Răspuns scurt – nimeni nu prea știe, cu exactitate. Asta e o problemă.
O lună în urmă parlamentarii au sărit ca arși. Mulți din ei au aflat din presă că au un salariu mai mare după ce au votat bugetul pentru 2020. Am divulgat această informație pentru a arăta că (1) aceste creșteri se fac absolut netransparent și că (2) deputații foarte des votează legi fără nici măcar să știe ce votează. Sau să încerce să înțeleagă.
Ambele probleme sunt foarte serioase și constituie potențial un pericol pentru democrația noastră. Dacă la a doua problemă trebuie să muncim prin instrumentele democrației, votând oameni care știu a citi legile pe care le votează, la a doua e ceva mai simplu. Trebuie să avansăm transparența îna cest domeniu.
Faptul că reacția publicului la subiectul salariilor deputaților a fost atât de animată mi-a demonstrat un lucru – este un subiect de interes public major. Și dacă cetățeanul este interesat, suntem obligați să reacționăm. Iar dacă nu vom reacționa, cetățeanul în continuare nu va avea încredere în parlament.
E foarte greu să aflăm ce salarii primesc cei care decid lucruri importante pentru țara noastră. Informația poate fi dedusă, cumva, din declarațiile de avere. Însă este complicat, neuniform, durează, nu toți oamenii vor să dedice timp să calculeze și estimeze, iar informația oricum va fi cu o întârziere. Vom putea ști doar la anul ce salarii sunt anul acesta în sistem – doar după depunerea declarațiilor.
În alte țări, spre exemplu, Estonia, este mult mai simplu (faceți scroll până jos la fișierele excel). Intri pe pagina web a Ministerului Finanțelor și vezi cât primește un ministru, un prim ministru, un șef de agenție sau consilierii lor. Totul pe o pagină. Cel mai bine plătit funcționar în Estonia, apropos, este șeful de la Fisc.
De aceea, am intenția să înregistrez un proiect similar. Aproape identic. Nici măcar nu pretind că este ideea mea. Diferența este că în Estonia se publică absolut toate salariile la toți funcționarii. Eu am zis că, pentru moment, să publicăm salariile demnitarilor, șefilor de agenții și a cabinetului lor. De la ei cerem rezultate. Ei și trebuie să fie sub lumina reflectoarelor. Consultanții și funcționarii muncesc așa cum li se spune.
Înainte să înregistrez proiectul, îl postez aici mai jos. Vă rog să citiți, să vă dați cu părerea în comentarii, să sugerați cum să-l îmbunătățim. Poate ne scapă ceva. Spuneți ce vă place, ce nu vă place.
Mai jos proiectul de lege și nota informativă. Aștept opinii până luni (9 martie 2020) – cel mai simplu – în comentarii pe pagina mea, să vadă și alții. După asta finalizez și înregistrez proiectul și începem promovarea lui.
Aici, pe site-ul parlamentului, puteți urmări proiectul înregistrat și avizele primite. Guvernul a dat aviz negativ.
UPD (14 ianuarie 2022): Aici este proiectul de lege reînregistrat în parlamentul legislaturii XXI.
PROIECT
Modificarea și completarea legii privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar nr. 270 din 23.11.2018
La articolul 5 – Coordonarea implementării sistemului unitar de salarizare se vor include două alineate noi, după cum urmează:
(3) Ministerul Finanțelor, până pe data de 1 mai a fiecărui an, va publica pe pagina sa web cuantumul salariilor de bază pentru anul curent al persoanelor cu funcții de demnitate publică, a personalului din cabinetul persoanelor cu funcții de demnitate publică, a funcţionarilor publici de conducere de nivel superior şi a conducătorilor unităţilor bugetare.
(4) Ministerul Finanțelor, până pe data de 1 mai a fiecărui an, va publica pe pagina sa web suma totală a remunerării (salarii, indemnizații, compensații), încasate în anul anterior de persoanele cu funcții de demnitate publică, personalul din cabinetul persoanelor cu funcții de demnitate publică, funcționarii publici de conducere de nivel superior și conducătorii unităților bugetare.
