplă atunci când statul și businessul lucrează împreună.
În două luni o să avem un proiect de modificare a legislației.