fbpx

Ce a făcut Dodon în parlament 7 ani? Nimic!

Dodon des arată cu degetul spre parlament. Critică ba, ba alta. El are o experiență de parlamentar (2009-2016).  Haideți să vedem cu ce s-a ocupat Dodon timp de 7 ani jumate în parlament. Ce performanțe, ce rezultate are și dacă are dreptul să îmi spună mie și colegilor mei cu ce să ne ocupăm și cu ce nu. 

Deputații sunt așa oameni pe care voi, cetățenii îi delegați în parlament ca ei să vă reprezinte interesele, să vi le apere și să le avanseze, să facă legi bune pentru voi, să ajute la dezvoltarea țării. Asta e munca deputaților. Nu e muncă ușoară, dacă te dedici.

Dodon a fost deputat șapte ani jumate – din iulie 2009 până în decembrie 2016. În șapte ani jumate, Dodon a fost autor sau coautor (de obicei coautor) la 66 de proiecte de legi, din care doar trei au devenit lege. 11 proiecte au fost respinse. 45 au fost retrase din procedură legislativă. Adică, au fost lăsate să moară după ce au fost înregistrate. Altele câteva sunt și ele pe moarte.

Distribuit pe ani, activitatea lui Igor Dodon arată cam așa: 

În șapte ani jumate, Dodon a făcut trei legi.

Cum credeți, cam cu ce s-a ocupat Dodon în 2009-2012?

Să intrăm puțin în detalii. Mai jos întâi o să vă demonstrez că nu a făcut nimic, după asta (pentru că unii o să spuneți „păi bine, era în opoziție”), o să vă demonstrez că nici măcar nu a încercat să facă ceva

TIMP DE ȘAPTE ANI DE ZILE, DODON NU A FĂCUT NIMIC ÎN PARLAMENT.

În șapte ani jumate, Igor Dodon a fost coautor la trei proiecte devenite lege. Rezumatul lor mai jos:

1. Proiectul legii cu privire la modificarea și completarea art 52 a Codului fiscal. 

Autori: Igor Dodon și Ion Ceban.

Număr înregistrare: 52

Data înregistrării: 07.02.2013

Conținut: instituie procedura de solicitare a facturilor fiscale pe baza de hârtie. Pe atunci se lucra la e-factura, iar Dodon făcea proceduri pentru facturi pe bază de hârtie. Antreprenorii trebuiau să vină cu solicitări scrise, iar facturile erau eliberate contra semnăturii antreprenorilor într-un registru special. Evul mediu.

Asta e toată legea nr 1 a lui Dodon (co-autor).

2. Modificarea legii cu privire la patenta de întreprinzător – art.3, 18, anexa; Codul fiscal – Titlul VII. 

Autorii: Guma Valeriu, Ioniţă Veaceslav, Bodrug Oleg, Ceban Ion, Dodon Igor

Număr înregistrare: 151

Data înregistrării: 04.04.2013

Conținut: se plafonează unele taxe locale și se permite gheretelor să funcționeze în baza patentelor. Proiectul este comun dintre deputați PD, PLDM, PL și tânărul partid parlamentar PSRM. Cât de implicat a fost Dodon în elaborarea acestui proiect rămâne un semn de întrebare. 

Asta e toată legea nr 2 a lui Dodon (co-autor).

3. Modificarea și completarea Legii cu privire la patenta de întreprinzător nr.93-XIV din 15.07.1998. 

Autorii: Dodon Igor , Greceanîi Zinaida , Novac Grigore , Ţurcan Vladimir , Furculiţă Corneliu , Neguţa Andrei , Nesterovschi Alexandr , Savva Oleg , Golovatiuc Vladimir , Sorocean Victor , Mitriuc Ghenadi , Labuneţ Anatolie , Ţîrdea Bogdat , Lipskii Oleg , Hrenova Elena , Gagauz Fiodor , Batrîncea Vlad , Smirnov Eduard , Dolinţă Alla , Mudreac Radu , Odnostalco Vladimir , Radvan Marina , Lebedinschi Adrian

Număr înregistrare: 228

Data înregistrării: 26.05.2016

Conținut: se exclude termenului limită de activitate în baza patentei de întreprinzător pentru tarabe, tejghele, chioșcuri, gherete, autovehicule, etc. 

Asta e toată legea nr 3 a lui Dodon (co-autor).

Despre viziunea acestor legi, dacă sunt bune sau rele, putem discuta separat, nu aici.

În șapte ani jumate, Dodon a produs două legi micuțe pentru deținătorii de patentă și una micuță despre facturile fiscale. În total au fost scrise 2 pagini de legislație. La toate a fost coautor. Nu se știe cât a scris el din ele.

O lege (mică) la doi ani. Sunt sigur, alegătorii lui Dodon aveau mai multe așteptări de la el. Dar în alegeri el nu le arăta rezultate, pentru că avea ură și minciună la îndemână. Pentru ce să muncești zi de zi în parlament?

DECI, TIMP DE ȘAPTE ANI DE ZILE, DODON NU A FĂCUT NIMIC ÎN PARLAMENT. 

…ȘI NICI MĂCAR NU A ÎNCERCAT.

E adevărat, uneori ești blocat. O confirm din proprie experiență. E adevărat, Dodon a stat (cel puțin formal) în opoziție în această perioadă. Dar când ești blocat, oamenii trebuie să vadă cum cel puțin încerci, încerci din răsputeri. Vii cu proiecte de lege bune, pentru oameni, pui presiune, arăți cum ești blocat. Lupți. Propui, insiști. Și lasă-i să-ți respingă ideile bune. Să vedem câte legi i-au fost respinse, deci.

