fbpx

Modificări în legea cu privire la întreprinderea de stat şi întreprinderea municipală

Dumitru trăiește în Edineț. Se plânge că în edineț factura pentru apă costă mai mult ca în Germania. Apă-Canal Edineț crește tarifele fără să explice sau motiveze decizia, iar cetățenii nu pot obține nici măcar un audit al întreprinderii. Este doar una din probleme. Din astea la fiecare colț.

În alegeri, cei din diasporă au avut câteva plângeri punctuale. Una din ele – costurile ridicate și calitatea proastă a serviciilor Î.S. Poșta Moldovei. Oamenii nu pentru asta muncesc – să finanțeze corupția achitând costuri exagerate pentru serviciile pe care le solicită.

Întreprinderile de Stat și municipale sunt o gaură neagră, unde corupția, conflictele de interese și favoritismul sunt la putere. Iar când Ziarul de Gardă vine cu o solicitare de informație, directorii refuză să le răspundă, pentru că „secret comercial”.

În Moldova avem vreo 800 întreprinderi de stat și municipale. Acțiunea 3 din Acordul dintre Moldova și Uniunea Europeană privind acordarea Asistenței Macrofinanciare de 100 milioane EURO ține de transparența întreprinderilor de stat și municipale. Fosta guvernare a scris o lege nouă, a bifat, a raportat-o la Bruxelles, după care a sabotat-o prin altă lege. Inițial am scris aici. După aia, am descris aici mai detaliat. Am semnalizat o problemă, cred eu, pertinentă, pe care un guvern responsabil trebuia să o corecteze. Au ignorat semnalul și au mers mai departe.

Din cauza la asemenea sabotaje punctuale, dar și din cauza degradării generale a stării democrației, UE așa și nu le-a dat nici un ban. Și bine a făcut.

De ce atâta rezistență la o reformă, s-ar pare, atât de simplă? Pentru că se fură. Din întreprinderile de stat și municipale se fură ca în codru. Se angajează pe orice criteriu, dar nu pe meritocrație. Se administrează ineficient.

Azi am înregistrat un proiect de lege pentru a modifica Legea cu privire la întreprinderile de stat și municipale.

Aici proiectul, până apare pe situl parlamentului:

Principalele îmbunătățiri:

  • achizițiile în întreprinderile de stat și municipale să se petreacă prin sistemul de achiziții publice (iar Guvernul în baza acestei prevederi le va putea impune să treacă prin M-Tender).
  • rapoartele de activitate să fie publicate pe siturile întreprinderilor și pe situl Agenției Proprietății Publice.
  • salariile conducătorilor să fie afișate separat, nu ascunse după „salariul mediu pe întreprindere”.
  • toate întreprinderile să treacă auditul extern obligatoriu. Asta previne corupția. În legislația actuală sunt impuse așa bariere, încât nici 3% din ele nu sunt obligate să o facă.
  • se adresează conflictul de interese. La moment, din ÎS poți face tranzacții cu părți afiliate (de exemplu cu SRL-ul unui cumătru) în sumă de maximum 400 mii de lei. Cam mult, nu. Coborât la 10 mii, dar în general aș scoate.
  • întreprinderile de stat și municipale nu vor avea dreptul să refuze solicitările de informație venite de la presă și societatea civilă.

Cuvintele sunt o forță de neoprit. Blogul meu e pe Patreon. Poți să-l susții aici.