fbpx

Promovarea jocurilor de noroc – politică de stat a guvernului Plahotniuc

Săptămâna trecută am făcut un lucru bun. Am interzis publicitatea jocurilor de noroc. Acest viciu face ravagii în Moldova și trebuie adus sub control. Cifrele (2,6 miliarde lei vânzări în primele 8 luni ale lui 2021, 1,3 milioane bilete pe zi vândute), vorbesc de la sine.

Cum am ajuns aici? Nu a fost o întâmplare. A fost o politică de stat în perioada lui Plahotniuc. Statul, prin legile pe care le vota, stimula industria jocurilor de noroc.

Facilități fiscale. Când am ajuns la guvernare în 2019 am eliminat facilitățile fiscale pentru jocurile de noroc, plantate cu mare grijă în perioada anterioară. Jocurile de noroc erau scutite de toate taxele. Nu plăteau taxe de import, nu plăteau impozit pe venit, nu plăteau TVA, nu plăteau taxe locale, nici un control al publicității, nici o limită absolut. Scutire deplină și monopol. Evident, că în așa condiții orice sector s-ar dezvolta furtunos. Această viziune a fost menținută până în ultimele zile ale guvernului Filip.

Ultima lovitură a fost dată chiar pe 7 martie 2019. În condițiile în care parlamentul ales de cetățeni pe 24 februarie 2019 încă nu era constituit, guvernul se întrunește într-o ședință urgentă și își asumă răspunderea pe un proiect extrem de dubios.

Proiectul este prezentat de Ion Chicu, Ministrul Finanțelor. Durata prezentării 51 de secunde. Întrebări nu au fost. Câte milioane vor pierde primăriile doar din această ultimă modificare ministerul finanțelor nu a estimat. Ministrul Ion Chicu propune modificarea Legii cu privire la organizarea și desfășurarea jocurilor de noroc și a Codului fiscal, cu introducerea unor măsuri care vor favoriza, în anii următori, jocurile de noroc.

„Limitări excesive”

În nota de argumentare a angajării răspunderii guvernului, semnată Ministrul Finanțelor Chicu, se propune ca la distanța dintre localurile de noroc și obiecte cu menire socială să se ia în calcul nu raza, ci distanța (cel puțin 200 metri). Adică, după modificarea dată, o sală de aparate de joc poate fi chiar după colț de un obiect cu menire socială (instituții de învățământ și instituții medico-sanitare). Se argumentează prin faptul că aceste noi modificări „ar permite identificarea spațiilor pentru amplasarea localurilor de noroc pe unele artere cu flux sporit de cetățeni”.

Mai departe. În același proiect se efectuează modificări la Codul Fiscal pentru a interzice expres autorităților publice locale să impună taxe locale industriei de jocuri de noroc. Se argumentează că „acestea (taxele) nu au la bază un studiu comprehensiv, care să argumenteze oportunitatea stabilirii anumitor cote” și că „stabilirea cotelor excesive pentru aceste genuri de activitate diminuează esențial veniturile agentului economic împuternicit să organizeze și să desfășoare aceste tipuri de joc de noroc”.

Mai departe. Se exemplifică cum diferite autorități locale instituie diferite taxe locale (cam asta e dreptul primăriilor de fapt).

Semnat, Ion Chicu, ministru al finanțelor. Vedeți aici întreaga notă la asumarea răspunderii:

Și aici și secvența video de la ședință (51 de secunde):

Și aici o reprezentare grafică a „reformei” lui Chicu.