Dodon i-a dat țara lui Plahotniuc cu patru ani în urmă

Mai jos o istorie despre cum Igor Dodon a facilitat capturarea statului de către oligarhul Vladimir Plahotniuc în 2016, atunci când Plahotniuc era mai slab și ușor de dat jos.

Imaginați-vă că am fi putut evita trei ani de Plahotniuc, între 2016-2019. Acum întrebați-vă ce ar fi trebuit să se întâmple. Multe, desigur, dar în postarea asta e descrisă probabil ultima redută căzută din calea lui Plahotniuc, în ianuarie 2016. Să ne amintim împreună evenimentele.

Mi-a scăpat acest episod, altfel îl discutam mult mai devreme, de exemplu, în prezidențialele din 2016. Îi încurajez să citească atent în special pe susținătorii și simpatizanții lui Igor Dodon.

La sfârșitul anului 2015 viitorul arăta bine pentru Plahotniuc. Miliardul era furat, și-a eliminat toți concurenții, iar alții nu prea erau (PAS și PPDA erau în etape incipiente), lumea se cam liniștea, țara intra în iarnă, ceea ce însemna proteste mai puține, Plaha deținea monopol în mass-media, controla de facto structurile de forță și practic toate fluxurile de bani din țară. Deși Moldova era o țară mult mai liberă decât în 2019, numele „Plahotniuc” era spus în șoaptă. Vă amintiți?

Dar Plahotniuc avea planuri mai mari. Era tot mai clar că se pregătea să domnească singur. Din decembrie 2015 experții și presa din proprietatea lui promovau insistent ideea că el trebuie să fie următorul prim-ministru, ca „să-și asume responsabilitate politică pentru ceea ce oricum controlează – toată țara”. Mai mulți erau contra. Așa a apărut hashtagul #NuPlaha, prima dată pe 17 decembrie 2015.

Numirea lui Plahotniuc părea inevitabilă, dar… pe neprins de veste, Președintele Nicolae Timofti nu a vrut să-l asculte. Timofti a refuzat să coopereze și a propus candidatura lui Ion Sturza la funcția de Prim ministru. Nimeni nu s-a așteptat la așa o mișcare de la Timofti. A fost o adevărată surpriză și nouă speranță.

Pe 21 decembrie 2015 Nicolae Timofti îl desemnează oficial pe Ion Sturza candidat la funcția de prim ministru. Eu am acceptat funcția de Ministru al Tineretului și Sportului și mi-am propus un program simplu – să lichidez ministerul și să-mi caut de treabă. Dar asta e mai puțin important aici.

Pe 4 ianuarie 2016, Sturza cu membrii cabinetului său era deja în Parlament. Deputații trebuiau să audieze programul de guvernare, să-l dezbată și să decidă dacă acordă sau nu votul de încredere guvernului Ion Sturza.

Acea ședință a Parlamentului nu a avut loc – lipsă de cvorum. Nu au fost suficienți deputați prezenți. Doar 47, iar pentru ca ședința să aibă loc ai nevoie de cel puțin 51. Nu s-au prezentat PSRM (inclusiv Igor Dodon, care atunci era deputat), comuniștii și câțiva de pe ici-colo din diferite fracțiuni.

Odată ce Sturza a fost descalificat cu mare eleganță, Plahotniuc a intrat în plină ofensivă pentru a-și atribui funcția de prim ministru. Văzând că Timofti nu poate fi nicicum menajat, Plahotniuc o fi apăsat și o fi sucit mâinile tuturor deputaților la care numai a putut ajunge, în regim accelerat. Peste 9 zile apare o nouă majoritate, iar zvonurile despre metodele prin care s-a construit această majoritate, despre amenințări și șantaj, nu au contenit de atunci. De Dodon și PSRM nu s-a atins. Nu cred că în PSRM erau toți 100% loiali sau 100% integri. Pur și simplu nu s-a atins.

Pe 13 ianuarie 2016, o nouă majoritate formată din 55 de deputați, o bună parte transfugi, îl înaintează oficial pe Plahotniuc la funcția de Prim ministru. În aceeași zi, are loc o acțiune de protest organizată de PD, cu oameni aduși cu forța din toată țara, unde Plahotniuc este numit oficial candidat la funcția de Prim ministru. De pe scenă Plahotniuc a promis doar știri bune în 2016, a mulțumit pentru susținere unei mulțimi amorfe, care era mai mult absentă decât prezentă la eveniment.

