Operatorii petrolieri evită plafonul de rentabilitate de 10% stabilit de ANRE. Aceștia ascund până la 80% din profiturile din vânzări printr-o schemă simplă pe care ANRE trebuie și poate să o oprească. Drept rezultat, consumatorii plătesc prețuri mai mari.
În țara noastră foarte mulți operatori iau benzinăriile în arendă. Rompetrol și Datario (Vento) arendează 100% dintre stațiile de alimentare, Petrom – 68%, Lukoil – 23%, Bemol – 10% și Tirex – 4% din numărul total de stații.
Rompetrol – 90 stații de alimentare. Toate în locațiune. Datario (benzinăriile Vento) – 83 stații de alimentare. Toate în locațiune. Bemol – 40 stații de alimentare. 4 în locațiune. Lukoil – 104 stații de alimentare. 24 în locațiune. Petrom – 80 stații de alimentare. 49 din ele în locațiune.
Asta nu e tocmai normal dacă e să ne uităm la alte țări. În mod normal, operatorii fie au stațiile în proprietate, fie au acord de dealer cu proprietarii de stații care gestionează stațiile de alimentare (și au o responsabilitate). Situații în care operatorii petrolieri să opereze stațiile pe care le iau în chirie nu prea există pentru că…e un aranjament scump și nu e fezabil.
În Moldova operatorii pur și simplu iau în arendă stațiile de alimentare și plătesc lună de lună. Condițiile de arendă nu sunt fixe, ci variază în funcție de vânzări: până la 80% din profitul din vânzarea carburanților pe fiecare stație. Asta e chiria lunară, achitată direct de consumator. Informația o am din unele demersuri pe care le-am făcut.
Astfel, operatorii petrolieri cedează până la 4/5 din profitul curat din vânzarea combustibilului către proprietarii benzinăriilor. Această parte din profit de 80% este trecută ca și cheltuieli. Drept rezultat, plafonul de 10% stabilit de ANRE, care se referă doar la profitul care rămâne operatorului petrolier, este de până la 5 ori mai mic decât profitul real al unei stații de alimentare.
Prin această metodă deloc subtilă, se evită plafonul rentabilitate maximă de 10% stabilit de metodologia ANRE. Astfel consumatorul plătește prețuri mai mari. Iar când, la următoarea creștere de prețuri, sunt confruntați, petroliștii ne spun într-un glas că „noi și așa lucrăm sub plafonul de 10%”.
Demult suspectam că în acest aranjament cu chiria stațiilor ceva nu este corect, dar abia recent am ajuns la aceste cifre. Nu vreau să dau vina pe companiile private. Mi-am făcut din asta o regulă. Privații nu fac decât să interpreteze legea în folosul lor, iar instituțiile ignoră acest lucru. Responsabili sunt cei din instituții care știu despre asemenea subtilități dar decid să le ignore. Cei din sectorul privat activează și plătesc impozite, iar cei din sectorul public le consumă pentru a proteja interesul public. De aceea întotdeauna primul responsabil trebuie căutat în instituțiile statului. În cazul dat anume ANRE trebuie să simtă responsabilitatea.
Care este soluția?
Pe termen scurt – revizuirea metodologiei de calcul a rentabilității de 10%, astfel încât profitul din vânzări să nu fie aruncat la cheltuieli atât de ușor. Asta trebuie să dea prețurile în jos imediat.
Pe termen lung – reglementări care să descurajeze această schemă clară. Fie proprietarul gestionează stația, fie operatorul o preia în proprietate. Repet – asemenea aranjamente sunt o raritate în state UE. Decizia de amplasare a unei benzinării trebuie să aibă la bază calcule financiare. La moment operatorii nu riscă cu nimic, lucru care nu-i responsabilizează. Nu e de mirare că stațiile PECO apar ca ciupercile după ploaie. Nimeni nu răspunde de nimic, iar consumatorul plătește.
Cine să o facă? Doar ANRE. Demult ar fi trebuit să o facă.
Cine va pierde? Șmecherii care manipulează cu prețurile.
Cine va câștiga din asta? Consumatorul.
La subiectul dat o să mai revin odată ce mai apar informații noi.
Abonează-te și primește toate postările direct pe mail.