„Starea de urgență” care a eșuat

Guvernul a avut un obiectiv în aceste două luni – să reducă avântul pandemiei. A eșuat, pentru că au avut și alte priorități, deloc urgente. Duty-free, resurse naturale, scheme, înțelegeri, atacuri și minciuni, târguri cu instituții, numiri și demiteri. Toate astea au distras atenția executivului de la prioritatea zero.

Două luni în urmă, guvernul a solicitat declararea stării de urgență. De ce era necesar? Din argumentele guvernului, ca să gestionăm pandemia de COVID-19 și să prevenim răspândirea ei. Simplu spus, obiectivul guvernului ar fi fost să aplatizeze curba („flatten the curve”). Dacă, prin minune, încă nu ați văzut imaginea de mai jos, iat-o:

aplatizarea curbei înseamnă să încetinim la maximum răspândirea infecției, astfel încât sistemul medical să poate face față presiunii (numărul de cazuri active să fie sub capacitatea maximă).

Guvernul avea un obiectiv major – să reducă numărul de infecții noi pe zi, ca să avem cât mai puțini oameni în spitale. Pentru că nu poți opri virusul. Dar îl poți încetini.

Mai puțini oameni în spitale = mai puțină presiune pe sistemul medical, inclusiv mai puțini medici infectați.

Pentru a atinge acest obiectiv, guvernul a solicitat puteri adiționale (declararea stării de urgență), probabil pentru că puterile legale de care dispune, nu erau suficiente. Înseamnă că aveau un set de măsuri planificate pentru curmarea pandemiei. Nu aveau nici un plan. Nu s-a prezentat un plan de decizii de urgență care trebuiesc luate. Mai mult, premierul a zis că nu vin cu măsuri concrete fiindcă situația se schimbă „de la oră la oră”, adică ei nici nu consideră că trebuie să aibă un plan. Au intrat în stare de urgență cu o strategie simplă – să improvizeze. Pe mine nu m-au convins.

OMS spunea că aplatizarea curbei înseamnă măsuri proactive și determinate pentru a coborâ numărul de cazuri active. Să depui tot efortul, să aloci toate resursele, să întreprinzi toate măsurile, să aplici proceduri speciale, pentru a reduce la minim infectarea. Nu înseamnă să stai să aștepți să treacă, așa cum aștepți să treacă o ploaie.

Haideți să vedem cum ne-am isprăvit în atingerea acestui obiectiv important. Mai jos evoluția numărului de cazuri active în Moldova. Starea de urgență a fost declarată pe 17 martie 2020. Cum a evoluat pandemia?

Acesta este numărul cazurilor active, pe zile. Nu prea seamănă a aplatizare. Azi avem cel mai mare număr de infectați pe care l-am avut vreodată. Pandemia e în plin avânt. Acest grafic e un indicator simplu că măsurile aplicate de guvern au fost ineficiente, întârziate, proaste. De ce zic asta? Pentru că ele nu au adus rezultate. Măsurile au fost parțiale. Iresponsabile. Iar consecințele – criminale. Iar faptul că prea des au folosit starea de urgență ca paravan pentru lucruri ce nu au nici o legătură cu pandemia, va fi o discuție aparte, o dată și o dată.

Lupta cu pandemia nu e un job part-time.

Obiectivul stării de urgență nu a fost atins. Guvernul a eșuat să protejeze populația, chiar dacă a primit tot instrumentariul pe care l-a solicitat. În schimb, s-au ocupat cu orice vrei, dar nu cu combaterea pandemiei.

Ca totdeauna, au să producă scuze și justificări și au să-i acuze pe toți din jur. Dar ironic, era și este în interesul inclusiv al nostru, al opoziției, ca ei să reușească. Pentru că de eficiența acțiunilor guvernanților depinde și viața celor dragi nouă. Părinții noștri depind de deciziile lor. Și acest gând mă îngrozește.

În aceste două luni am spus nu o dată – ezitarea și incompetența lor ne costă prea scump. Toate țările suferă, dar noi vom suferi mai mult decât am fi putut.

Da, ar fi fost posibil mai bine. Nu, acesta nu e cel mai fericit scenariu.

Să ieșim peste hotarele țării noastre și să vedem cum au atins același obiectiv alte țări în aceeași perioadă. Am ales țări comparabile după mărime și chiar după nivelul de bunăstare. Doar că sunt țări care au avut noroc de guverne mai responsabile.

Georgia. Cazurile curente în scădere. O țară de 2 ori mai mare nu a avut mai mult de 400 de cazuri active.
Albania nu a avut mai mult de 300 de cazuri active.
Aproape o lună în urmă, Serbia a trecut de apogeu. Cam de paști.
Bosnia-Herzegovina. Retragerea pandemiei e vizibilă, la moment.
Croația a doborât pandemia.
Macedonia a doborât pandemia.
Ungaria e pe scădere. O populație de 3 ori mai mare, nu a trecut de 2000 de cazuri active.
Bulgaria abia aplatizează curba, dar au impus carantină strictă de la bun început. Cu o populație de 3 ori mai mare ca noi, au de 2 ori mai puține cazuri curente.
În Estonia pandemia tot bate în retragere.
Letonia a închis tot mult înainte să existe semne de pandemie. Rezultat – doar 19 decesuri și puțin peste 600 de cazuri în perioada de maxim.
Lituania – la fel.
Slovacia e o altă istorie de succes.
România, o țară de 6 ori mai mare, are aproape tot atâtea persoane infectate ca noi.
Concluzia într-un singur grafic (autor – colegul Radu Marian).

După cum vedeți mai sus, da, este posibil mult mai bine. Dacă ai un guvern profesionist, hotărât, responsabil. De fapt, mai bine ca noi e cam o regulă. Majoritatea covârșitoare a țărilor din regiune, comparabile cu noi după dimensiuni, au gestionat mult mai bine criza.

Comentariile sunt de prisos. Gândiți-vă la câtă bâlbâială inutilă au debitat în acete două luni. Câte insulte în toate părțile. Câte atacuri. Câte știri false. Câte minciuni. Câte secrete. Câte scheme. Câte numiri în funcții și împărțeli. Câte decizii luate și imediat după asta anulate. Câte populisme. Câte exemple proaste date populației de cei care o conduc. Toate astea au un cost, doar că îl plătește populația, nu ei.

Această guvernare sunt principalul pericol cu care ne confruntăm. Din cauza lor plătim un cost mult prea mare. Au mai fost comisii de anchetă pe crime comise de la nivel înalt. Și vor mai fi.

Abonează-te și primește toate postările direct pe mail.