În 7 ani jumate de parlament, Igor Dodon a fost coautorul a 11 proiecte respinse de majoritatea parlamentară. Cam 1-2 proiecte pe an, în medie.

Doar un mic detaliu. Din aceste 11 proiecte respinse, 8 sunt moțiuni de cenzură înregistrate pe bandă rulantă în două luni din anul 2016, când deja se pregătea de prezidențiale și avea nevoie de ceva fum.

Pe atunci Plahotniuc avea o majoritate confortabilă și stabilă, iar Dodon și PSRM băgau în fiecare săptămână câte o moțiune știind bine că va pica. Și au picat toate. Așa o luptă cu oligarhul ducea Dodon în 2016.

În 2016, timp de două luni, Dodon a semnat împreună cu toată fracțiunea următoarele moțiuni de cenzură (lucru care i-a ajutat la statistici): 

27 maiMoțiune simplă contra Ministrului Educației Corina Fusu
2 iunieMoțiune simplă contra Ministrului Apărării Anatolie Șalaru
9 iunieMoțiune simplă contra Ministrului Finanțelor Octavian Armașu
23 iunieMoțiune simplă contra Ministrului Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Stela Grigoraș
1 iulieMoțiune simplă contra Ministrului Justiției Vladimir Cebotari
15 iulieMoțiune simplă contra Ministrului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor al Republicii Moldova Vasile Bîtca
21 iulieMoțiune de cenzură contra Guvernului Republicii Moldova.

Toate au fost respinse, desigur. Plahotniuc avea o majoritate stabilă și Dodon știa asta. Făcea parte din acel dans dintre Plahotniuc și Dodon, dacă vi-l amintiți. Rezultat – zero. 

Eu înțeleg când înregistrezi o moțiune, chiar dacă știi că va pica, pentru a atrage atenția societății la un subiect important, cum ar fi eșecul pandemiei, de exemplu. Dar să le faci pe bandă rulantă e populism curat. 

Dacă scoatem aceste opt proiecte respinse, produse pe bandă rulantă într-un truc de PR, Dodon are doar trei proiecte de lege respinse în toți șapte ani jumate. Adică, nici nu a luptat.

Dar bine, avem 3 proiecte aprobate și 11 respinse. Vă întrebați ce e cu restul prioiectelor? 

Restul sunt proiecte care au fost înregistrate și lăsate să moară. Probabil între timp au povestit multor oameni că au vreun proiect în parlament. Probabil și conferințe de presă au făcut. Într-un final au fost excluse din procedura legislativă. Dodon are 45 de proiecte oficial retrase și alte câteva pe patul de moarte, care nu sunt retrase oficial încă.

Aceste proiecte sunt ilustrația populismului curat al lui Dodon. Înregistrezi proiecte, pe care nu ai de gând să le promovezi, dar care îți ajută la un PR de moment.

Câteva din preferatele mele:

Din nota informativă pentru limitarea cetățeniei duble. Proiect de lege scris de Dodon, Ceban și Greceanîi.

Oare cu ce s-a ocupat Dodon în 2009, 2010, 2011, 2012, că nu a avut nici o lege votată? Mai jos încă o imagine care s-ar putea să ilustreze ce crede Dodon despre cetățeni.

Dodon are 3 legi votate și 45 retrase. Uitându-mă la grafic, mă gândesc: poate el încerca să transmită un mesaj ascuns oamenilor?

Sursa informației: pagina web a parlamentului.

CIRC. Cu asta s-a ocupat Dodon în parlament. Proiecte populiste, fără finalitate și fără conținut. Asta, în timp ce oamenii protestau în stradă contra furtului miliardului și a altor fărădelegi. În acel timp Dodon dansa alături de Plahotniuc și se mai strofolea de la tribună (că de, trebuie să pozezi ca opoziție cumva). Pentru comportamentul său exemplar a beneficiat din plin de ajutorul lui Plahotniuc să devină președinte în 2016.

Propagandiștii lui Dodon încearcă să creeze mitul „Dodon – bun specialist și muncitor”. Noi nu prea am încercat să contrazicem acest mit nu pentru că suntem de acord, ci pentru că ai atâtea alte scheme și hoții de care să-l acuzi. Dar e bine să discutăm și despre productivitatea lui Dodon. Afară de multe altele, se pare că mai e și trântor. Asta o sugerează cifrele.

Populismul din opoziție e unul din motive din care socialiștii acum sunt o guvernare foarte slabă, care a eșuat la toate capitolele. Pentru că ani la rând s-au ocupat cu nimic. Pur și simplu nu au fost gata de guvernare, nu au avut antrenamentul și sentimentul responsabilității. Fiind în opoziție, socialiștii au pierdut timpul aiurea, s-au bălăcit în populisme, în loc să muncească. Prin miș-mașuri și-au luat guvernarea, dar eșuează zi după zi. Uite așa au luptat cu oligarhia.

Concluzie: Pe scurt, în șapte ani jumate de parlament, Dodon nu a făcut NIMIC. Și nici măcar nu a încercat să facă măcar CEVA.

Dacă vi se pare că la președinție Dodon nu a făcut nimic, aveți dreptate. Devenind președinte, Dodon a adus la președinție experiența sa bogată de a nu face nimic în parlament.

Totuși, e atât de ușor să nu fii ca ei, cel puțin să încerci să fii mai bun ca ei.

Abonează-te și primește toate postările direct pe mail.