fbpx

Împrumutul rusesc – de la prietenii lui Dodon pentru prietenii lui Dodon

Poziția PAS aici: Condițiile împrumutului rusesc negociat de Igor Dodon sunt mai proaste decât condițiile acordate de ruși altor țări.

Acum, încă câteva gânduri de la mine despre acest Acord.

Se planifică un furt ziua în amiaza mare, sub văzul tuturor și Dodon are de gând să îl ducă la bun sfârșit. Când furau miliardul, măcar au avut bunul simț să se ascundă ca noi să aflăm după furt. De data asta noi știm că ei fură înainte ca ei să fure. Dacă PD a sperat vreodată să-și reabiliteze imaginea, aici au șansa. Parlamentul trebuie să respingă acest acord de împrumut și PD poate oferi voturile necesare să se facă un bine țării.

Eu cred că acum Igor Dodon achită factura Moscovei pentru serviciile prestate, doar că nu din banii lui, ci din banii pe care țara asta încă nu i-a muncit. Cum am mai zis, Plahotniuc a furat un miliard, Dodon vrea să împrumute jumate de miliard ca să aibă ce fura. Opinia mea și a noastră nu e motivată în geopolitică. Vorbim de două probleme: securitatea țării și fezabilitatea economică.

Pe rând, în câte un scurt alineat, ca să nu vă plictisesc:

Împrumutul rușilor nu e avantajos. Ne costă 2%. De la FMI luăm, în esență, la 0%. De la UE putem accesa granturi – bani pe care nu trebuie să-i întoarcem. De ce ne împrumutăm de la ruși dacă putem lua granturi de la americani și europeni?

Împrumutul e legat de alte credite. Conform 7.2, dacă Moldova (un stat corupt, unde totul e posibil) își dă „acordul”, împrumuturile unor companii din băncile rusești , aceste datorii cad pe spatele statului. Schema posibilă: fratele lui Dodon obține un credit de 200 milioane, nu-i întoarce, iar Moldova își dă „acordul”. Acești bani se adaugă la suma împrumutului. Deja datorăm 400 milioane. Sau Moldova-Gaz are niște datorii. Statul își dă „acordul”. Devenim datori tot noi, cu tot cu procente. Și până în toamnă ajungem la încă un miliard, sau mai mult. Ce anume poate fi considerat „acord” – nu e explicat.

Textul acordului vrea să favorizeze explicit companiile rusești (art 3.3). Dar ne spun că asta pentru investiții și creștere economică. Pentru ca banii să alimenteze creșterea economică a Moldovei, ei trebuie să fie cheltuiți aici, să rămână aici și să circule aici. Un împrumut suveran, pentru finanțarea deficitului bugetar nu poate avea așa clauze.

Valuta împrumutului. Art 8.2. Valuta de bază este Euro, dar textul oferă spațiu de discreție pentru ca documente din etapele ulterioare să treacă pe Ruble. Asta este extrem de neconvenabil pentru noi, iar acele 2% se transformă în 7-8% anual. Mai scump decât creditul pe care îl ia un om de rând de la bancă comercială.

Favoritism. Ministerul Finanțelor, conform art 9.1, are sarcina (nici măcar dreptul, ci sarcina) să desemneze o bancă spre care să vină banii. Împrumutul nici măcar nu trece prin conturile statului, așa cum e de obicei. FMI sau UE în nici un caz nu va transfera banii pe contul unei bănci private. Care bancă va fi oare? Poate aceeași bancă care a spălat 22 miliarde Dolari din Rusia? Sau poate Dodon deja să dea direct contul său de card, ca să nu se mai chinuie? Iar noi să plătim?

Soluționarea disputelor – art 11. Când două state care au semnat un acord, ajung la vreo divergență, există mecanism internațional de soluționare a disputelor – un arbitraj într-o țară terță, adică nici pe teritoriul uneia din țări. Clubul de la Paris. Pentru arbitraje comerciale, Londra, Stockholmul, Singapore. De obicei, în acorduri se stipulează din start unde merg părțile dacă nu se înțeleg. Riscul din acest acord este că el nu că tace, el stipulează expres că toate divergențele și disputele se vor soluționa prin „consultări și negocieri” dintre părți. Adică nici la judecată nu poți merge, că e contrar prevederilor acordului.

Acest împrumut este unul care va aduce daune economice pe termen lung.

