fbpx

Despre „candidatul unic”

Noi, ăștia proeuropeni, ne cam contrazicem. Dintr-o parte luptăm ani la rând pentru democrație și pluralism, iar din altă parte încercăm să le limităm. Vin prezidențialele. Poate de data asta nu limităm din start alegerea oamenilor și îi lăsăm pe ei să decidă?

Mai important decât câți candidați o să avem este ce fel de campanie vor avea acei candidați. Dacă vor lovi unul în altul, ca totdeauna (așa cum deja se vede că încep să o facă), atunci am pierdut. Putem să-i urăm lui Dodon succese în următorii patru ani. Și nu va conta cine a fost mai drept și mai sfânt, cine a cedat mai mult. Vom pierde toți. Dacă, însă, vom avea o clară și sinceră neagresiune, zi de zi, și vom vedea un singur inamic comun, o să reușim.

În ultimii ani am avut mai multe încercări de a propune oamenilor un candidat unic. Ce putem învăța din ele?

Prezidențialele din 2016 au fost pierdute din cauza oligarhiei, banilor murdari, minciunii și a votanților transnistrieni aduși organizat. Și dacă admitem că parțial, totuși, speranța oamenilora fost erodată de tensiunea dinaintea identificării candidatului unic? Vă amintiți? Dar asta nu se compară cu ce a urmat.

Alegerile din Chișinău în 2018 au fost un exemplu bun în care a fost identificat un candidat comun cu relativă pace. Dar stau și mă întreb, dacă în turul 1 candidau mai mulți, comportându-se civilizat între ei, fără a se ataca deloc, nu cumva rezultatul era cam același? Cred că da.

Parlamentarele din 2019 cred, au fost cel mai bun, poate unicul caz în care să strângem rândurile a fost într-adevăr important și justificat. Noi eram prea mici, oligarhul prea puternic. Asta, din cauza unui sistem mixt care limita democrația, a trebuit să răspundem cu o altă limitare.

Localele din 2019 au fost un dezastru. Blocul ACUM a propus candidați unici în toate localitățile din țară. Cu ce ocazie să limităm noi în așa hal opțiunea oamenilor de la nord la sud? Cine suntem noi să limităm dreptul oamenilor de a alege și de a fi aleși? Cu ce drept? Cât de siguri suntem că oamenii dintr-un sat sau altul merită anume acel candidat, nu altul? Cât de bine s-a reflectat această decizie asupra rezultatelor electorale? Și dacă am fi lăsat oamenii să candideze în pace? Ceva îmi spune că rezultatele aveau să fie cel puțin aceleași. Poate chiar mai bune.

Alegerile din Chișinău din 2019 au fost pierdute. Poate din cauza faptului că socialiștii s-au umanizat grație guvernării cu ACUM, poate pentru că ideile lui Ceban au fost mai atractive, dar poate campania extrem de agresivă pe dreapta din primul tur a alienat mulți alegători? Au fost atacuri, au fost chiar înjurături. Să nu uităm – cel puțin 15% din alegători nu au votat cu Andrei Năstase în primul tur. Au votat cu Octavian Țîcu și Dorin Chirtoacă. O parte din acești oameni au fost într-atât de radicalizați în primul tur, încât pur și simplu nu au mers la vot. Nu avem dreptul să credem că apelurile de susținere a candidaților ce nu au acces în turul 2, după ce au înjurat de mama focului, au transferat automat toate voturile din cele 15%. Andrei Năstase a pierdut cu doar câteva procente.

Doar pentru că așa am făcut până acum, nu înseamnă că nu trebuie să ne schimbăm viziunile. Haideți să învățăm unele lecții.

Turul 1 să decidă cine va fi în turul 2. Nu negocierile politice. Oamenii să decidă. Cu votul lor. Câți mai mulți cetățeni trebuie să se simtă reprezentați în turul 1. Asta îi va determina să vină la alegeri și în turul 2. Așa îmbrățișăm pluralismul, în loc să-l limităm. Nu de alta, dar cu prezența la vot o ducem cam slab. Poate nu e doar din cauza indiferenței oamenilor? Poate e și din cauza ofertei limitate? Zic și eu.

Să candideze, deci, toți care vor. Să aibă o campanie civilizată și respectuoasă. Să aibă un singur oponent. Dodon. Imaginați-vă ce campanie ar fi dacă Dodon, cu cine nu ar nimeri la dezbateri, va fi încolțit din toate părțile. Iar pe dreapta – discuții civilizate bazate pe idei și viziuni. Respect. Atitudine prietenoasă. Zero agresiune. Nici măcar pe sub masă. Atacurile reciproce să fie condamnate dur de toți alegătorii. Iar în turul 2, au strâns toți mâna, se aliniază după candidatul care accede în turul 2 și fac campanie până la urmă, împreună. Așa îl doborâm pe Dodon.

Să uităm mantra „dreapta este fragmentată”. Să o înlocuim cu „dreapta e condamnată la pluralism”. Aici totdeauna va fi competiție de idei și viziuni. Nici un singur candidat nu va putea face o ofertă unică. Ai unioniști, ai pro-europeni antiunioniști, ai pro-europeni conservatori, ai pro-europeni mai progresiști, ai proeuropeni anti-NATO, ai aproape stataliști, dar anti-Putin, etc etc. Aici clocotește. Cine suntem noi să le propunem un candidat unic din start? Cu ce drept? Unora le place un candidat, altora – altul. Și dacă cei doi se bat reciproc, și oamenii se împart în tabere. Și după ce s-au împărțit în tabere, e mult mai greu să înghită celălat candidat. E responsabilitatea liderilor să aibă un comportament decent. Nici unul, nici altul, nici al treilea, nu va câștiga turul 2 fără ajutorul sincer al celorlalți. Atât victoria, cât și înfrângerea, vor fi comune.

Încă o dată. Noi luptăm pentru democrație și pentru pluralism. Iar de aici obsedăm patru ani la rând cu candidați unici. Asta limitează pluralismul. Haideți să îmbrățișăm diversitatea de idei și de opțiuni. Important nu e numărul candidaților. Important este comportamentul lor.

Abonează-te și primește toate postările direct pe mail.