Incredibil, dar Timofti a respins deja oficial candidatura lui Plahotniuc, motivând că „există suspiciuni rezonabile că domnul Vladimir Plahotniuc nu întrunește criteriile de integritate necesare”.

Plahotniuc era în agonie. A ajuns să se înjosească în fața lui Timofti, i-a scris și o scrisoare unde îi dă asigurări că nu are probleme de integritate. A dat asigurări că suspiciunile de corupție sunt „neîntemeiate”. Foarte tare își dorea funcția. O fi fost o chestie de simbolism, cine știe.

Pe de altă parte, protestele anti-Plahotniuc creșteau pe zi ce trece (rolul lui Dodon în sabotarea lor din interior este un alt subiect – poate revenim la el). Furia oamenilor de la furtul miliardului era totuși proaspătă, iar fiind puși în fața posibilității reale să-l vadă Prim ministru chiar pe Plahotniuc, oamenii s-au mobilizat. „Sunt limite. Nici chiar Plahotniuc”, gândea lumea. Moldova era o țară liberă și lumea ieșea la protest mai ușor. La începutul lui 2016 oamenii nu se temeau să vorbească, pentru că dulăii lui Plahotniuc încă nu-și arătaseră fața adevărată și nu au băgat frica în toată țara. Eram democrație. Era o țară săracă, coruptă, dar cel puțin liberă.

Plahotniuc s-a speriat, a dat înapoi și PD îl înaintează pe Pavel Filip, iar Timofti nu a avut motive să nu-l înainteze oficial. Chiar dacă Pavel Filip devine prim ministru, Plahotniuc domnește din umbră și devine în trei ani pericolul numărul unu pentru țara noastră.

Să rezumăm. Plahotniuc nu a devenit Prim ministru în 2013. Dar nu datorită lui Dodon. Acțiunile lui Dodon, dimpotrivă, îi curățeau drumul lui Plahotniuc spre șefia guvernului.

Dodon a facilitat capturarea statului de către Plahotniuc. Practic, absența lui și a PSRM de la ședința Parlamentului din 4 ianuarie 2016 a eliminat ultima redută din calea lui Plahotniuc. Bună, rea, aici contează mai puțin. Alta nu era.

După ce și-a instaurat un guvern comod, Plahotniuc a avut lumină verde să captureze întreg statul – sat după sat. Cine l-a ajutat să scape de o ultimă incomoditate? Deputatul Igor Dodon și PSRM, prin lipsirea parlamentului de cvorum pe data de 4 ianuarie 2016.

În ianuarie 2016 Igor Dodon i-a oferit lui Plahotniuc timpul valoros pentru a se regrupa și a se consolida. În 2016 Plahotniuc era încolțit. Era mult mai vulnerabil decât în 2019. Era cel mai ușor de dat jos.

Iar peste alte nouă luni, Igor Dodon este ales președinte cu ajutorul mediatic și administrativ al lui Plahotniuc. Coincidență, desigur.

Cum s-au derulat lucrurile în Moldova între 2016 și 2019, știm și nu o să intru în prea multe detalii. Moldova a intrat într-o perioadă întunecată unde Plahotniuc a devenit pericolul numărul unu pentru țară și pentru regiune. Au fost trei ani foarte grei. Moldova a devenit sursă de crimă organizată. Corupția făcea legea. Sute de oameni incomozi persecutați și intimidați, reduși la tăcere. Hoție la cel mai înalt nivel. Crime mușamalizate. Anchete de interes public obstrucționate și sabotate. Scheme ce consolidau corupția apăreau pe bandă rulantă. Democrația era sub un asediu fără precedent. Jurnaliști intimidați și agresați, oameni speriați să vorbească, corupție în plin avânt, scheme, scheme, scheme. Și frica. Frica băgată în oamenii care îndrăzneau să deschidă gura. În doar trei ani, a băgat atâta frică în țara asta, că aveam impresia că nu mai scăpăm. Dar am scăpat. Am rezistat.

Moldova a trecut prin această perioadă inclusiv, și poate în primul rând datorită lui Dodon, care i-a bătut calea lui Plahotniuc, care l-a dus în spate din 2016.