Dar astea sunt doar problemele ce țin de aspectul economic. Și mai periculoase sunt aspectele politice și de securitate.

Rusia nu este un partener de încredere. Să nu uităm că Rusia este un stat imprevizibil pentru Moldova. Nu putem avea încredere că o decizie de azi va rămâne valabilă peste doi ani. Ba dau drumul la vin, ba nu. Ba opresc fructele, ba le acceptă. Deși produsele noastre nu își schimbă calitatea de la an la an. Din 2005, Rusia a impus 6 embargouri, ne-au tăiat gazul de 2 ori în ultimii 20 de ani, au sponsorizat separatismul timp de 30 de ani. Am scris aici despre asta.

Rusia exportă corupție. Din Rusia au fost spălate 22 miliarde de Dolari care au trecut prin conturile unei bănci comerciale din Moldova. Avem dreptul să presupunem că acest împrumut este următorul export. E o înțelegere între două state extrem de corupte – Moldova și Rusia. Ce va ieși din asta cred că putem intui.

Împrumut mascat sub „urgență”. Acest împrumut a apărut peste noapte. La 2 zile de la investirea lui Chicu el deja era aprobat de Moscova. Asta înseamnă că Dodon a avut sarcina clară să livreze asta pentru stăpânul de la Moscova. Întreg procesul a fost petrecut în mare secret. Nu au publicat absolut nimic, lucru care este, în esență, ilegal. A venit pandemia și le-a dat un argument în plus. A devenit brusc „împrumut de urgență”. Acest împrumut nu vine să ajute economia sau populația. E o sarcină dată lui Dodon să ajute Rusiei să obțină o pârghie de influență în plus asupra Moldovei.

Alternative există. Există alternative mai viabile și mai ieftine. Mai puțin periculoase. Mai curate. Noi putem accesa granturi, nu credite atât de scumpe. Pentru asta trebuie să facem reforme. Dodon nu vrea reforme, iar guvernul său nu a făcut demersurile necesare pentru a debloca asistența din UE.

Concluzii:

Din punct de vedere economic, acest împrumut este cea mai dezavantajoasă finanțare pe care o accesăm în perioada actuală, când ratele dobânzii sunt zero sau chiar negative.

Nu este prudent să ajungi să fii dator unui stat autoritar, unde nu există lege. La apăsarea unui buton datoria poate fi imediat utilizată ca arma politică. Știți voi… cum se utilizează embargourile sau prețul la gaz. Nu riști astfel atunci când te împrumuți de la regimuri democratice, previzibile, care funcționează în baza legilor și acordurilor, nu în baza indicațiilor. De aceea Dodo și Chicu își pot permite să insulte zilnic UE fără să se teamă de consecințe tipice partenerilor din est.

Dodon e patriot, doar că nu patriot al țării sale. Dodon prejudiciază interesele de termen lung ale țării pe care și-a dat jurământul să o slujească și să o protejeze. Mai mult, face asta în plină criză pandemică. Dodon va dispare, dar dauna creată de el va rămâne.

În Moldova lucrurile se schimbă foarte repede. Am demonstrat-o anul trecut. Sper că măcar cineva din SIS, cu acces la informație, ține evidența acestor lucruri, pentru că o să vină timpul și o să discutăm despre fiecare abuz și ilegalitate comisă de Dodon, în special pe timp de pandemie. Îi va ieși pe ochi.

Este monstruos că ei se ocupă uite cu asta în loc să gestioneze pandemia. Asta pentru ei acum e prioritate. Să mai deschidă o poartă pentru corupția din Rusia. În timp ce medicii luptă să salveze vieți, ei se ocupă cu scheme. Lor le este în cot de sacrificiul vostru, dragi medici.

Soluția există. Deși nu prea cred în minuni, totuși soluție există. Acordul de împrumut trebuie respins de Parlament și asta este, din punct de vedere matematic, posibil. Partidul Democrat oferă voturile necesare pentru ca Dodon să se simtă confortabil. Partidul Democrat spune că s-a curățat de elemente corupte și că este un partid pro-european. Dacă PD este, cu adevărat, un partid pro-european, atunci să respingă acest împrumut.

Despre împrumutul rusesc am mai scris ieri aici, pe 22 noiembrie 2019, pe 13 decembrie 2019, pe 21 ianuarie 2020, pe 14 februarie 2020.

Abonează-te și primește toate postările direct pe mail.