Dodon e îngropat în scheme, hoții și delapidări. În loc să se oprească, el crează noi și noi hoții. El nu are cale de întoarcere. Azi o să vă arăt încă o schemă pregătită de oamenii lui Dodon. Pusă recent pe roate, dar încă nu e lansată. Probabil, se tem de gălăgie până la alegeri. Dar după alegeri (dacă le câștigă) nu am nici un dubiu, vor vrea să apese butonul „START”.
Nu e unicul caz. Dacă nu ați citit despre schema de monopol pusă pe roate la Agenția Servicii Publice, vă rog să citiți aici (este și video). Dacă până și la mine au ajuns deja două scheme clare de hoție planificată, lăsată pentru după alegeri, vă imaginați câte mai sunt?
Azi o să vă povestesc pe scurt despre cum Igor Dodon, prin intermediul fratelui său (firma Chemix Grupp), au pus ochiul pe un teren de 0,8 hectare de la parcul industrial TRACOM.
Pe data de 9 august 2020, 60 de rezidenți ai parcului industrial „TRACOM” au ieșit public cerând administrației să construiască o parcare comună, așa cum li se promisese anterior. Tot asta din cauza că noua administrație a decis să scoată un teren de 0,8 hectare la licitație, terenul promis anterior pentru parcări. Rezidenții au nevoie de condiții pentru a lucra și se dezvolta, iar administrația parcului industrial are anume această sarcină – să creeze aceste condiții. Apelurile rezidenților, însă, au fost ignorate.
Pe data de 25 septembrie 2020 în Monitorul Oficial nr. 241-245 (7569-7573) e publicat un anunț de concurs de selectare a rezidenților și a proiectelor investiționale în baza porțiunii de teren cu suprafața de 8000 metri pătrați. Data limită – 12 octombrie 2020. Conform legii, prețul minim pe care l-ar plăti compania câștigătoare pentru acest lot ar fi de 29 mii de lei pe an.
Pe data de 7 octombrie 2020, 3 săptămâni până la alegeri, probabil după ce au înțeles că subiectul s-ar putea să creeze un val de știri critice direct în adresa lui Igor Dodon, concursul a fost amânat pentru o dată ulterioară. Nu anulat, amânat. Pentru după alegeri.
Acum partea interesantă. Câteva documente care mi-au fost puse la dispoziție de o sursă din interior sugerează că soarta acestui teren era decisă mult înainte de anunțarea unui concurs. Clanul lui Dodon avea planuri pentru acest teren și s-au pus pe lucru încă la începutul anului, iar concursul trebuia doar să formalizeze decizia.
Chemix Grupp, o firmă afiliată clanului Dodon, direct afiliată fratelui său Alexandru, a apărut în vizorul public încă în 2016 într-o investigație RISE Moldova. Această companie a investit într-un proiect pentru examinarea posibilitatii de a edifica un spatiu de producere din trei blocuri: clădire administrativă, clădire de producere și clădire de depozitare. Adică, orice, dar nu parcare.
Beneficiarul proiectului dat este Chemix Grupp SRL.
Data finalizării proiectului (ziua când a fost scos la printer): 8 iunie 2020, mult înainte de anunțarea concursului oficial.
Nu știu cum vouă, dar mie din nou îmi miroase a penal. Păcat că domnul Harunjen nu e de aceeași părere. Of, am în vedere domnul Stoianoglo. Am uitat că în 2019 s-a schimbat procurorul general.
Concluzie:
Deci asta se întâmplă acum. Ei au pregătit scheme, dar nu le-au pornit, pentru a nu risca cu scandaluri în alegeri. Eu am dat doar de două, dar cine știe câte mai sunt. După alegeri pe care speră să le câștige, planul lui Dodon este să pornească și mai multe scheme. Dacă le câștigă.
Cel mai sigur mod de a strica planurile și de a opri avansarea corupției este să-l dăm afară pe hoțul Dodon.
PS: este al doilea material care este posibil din cauza că oamenii din interior comit mici acte de curaj și scurg informații. Unele ajung la mine, altele ajung la alții. Oamenilor buni din sistem mă adresez – începeți a vorbi. Dacă nu puteți vorbi, scurgeți informația de care dispuneți și care l-ar putea doborâ. Doar împreună putem să-l doborâm. Nu aveți încredere în politicieni? Vorbiți cu presa de investigație. Dacă vreți o țară normală, responsabilitatea de ascăpa de Dodon cade și pe voi, cei care aveți informație, dar decideți să taceți. Împreună o să-l doborâm.
Dacă îl vedeți pe Dodon prin satul sau orașul vostru, întrebați-l de ce nu oprește schemele așa cum a promis, de ce pornește noi și noi scheme în schimb? Și aici câteva întrebări pe care i le puteți acorda lui sau celor care vin să îi facă campanie, cerându-vă votul. Nu vă rușinați, nu vă temeți.
Abonează-te și primește toate postările direct pe mail.