NOTA DE ARGUMENTARE
Scopul prezentului proiect de lege este asigurarea unei transparențe în domeniul finanțelor publice, lucru care va contribui la creșterea încrederii cetățenilor în instituțiile statului. Divulgarea informației de interes public cu privire la remunerarea funcționarilor și demnitarilor de rang înalt din stat este un pas crucial în direcția dată.
Impunând cele mai înalte standarde de transparență, inclusiv despre salariile funcționarilor și demnitarilor, instituțiile vor fi nevoite să? demonstreze permanent societății faptul că acționează în interesul public și că banii din impozitele cetățenilor sunt utilizați cu eficiență maximă. Asigurând o transparență la capitolul remunerării funcționarilor și demnitarilor, vom responsabiliza instituțiile statului să ofere rezultate palpabile societății, dar și să-și justifice într-un mod mai public necesitățile financiare, sau chiar însăși existența.
Sentimentul societății este că instituțiile statului nu acționează în interesul oamenilor. Acest lucru este confirmat de majoritatea sondajelor de opinie credibile din țara noastră. O redresare lentă a acestei situații este posibilă doar prin creșterea nivelului de încredere a cetățenilor în instituțiile statului, lucru care se poate asigura doar prin mai multă transparență, deschidere și predictibilitate.
După cum au demonstrat mai multe cazuri publice recente, informația cu privire la salarizarea funcționarilor și demnitarilor este de interes public maxim. Pentru a satisface acest interes al societății, această informație trebuie să fie publică. Din cauza că la moment această informație nu este publicată în mod adecvat, iar creșterile salariilor au loc într-un mod netransparent și neclar, reacția societății este una de condamnare și neîncredere. Fiecare cetățean trebuie să aibă dreptul să știe cum sunt plătiți din impozitele sale persoanele care iau decizii importante în statul nostru.
Principalele prevederi și elemente noi ale proiectului de lege. Proiectul dat propune includerea a două prevederi noi în legea privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar nr. 270 din 23.11.2018, obligând Ministerul Finanțelor:
- Să publice cuantumul salariilor de bază lunare ale demnitarilor și funcționarilor de rang înalt pentru anul curent.
- Să publice toate remunerațiile din anul precedent (salariile, indemnizațiile, compensațiile).
Practica dată există, spre exemplu, în Estonia, dar și în alte țări, unde legiuitorii au căzut de acord asupra faptului că salariile demnitarilor și funcționarilor de rang înalt, dar și a consilierilor lor, sunt și trebuie să fie o chestiune de interes public.
Prevederile actualului proiect de lege vin să avanseze normele și practicile existente și nu introduc o normă cardinal nouă. Veniturile funcționarilor și demnitarilor pot fi estimate din informația deja disponibilă public, însă publicului larg îi este dificil, din cauza formei în care aceasta este publicată (declarațiile de avere și interese). Actualul proiect de lege va crește nivelul de transparență, accesibilitate și utilizabilitate a informației date, astfel ca publicul larg să poată consulta informația dată cu mai puține impedimente, fără a genera vreun cost adițional pentru buget.
Argumentarea economico-financiară. Proiectul dat nu presupune cheltuieli suplimentare și nu se anticipează dificultăți în implementarea acestuia. În același timp, acesta va contribui substanțial la utilizarea mai eficientă a resurselor bugetare, prevenind situațiile în care banii publici sunt utilizați netransparent, ineficient sau păgubos.
Impactul proiectului de lege. Odată adoptat, proiectul de lege va constitui un pas în creșterea încrederii societății în instituțiile statului. Proiectul de lege va asigura o transparență mai mare a cheltuielilor pentru remunerarea demnitarilor și funcționarilor de rang înalt, va responsabiliza instituțiile publice și le va aduce mai aproape de cetățeni. Cetățenii vor fi mai bine informați despre veniturile demnitarilor. Este dreptul cetățenilor și, totodată, o bună practică internațională care merită să fie preluată.
Abonează-te și primește toate postările direct pe mail.