Iar noi ce am făcut? Am avut trei ani de proteste și de rezistență, timp în care Plahotniuc a capturat întreaga țară de la nord la sud, primărie după primărie. Ce făcea Igor Dodon? Avea ședințe de lucru, coopera, promulga legi votate deseori inclusiv de fracțiunea PSRM în Parlament. PSRM și PD erau de facto în coaliție din 2016 până în 2019. Ca și acum, dealtfel.

Să ne amintim cele mai importante legi votate de PD și PSRM împreună. Dacă vă mai amintiți vreuna mai mare, comentați la acest articol, să facem o colecție cât mai bună.

Asta este vârful icebergului – ceea ce Dodon a făcut. Mai grav este ceea ce el NU a făcut. Nu a rezistat. Nu a condamnat crimele care s-au comis pe bandă rulantă. Nu a protestat. Legea miliardului, răpirea celor șapte profesori, anularea alegerilor. Mă opresc aici, dar șirul poate continua.

Cu fiecare ocazie din astea noi protestam în stradă. Pentru că fiecare din aceste legi trebuie să șocheze și să enerveze, darămite toate împreună.

Ce a făcut Dodon de fiecare dată? A tăcut, a stat închis în birou, a mers în deplasare, a mers în vacanță – la ski sau pe muntele Athos. Timp de trei ani, s-a prefăcut că nu vede cum Plahotniuc distruge o țară întreagă. Și chiar a participat, promulgându-i legi.

Odată instalat în scaunul de președinte, Dodon nu a ieșit la nici un protest. Nu a organizat nici un protest. Nu a făcut nici măcar un discurs incomod lui Plahotniuc timp de trei ani de zile. Cât țara era în ghearele lui Plahotniuc, oamenii au înțeles că de la președinție nu trebuie să aștepte susținere. Putea să facă mai mult decât a făcut? Cu siguranță.

Acum să ne gândim. Și dacă Dodon și socialiștii stricau planurile lui Plahotniuc, se prezentau la acea ședință și asigurau cvorum? Chiar dacă guvernul era respins, pentru Plahotniuc era important ca dezbaterile programului de guvernare, întrebările și discursurile nici măcar să nu aibă loc. Pentru a nu alimenta protestele. Dodon și socialiștii au fost utili în atingerea acestui obiectiv.

Mai mult – și dacă Dodon și socialiștii chiar votau un guvern incomod atunci, în 2016? Cu siguranță, era să avem o altă istorie în acești patru ani. Ce era – nu știm nimeni, putem doar să speculăm. Dar precis era să fie altfel. La sigur, mulți oameni care au avut de suferit în urma călăilor lui Plahotniuc – de la Țuțu la Chitoroagă și Harunjen, nu treceau prin ceea ce au trecut. Mai puține vieți distruse. Se fura mai puțin. Nu pierdeam timpul valoros și nu trebuia să începem de la zero în iunie 2019.

De ce Dodon a acționat anume așa în toată perioada asta, și nu altfel?

Probabil, pur și simplu „de-atâta”.

În principiu, au avut de câștigat ambii. Plahotniuc și-a luat țara, iar lui Dodon i-a dat președinția. A venit momentul și Dodon a decis să-i bage un cuțit în spate fostului partener de guvernare. Așa e între hoți. Nu poți avea încredere în nimeni, în special în cel care ți-e alături.

Și acum același Dodon se tot rățoiește că el l-a dat jos pe Plahotniuc. Cică, „a apăsat butonul schimbării”. Cică a dat dovadă de curaj. Cică a salvat țara și a adus democrația. Puține lucruri sunt mai mincinoase în politica noastră decât asta. În realitate, Dodon l-a dus în spate pe Plahotniuc toți acești ani, iar socialiștii l-au susținut din Parlament. În cel mai bun caz pentru ei – au tăcut chitic. În cel mai rău – au avut cotă-parte.

Este important toți oamenii să înțeleagă: Dodon nu e schimbarea, Dodon e continuarea. Continuarea corupției, hoției, schemelor, abuzurilor, netransparenței.

Cu Plahotniuc am luptat noi, ani la rând, nu Dodon și nu socialiștii. Am riscat atunci, când era o nebunie să riști. Să nu fi fost lupta noastră, nu era 8 iunie 2019. Aici discuție nu mai poate fi.

A mai rămas Dodon. Îi vine rândul și lui. El știe asta. Noi știm asta.