fbpx

Despre o nouă schemă

Statul cheltuie mulți bani și crează multe oportunități de afaceri pentru antreprenori. Scopul corupților ajunși la guvernare e să canalizeze aceste resurse și oportunități spre antreprenori de-ai lor. Astfel unii antreprenori conectați cu guvernarea ajung să facă milioane din contracte lucrative cu statul, iar alții – să falimenteze. Poporul a numit această practică „treuca guvernării”.

O să vă descriu o nouă schemă pusă la cale de oamenii lui Dodon. Schema este pusă pe roate, gata să fie lansată. Probabil, așteaptă să treacă alegerile.

Agenția Servicii Publice prestează mai multe servicii pentru cetățeni și antreprenori. Spre exemplu – înmatricularea automobilelor. Pentru a înmatricula o mașină, ai nevoie de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto RCA. Acest serviciu generează afaceri de aproximativ 1 milion de lei pe lună pentru asiguratori, iar această oportunitate ar trebui să fie accesibilă tuturor. Dar nu e chiar așa. Agenția Servicii Publice facilitează o singură companie de brokeraj, în detrimentul întregului sector. Așa se edifică un monopol pe loc gol. Documental totul este gata, așteaptă doar să fie pornită schema.

Protagonistul principal – ASPREM ELITE Broker.

Pe data de 29 mai 2020 este înregistrat Brokerul de Asigurare și Reasigurare Asprem Elite (IDNO: 1020600018277). 

Pe data de 21 iulie 2020 acesta deja primește certificatul de calificare de la CNPF. Timp record. Asta, chiar dacă altor brokeri care aveau nevoie de recalificare li s-a spus că nu este posibil din cauza pandemiei. 

Iar la doar 10 zile, pe data de 31 iulie 2020 brokerul semnează cu Agenția Servicii Publice (ASP) un contract de cooperare. Conform contractului, ASP vinde RCA direct cetățenilor, pentru ASPREM ELITE. Nu a avut loc nici un concurs. Astfel fluxurile financiare se vor canalizate într-un singur buzunar, cu eliminarea brutală a concurenților. 

Să vedem cine este ASPREM ELITE SRL?

ASPREM ELITE SRL este înregistrată la adresa mun. Chişinău, sec. Rîşcani, str. Studenţilor str-la, 2/4 G, ap.(of.) 204. Acest spațiu este deținut de Alexandru Vîlcu și companii afiliate lui. Vîlcu este unul din cei mai apropiați oameni de afaceri a lui Igor Dodon, fiul fostului șef al serviciului vamal în perioada guvernării comuniste. Anul trecut, președintele Igor Dodon i-a conferit Ordinul „Gloria Muncii”, „pentru muncă îndelungată şi prodigioasă în complexul agroindustrial”. Vîlcu a apărut în vizorul presei la începutul lunii mai din acest an, când a fost surprins la „întâlnirea de taină” de la Hotelul Luna. După ce Plahotniuc și Șor fug din țară, Vîlcu acaparează afacerile afiliate lui Șor: în iunie 2019 – afacerile Duty Free, în august 2019 – Gările Auto. Mai multe puteți citi în investigația RISE Moldova

Deci, ASPREM ELITE este înregistrată la adresa care aparține companiei SRL „Tehnovin” deținută de Vîlcu. 

Cum s-a lansat în afaceri ASPREM ELITE?

(toată istoria în format video)

Președintele schemelor

Am decis să vă povestesc rapid despre o nouă schemă gata pusă pe roate care așteaptă să fie pornită. Probabil, așteaptă să treacă alegerile.Mai detaliat am scris pe blog, cu mai multe poze, linkuri și documente.https://alaiba.md/2020/10/06/despre-o-noua-schema/Dodon este președintele schemelor. Dodon nu poate reprezenta țara pentru că el reprezintă corupția. Sper să avem înțelepciunea să votăm oameni cinstiți care nu vin să construiască scheme sau să ofere acoperire politică schemelor. Dacă nu vrem să alunecăm din nou în întunericul oligarhiei, trebuie să-l dăm afară. De data asta nu va putea fura destul, așa cum au făcut-o în 2016. #maiasandu2020

Gepostet von Dumitru Alaiba am Dienstag, 6. Oktober 2020

Pentru a primi autorizarea, un broker trebuie să facă aport la capitalul social în mărime de 400 mii lei, lucru pe care ASPREM ELITE l-a făcut cu ușurință. În condiții de pandemie și incertitudine totală, când toți strângeau cureaua, cineva a decis să lanseze o afacere nouă și costisitoare pe o piață plină de concurenți.

Așa sau altfel, ASPREM a primit de la CNPF certificat de calificare în condiții neclare, la nici două luni de la înregistrarea companiei.

Din surse publice aflăm că administratorul companiei Cevdar Valeriu, începând cu luna august 2020 este administrator al Cooperativei de Întreprinzător FRUCT PROD GRUP (IDNO: 1013600019090).

Anterior administratorul acestei entități era Artiom Doroș (Prin Decretul Președintelui Nr. DP1073/2019 din 04.01.2019 a fost decorat cu ordinul Meritul Civic). Prea multă informație despre Doroș nu am găsit, dar știm că e unul din acești trei medaliați de mitropolie

Acum Doroș este administrator la două companii, dintre care SRL ECO PROFELECTRIC (IDNO 1015602004999) unde acesta deține 25%, în parteneriat cu Eugeniu Nichiforciuc (50%), deputat în parlament și Evelina Zara (25%), soția directorului ASP. Compania este licențiată de ANRE (licența nr AC 001430 din 27.12.2019, valabilă până pe 26.12.2029) pentru furnizarea energiei electrice. 

Așa, un cerc închis de cetățeni monopolizează un segment productiv în detrimentul tuturor celorlalți. Aici trebuie să fie concurență în condiții egale, dar se construiește brutal un monopol, cu participarea directă a exponenților statului și a antreprenorilor afiliați lui Dodon.

Se ia de la toți și se dă unui singur antreprenor, clar de-al casei. Fără conexiuni directe cu politicienii așa practică este imposibilă.

Deja vu. Așa funcționează corupția. Așa funcționează interesele oligarhice.

Am văzut recent cum corupția poate distruge o țară care putea fi democratică. După ce guvernanții își umplă buzunarele, pentru a menține puterea, pentru a evita pedeapsa penală, ei inevitabil regurg la persecutări și abuzuri, ei inevitabil încearcă instaurarea unui sistem autoritar care să le garanteze liniștea. Cum s-a întâmplat nu demult, se mai poate întâmpla o dată. Din cauza corupției, libertatea fiecăruia din noi, inclusiv libertatea de a face afaceri fără a avea cumătri și rude prin instituții, este sub mare pericol.

De aceea e important să avem la guvernare oameni cinstiți care nu vin să construiască scheme. E important să alegem oameni care nu vor permite schemele, oameni care nu vor oferi acoperire politică celor ce construiesc scheme, oameni care nu vor tace atunci când văd o schemă sub nasul lor. Dodon nu este un așa om. Dodon este omul schemelor. Produsul corupției. El nu merită să reprezinte această țară. El reprezintă corupția.

Dacă îl vedeți pe Dodon prin satul sau orașul vostru, întrebați-l de ce permite schemelor să ia avânt în țara noastră.

Și aici mai vedeți câteva întrebări pe care i le puteți acorda lui sau celor care vin să îi facă campanie. Nu vă rușinați, nu vă temeți.

Abonează-te și primește toate postările direct pe mail.