Scepticii sunt cei ce nu reuşesc să se adapteze la noile realităţi. Sau nu vor să se adapteze. Sau nu pot. Motivele lor sunt diverse – politică, mentalitate, capacitate limitată. Nu contează.
Mulţi nu privesc deloc cu ochi buni FMI-ul. Nu doar în ţara noastră. De ce? Pentru că FMI, din anii ’50 ai secolului trecut a contribuit în cea mai mare măsură la ruperea barierelor economiei mondiale, la creşterea comerţului transfrontalier? Pentru că valurile repetate de liberalizare ce vin încă de pe timpurile GATT din 1947 au oferit oportunităţi enorme ţărilor sărace, slab dezvoltate şi mici? Ce e drept, nu tuturor, nu mură-n gură. Mură-n gură se întâmplă doar în folclorul nostru. Doar celor ce au avut abilitatea să valorifice oportunităţile ce le ieşeau în faţă. Puţini ştiu ce e FMI, mulţi îl displac. Pentru că e la modă, e cool să zici asta. E ceva prosteşte de uman să urăşti pe cel ce are mulţi-mulţi-mulţi bani, deşi de obicei în această postură sunt oameni concreţi, nu organizaţii. Ei bine, dacă FMI ar fi o persoană, Bill Gates ar fi joc de copii în comparaţie cu el. FMI are bani, dar are şi o viziune, dacă vreţi, asupra cum ar fi bine să fie în lume. La FMI lucrează sau au lucrat unii dintre cei mai buni economişti ai timpului. Sau au fost consultanţi acolo. Sau au colaborat. Deci nimeni nu se avântă să spună că FMI dă sfaturi neprofesioniste, pentru că întrebarea imediat următoare va fi: “Da’ tu… cine eşti?”. Deci, dacă vrei să-ţi menţii imaginea, ca persoană publică, loveşti în oricine din jur, doar nu în FMI.
FMI este asemenea unui medic. Chirurg. Vine şi zice: “aici e prea umflat – trebuie tăiat”. Fie e vorba de vreo gangrenă, sau de anumite capitole din buget. Asta înseamnă că e prea târziu şi anumite măsuri de precauţie trebuiau luate mai înainte. Dacă pacientul e ascultător şi se culcă sub bisturiu, există şanse. Dacă nu – mâine va fi şi mai târziu. Guvernele în mare parte ştiu ce trebuie de făcut. De obicei, nu le ajunge curajul, nu le ajunge voinţa. FMI are libertatea să zică ce cred ei că trebuie de făcut (pentru că existenţa sa nu depinde de votul moldovenilor). Reforma costă, reforma doare, la fel ca intervenţia chirurgicală. Doar o mică parte din oamenii afectaţi de o reformă sau alta, vor înţelege. Şi vin alegerile…
Alţii se revoltă mai la general. “Zi-mi o ţară care a ieşit din rahat graţie finanţării externe”. Poftim. Europa de Vest după cel de-al doilea război mondial, Europa de Est după căderea cortinei de fier, aceeaşi Georgia, după 2004, e pe calea cea bună (deşi îmi displace exemplul Georgiei adus la stânga şi la dreapta). Gradual finanţarea s-a redus, iar avântul economic doar a crescut. Minimum un continent care a beneficiat de finanţări din exterior, au putut ţine specialişti în sectorul public, au fost în stare să reorienteze modelul de dezvoltare a ţării spre unul durabil. Nu a fost uşor, nu cred că ştiau ce anume va ieşi până la urmă, dar au mers înainte pas cu pas. În mare parte au beneficiat de drumul deja bătătorit al comerţului liber, ceea ce implică libertatea investiţiilor, care aduc la rândul lor creştere economică, crează joburi şi ţin oamenii dotaţi în ţară, duc la importul de know-how şi alea-alea, pe care le ştim pe de rost. Iar cine a avut o mare contribuţie la această orânduire, de care beneficiem în prezent, am spus la începutul acestui post.