fbpx

Vechea conducere a CNPF vrea să se restabilească în funcții

Vechea conducere a Comisie Naționale a Pieței Financiare au depus cerere prealabilă și cer anularea Hotărârii Parlamentului prin care au fost revocați.

Fiecare are dreptul la justiție și are dreptul să-și ceară drepturile. Dar consider că în acest caz parlamentul a acționat absolut legal.

Parlamentul a revocat cei cinci membri ai CNPF în baza art 15 lit a) din Legea CNPF: Revocarea membrilor Consiliului de Administraţie se face de Parlament în cazul în care în urma exercitării neadecvate a atribuţiilor sale sau săvîrşirii unor acte ilegale, s-au produs efecte de criză pe piaţa financiară nebancară.

Ani la rând piața de microfinanțare stă nesupravegheată, iar din cauza inacțiunii CNPF jumate din împrumuturi sunt problematice.

Ani la rând CNPF nu au acționat pentru a face ordine pe piața asigurărilor, chiar dacă legea îi obligă să o facă.

Inacțiunea, acțiunile întârziate sau ineficiente s-au soldat cu efecte de criză pe piața financiară nebancară.

Procedural, Comisia Națională a Pieței Financiare a prezentat raportul de activitate pentru anul 2020 în cadrul Comisiei Economie, Buget, Finanțe. Urmare a acestui raport care a fost întâmpinat cu multă critică, inclusiv din partea deputaților de opoziție, Comisia Economie Buget și Finanțe a propus atenției parlamentarilor o evaluare care descrie foarte clar mai multe probleme grave din sectorul financiar nebancar. Documentul nu are nici o tentă politică. Se bazează pe fapte reale, analiză și cifre. Urmare a acestei evaluări Comisia Economie, Buget și Finanțe cu votul majorității, a recomandat parlamentului revocarea membrilor CNPF, iar recomandarea a fost susținută.

Aici vedeți documentul elaborat de Comisia Economie Buget și Finanțe.

Nu sunt interpretări. Nu sunt insinuări și nu sunt generalizări. Nu este o evaluare politică.

Rămân convins că această revocare a fost una perfect legală și a fost răspuns adecvat și necesar la inacțiunea de ani de zile a membrilor CNPF.