Cât curaj! Igor Dodon iese cu inițiative (mărunte), care vor schimba evidența contabilă din furtul miliardului. De la aceste inițiative miliardul va rămâne furat și nerecuperat. Cei care au furat pot răsufla liniștiți. Cu așa „inițiative”, și ei și banii lor sunt în siguranță. Eu am o singură întrebare – unde sunt banii?
Nu am comentat public inițiativele tehnico-financiare ale președintelui. Când cineva îți fură o parte din bani, nu ai să-i recuperezi schimbând banii rămași dintr-un buzunar în altul. Tot ce ține de furtul miliardului este un proces complicat, cu multe întrebări, dimensiuni și implicații. Totuși, trebuie să menținem atenția opiniei publice asupra unei singure întrebări: unde-s banii și unde-s cei vinovați? În vară se face un an de când Dodon a preluat controlul asupra Centrului Național Anticorupție și, respectiv, pe Agenţia de Recuperare a Bunurilor Infracţionale, responsabilă de recuperarea activelor.
Pentru societate trebuie să conteze rezultatul final. Miliardul furat să fie întors. Orice chestie tehnică poate să aibă loc fără mare tam-tam. Inițiativele președintelui sunt sterile și vor să ne distragă atenția de la principalul obiectiv.
Simt cum trăiesc un deja vu. Explic de ce.
Dodon nu e primul care încearcă acest truc cu distragerea atenției. Guvernarea lui Plahotniuc a încercat să ne arate reformele din sistemul bancar drept alternativă investigării furtului miliardului și recuperării banilor. Scriam despre asta încă prin 2017-2018, de exemplu, aici. Da, reforma sistemului bancar era necesară, dar nu în locul recuperării miliardului și pedepsirii celor vinovați, ci în paralel. Societatea, dar și partenerii de dezvoltare, erau cât pe ce să înghită această gogoașă. Dodon încearcă același lucru.
Guvernarea lui Dodon vine cu realocări care, în esență, nu anulează furtul. Din nou suntem atrași într-o capcană – o discuție tehnică, pe înțelesul unui cerc restrâns de oameni, care va trivializa subiectul și va adormi vigilența majorității oamenilor care nu sunt obligați să aibă o opinie pe un subiect atât de specific. Sunt convins că investigarea și recuperarea miliardului trebuie să fie un subiect la care instituțiile să comunice permanent cu publicul, pe înțelesul publicului. Mesajul „lăsați furtul miliardului să se ocupe doar specialiștii” este unul periculos. Este o strategie de comunicare cu intenția clară să ne facă să uităm de furtul miliardului. Și despre asta am scris (cu aceleași cuvinte chiar) începând cu 2016, cred. Și Plahotniuc încerca la fel. Până și strategia de recuperare lansată în 2018 tot asta era – o fumigenă. Nimic nou aici Dodon nu a inventat.
Ca și prin 2016-2019, în 2020, oficiali UE își exprimă îngrijorarea despre faptul că nu sunt progrese la cel mai important capitol – la recuperarea furtului și la investigarea acestei crime. Cu alte cuvinte, nici UE nu vede mare diferență dintre modul în care Plahotniuc investiga furtul miliardului și modul în care o face Dodon.
De aceea, mai presus decât orice, trebuie să întrebăm câți bani au fost recuperați? Nu sechestre, nu conturi înghețate, nu comisii rogatorii. Astea sunt detalii ce țin de proces. Trebuie să cerem rezultat, nu justificări, explicații sau scuze.
La șase ani de la acest furt, trebuie să avem întrebări de rezultat, nu de proces. Câți bani au fost arestați, confiscați și transferați spre buget? Câți membri ai acestei rețele au fost condamnați? Pe alegătorul meu nu trebuie să-l intereseze prea multe alte detalii.
Iar adevărul este că nu s-a recuperat nimic. A fost confiscat zero. Sunt averi sub sechestru, dar ele nu sunt bani încasați. Recuperat a fost zero. Asta e răspunsul procuraturii generale, oferit săptămâna trecută după ce am pus întrebarea frontal.
Furtul miliardului este un subiect despre care trebuie să scriem cărți. Un caz de corupție imensă, care a distrus o democrație fragilă și a împins o țară spre captivitate, apropiindu-se de dictatură. După furt, prioritatea politicienilor a devenit să ne buimăcească atenția, să ne dezinformeze, să ne facă să uităm, să închidă gurile celor care vorbesc despre asta prea tare. Dar misiunea nu le este atât de simplă. Asta mă bucură. Nu le-a reușit atunci, nu le va reuși nici acum. A eșuat Plahotniuc, iar Dodon va eșua și mai lamentabil.
Cât a fost recuperat din furtul miliardului? Cât a fost recuperat din alte acte de corupție (că avem multiple scheme)? Active de proveniență criminală, am impresia, poți vedea parcate la fiecare colț de stradă. Câți oameni au fost condamnați? Astea sunt întrebările.
Este datoria noastră, a politicienilor, a liderilor de opinie, să menținem lumina reflectoarelor asupra unei întrebări simple: unde sunt, totuși, banii, domnule Dodon?
PS: Nu, Dodon nu e Plahotniuc. El doar calcă pe aceleași greble.
Abonează-te și primește tot ce postez pe blog direct pe mail.