fbpx

Despre Dodon – oleacă economistul

Sunt oameni care cred asta că Dodon ar fi bun specialist, economist competent. Pentru ei am o întrebare simplă. Când anume Dodon v-a impresionat cu viziunile sale economice?

Atunci când a zis că dolarul și euro ar trebui să se scumpească față de leul moldovenesc? Apropos, din acel moment leul s-a depreciat față de euro cu vreo 80 de bani deja. Am zis și eu aici.

Sau poate atunci, când a propus să scoatem încă un miliard din rezervele Băncii Naționale a Moldovei și „să-l vârâm în economie?” Vedeți și aici.

Sau poate atunci când, pentru a ajuta antreprenorii care, din cauza crizei, nu au bani pentru a achita salarii angajaților, Dodon le-a propus să se împrumute de la bancă, statul urmând să compenseze dobânda? Nu trebuie să fii economist, nu trebuie să fii nici măcar antreprenor, trebuie doar să te gândești 2 secunde ca să înțelegi că asta nu ajută nicicum antreprenorilor. Nu e de mirare că măsura nu a fost acceptată de cei ce aveau nevoie de ajutor cu adevărat. Măsurile lui pentru economie, cum este aceasta, au adâncit criza economică. Am zis aici. Așa viziuni poate avea doar un om care nu are idee care sunt îngrijorările și constrângerile antreprenorilor mici care încearcă să construiască o afacere onestă.

Astea sunt, după mine, top 3 idei economice din ultimul an, perioada în care Dodon a avut libertatea să își aplice ideile, fără a fi „blocat de Plahotniuc”. Doar asta îi este principala scuză, de ce nu a făcut nimic în primii trei ani, nu? Că ar fi fost blocat și nu și-a putut aplica inițiativele.

Fiecare din aceste inițiative ale lui Dodon este un potențial dezastru. Deprecierea leului ar avea efecte dezastruoase pentru fiecare familie din țara noastră. Secarea rezervelor valutare ale Băncii Naționale cu încă un miliard de Dolari (o treime din total) ar destabiliza grav situația macrofinanciară și ar torpila economia într-o nouă groapă. Încurajarea antreprenorilor aflați în situație de prefaliment să se împrumute pentru a da salarii, după care să urmeze să întoarcă împrumutul la bancă (sau să-și piardă gajul), le-ar adânci groapa în care sunt. Nu avem timp de economiști amatori.

Propun duminică să-l dăm afară să nu mai riscăm viitorul țării cu inițiative pe de-a dreptul păguboase și riscante pentru noi toți.

Abonează-te și primește toate postările direct pe mail.